Rusia, SUA şi China semnează chemarea la retragerea tuturor trupelor străine din Afganistan

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
d

Momentul este excepţional, deoarece s-a ajuns la un acord privind retragerea tuturor trupelor străine aflate pe teritoriul afgan, poate cea mai importantă solicitare formulată de talibani drept pre-condiţie absolută pentru iniţierea oricărui proces de rezolvare a situaţiei.

Cu atât mai important deste faptul că acest acord, anunţat la Moscova de către Zalmay Khalilzad, emisarul special al SUA pentru Afganistan, este garantat de ruşi şi de către chinezi, speranţa tuturor - şi în primul rând a responsabililor de la Washington - fiind că, în acest mod, în fine, se va încheia cel mai lung război din istoria americană.

Lung şi terminat printr-un eşec exemplar, pe modelul predecesorilor sovietici sau al propriei experienţe tragice în Vietnam, adică cu predarea totală a ţării-teatru de luptă, a puterii politice şi a controlului militar al teritoriului către formaţiunile înarmate ale talibanilor. Şi mai e ceva: în comunicatul comun negociat de Zamir Kabulov (Rusia), Zalmay Khalilzad (SUA) şi Deng Xijun (China) există şi o altă menţiune esenţială, tot răspuns la cererea talibanilor: se anunţă că procesul de pace va fi "inclusiv şi condus de afgani". Adică, repede, ura şi la gară, pa şi la revedere, descurcaţi-vă cum şi cât veţi şti, faceţi ce vă taie capul că de acum rămâneţi singuri, voi între voi, discutând între talibani talibanii voştri despre Şaria ce va fi introdusă ca piatră de temelie a viitoarei Republici Islamice Afganistan.

Astfel, puterile semnatare ale comunicatului par să dea un credit uriaş viitorului guvern afgan format de talibani şi şefii de triburi care se va situa, spun ei, în fruntea luptei antiteroriste, anunţând că vor respecta suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a ţării precum şi, evident, dreptul inalienabl de a-şi alege propriul său drum de viitor, cel deja anunţat de echipele talibanilor prezente la negocieri, adică unul bazat pe respectarea absolută şi ferventă a perceptelor învăţăturii Islamului. Desigur, sunt pomenite şi angajamenteloe afganilor de a lupta contra traficului de droguri (pe care încă se bazează, cvasi-exclusiv, întreaga economie a ţării dar şi averea personală a tuturor "brokerilor de putere" din îonă), dar şi promisiunea fermă ca teritoriul afgan să nu mai fie folosit drept bază de plecare pentru operaţiuni teroriste şi, în acelaşi timp, de a rupe legăturile tradiţionale cu Al-Quaeda şi ISIS.

Mizele de dincolo de acest comunicat sunt de natură geo-politică şi deschid direct o etapă de forţă în operaţiune a de restructurare a forţelor, capacităţilor de influenţă directă şi poziţionărilor preventive de securitate din zona marelui culoar strategic din centrul Asiei. "Cine stăpâneşte Afaganistanul, va stăpâni lumea", spuneau strategii militari, găsind aici toate motivele tensiunilor istorice imemoriale care au opus, cumplit de sângeros, minuscula populaţie tribală locală ambiţiilor unor forţe infinit superioare şi profesionist organizate şi echipate.

Toţi au vrut să stăpânească aridul Afganistan pentru un singur motiv: este punctul prin care trec şi se încrucişează marile rute terestre de transport (odinioară caravane, acum proiecte interconectate de transport energetic sau infrastructură strategică de transport terestru, autostrăzi şi căi ferate) care să permită Chinei şi Rusiei realizarea marilor lor ambiţii legate de proiectele lor de dezoltare. China pentru Noul Drum Al Mătăsii, Rusia pentru coridorul înpre Oceanul Indian, cel pomenit odinioară în testamentul adevărat apocrif, al lui Petru cel Mare.

Fiecare dintre cele trei puteri semnatare are ambiţii specifice, economice, militare şi de securitate, privind teritoriul respectiv şi extensiile sale deloc simbolice. China este acum noua venită, după trecerea a secole, reluând şi amplificând, la nivel global de astă dată, vechiul Drum al Mătăsii.  Asta face acum, consolidându-şi totdată perspectiva contrului absolut asupra provinciei sale din vest unde uigurii au veba afinităţi marcate cu grupuri afiliate Al Quaeda, motiv pentru care au ajuns să se antreneze şi să lupte în Siria, spre exemplu. Pentru ruşi, mizele economice şi de securitate sunt absolut enorme deoarece speră (nu sunt deloc convins că au dreptate) că lâsându-i pe talibani în pace, aceştia vor răspunde prin a le garanta dreptul de trecere nestigherit spre Iran şi Pakistan, teritorii esenţiale dacă vor să-şi împlinească visurile foarte îndrăzneţe de a crea o reţea energetică trans-europeană garantată de forţele militare al Organizaţiei de Cooperare de la Şanghai, proiect de care am auzit vorbindu-se lao reuniune din Germania dedicată temei NortStream II.

