Să recitim clasicii: tehnicile de manipulare a maselor

În aceste două zile de weekend, în loc de roman de spionaj, vă invit să citiţi acest mini-serial despre principiile moderne ale războiului psihologic. Puteţi citi asta ca amuzament.

Numai că unii din generaţia celor care se află la butoanele de comandă ale structurilor militare sau serviciilor de informaţii, au învăţat toate acestea la şcoală, iar o serie dintre aceste elemente sunt părţi componente ale acţiunilor ofensive sau defensive de acum…Pe unele dintre ele le veţi putea uşor recunoaşte, desigur adăugând evoluţiile impuse de dezvoltările tehnologice şi dimensiunile globale ale războiului informaţional la care asistăm în prezent. 

Analiza aparţine unui site extrem de speciazat, PSYOPS şi este foarte util pentru a înţelege ceea ce se întâmplă acum în multe părţi ale unei lumi ciudate şi doar aparent, fără logică.

Un clasic al genului este W.R.Bloom cu studiul său Proaganda and Active Measure din cartea Handbook of Military Psycholgy  (1991, autori R.Gal & A.D. Magelsdorff) în care, după ce distinge două tipuri de acţiune distincte, propaganda şi măsurile active plus un al treilea, dezinformarea, enumeră cele 7 motive care fac ca acţiunile războiului psihologic să fie “mai avantajoase” decât folosirea forţei:

• sunt mai puţin costisitoare
• permit atingerea unui număr mai mare de obiective
• toate situaţiile sau acţiunile au semnificaţii psihologice care pot fi utilizate în cadrul unor acţiuni de război psihologic
• populaţia este puţin favorabilă folosirii forţei, iar acţiunile psihologice pot deveni un mijloc popular pentru a impune un anume tip de politică
• dilemele de securitate reprezintă nişte probleme psihologice care pot avea mai mult efect aspra acţiunilor adversarului decât o demonstraţie de forţă
• acţiunile de război psihologic permit atingerea obiectivelor fără pierderi de vieţi omeneşti şi
• pot fi implantate fără ca adversarul să observe acest lucru.

Într-un alt studiu clasic al genului, Military Propaganda:Psycological warfare and operation  (Ron McLaurin,1982), analizează propaganda strategică (sau războiul politic) care priveşte strategiile de comunicare şi politicile naţionale, având ca obiectiv grupurilor de populaţie din ţara sau ţările adverse, cele care au o atitudine mai puţin decisă şi care ar putea influenţa decisiv echilibrul intern din ţara adversă. Se poate coordona şi cu acţiuni de dezinformare atunci când se încearcă o exploatare maximală a forţelor, ascunderea punctelor slabe şi dorinţa de a transmite gururilor de populaţie din ţara adversă că naţiunea lor este condusă de un politicieni care acţionează împotriva intereselor naţionale.

Pe plan defensiv, propaganda