Se poate? Da, în măsura în care americanii, fideli promisiunii de campanie a lui Donald Trump, confirmă şi retragerea din Afganistan, considerând ca insutenabilă continuarea unui efort de campanie cu adevărat uriaş şi care a pornit de la premisa unei victorii uşoare, rapide şi cu mare valoare strategică pentru ceea ce trebuia să însemne afirmarea valenţelor "pax americana".  Ca atare, în sine, dar şi ca lecţie istoria pentru ceilalţi, adică trupele sovietice, silite să se retragă în faţa ofensivei mujahedinilor susţinuţi de fraţii, prietenii şi instructorii americani.

Din nefericire, americanii nu doriseră să înveţe absolut nimic din experienţele dezastrului înregistrat în Afganistan de uriaşa forţă militară a URSS. Dar, dacă îmi permiteţi o reamintire de moment istoric, americanii nu au dorit să înveţe nici din propriul lor precedent istoric, adică Vietnamul.

În 1945, americanii, plini de entuziasmul creştin al faptelor bune, văzând cum reuşireseră japonezii să scoată Indochina de sub dominaţia franceză, îşi doresc să susţină drumul spre libertate şi indpendenţă al tinerei naţiuni vietnameze. Şi o vor face prin intermediul comandantului Patti, noul şef al serviului special creat în cadrul OSS (organizaţia precursoare a CIA) pentru recuperarea piloţilor americani ale căror avioane se prăbuşiseră în regiune.  Astfel, pe 27 aprilie 1945, în micul orăşel chinez Cin-Chou-Chieh, Patti avea să-l întâlnească pe tânărul comandant Ho Chi Min, mărturisind apoi în cartea să celebră "Why Vietnam? Prelude to America's Albatross": "Sinceritatea, pragmatismul şi elocvenţa lui Ho mi-au făcut o impresie de neşters...Am văzut că scopul său ultim era de a obţine susţinerea americană pentru cauza Vietnamului liber şi nu vdeam nici un fel de contradicţie între acest lucru şi politica SUA".

d

Ce a urmat, ştiţi bine. Eroare magistrală de analiză? Nu neapărat, ci mai degrabă neaînţelegere repetitivă a scării de valori total diferite cu care se operează în alte teritorii şi mai ales în Asia. După decenii, exact acelaşi tip de "investiţie" aveau să-l facă cei de la CIA în Bin Laden, marea speranţă care a confirmat absolut toate aşteptările, conducând talibanii la victorie, dar întorcând armele împotriva propriilor săi protectori, cum am spune noi, specialişti în această mişcare fulgerătoare şi de mare succes. Mujahedinii antrenaţi de Bin Laden în baza de la Koesh, aveau să fie un experiment militar de succes pentru exemplificarea noilor tehnici de gherilăr în spaţii dificile (urban, agrar şi teritoriu montant), în prima linie a luptei împotriva trupelor americane şi coaliţiei internaţionale în Afganistan. Robin Cook, fost ministru de externe al Marii Britanii (1997-2001) spunea în acest sens: "Bin Laden a fost produsul unei greşeli monumentale de calcul aserviciilor de securitate occidentale. În anii '80, a fost ajutat cu arme de CIA şi cu fonduri de către saudiţi pentru a duce războiul împotriva sovieticilor care ocupau Afganistanul".

Dar ecuaţia de acum nu înseamnă numai Afganistan, ci legătura ce se deschide cu alte două teritorii extraordinar de importante în care influenţa americană a dispărut pentru a lăsa locul unor politici antinomice cu interesle celor de la Wahington: Iran şi Pakistan. Un culoar care să fie eliberat de ruşi pe toată această suprafaţi şi, eventual, în prezenţa unei duble garanţii chino-ruse pentru o stare de armistiţiu evolutiv spre pace între India şi Pakistan (asta se discută acum la Moscova) ar putea să creeze o forţă militară şi economică uriaşă şi, fără îndoială, ar schimba decisiv, întreagul echilibru mondial.

e

Poate, într-un târziu, chiar şi ai noştri vor reacţiona la aceste noi dezvoltări spectaculoase ale situaţiei din Afganistan, acolo unde România este prezentă în continuare pentru respectare angajamentelor sale americane. Acum ce vom vrea să facem? Care este estimarea de oportunitate care să dea termene finale prezenţei acestor trupe, mai ales în condiţiile în care am văzut fotografii de satelit care demonstrează că a început deja migraţia de trupe talibane venind de pe teritoriile de la graniţa cu Pakistanul şi pregătind să preia (oare în condiţii?) controlul administraţiei publice din provincii, episod care, în trecut, a însemnat o enormă desfăşurare de violenţă? Poate ar trebui să zică cineva ceva, măcar din respect pentru soldaţii români morţi în misiune.

Pot să zică ceva dar, evident, fără probleme, pot să şi tacă respectuos, aşteptând indicaţii superioare.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite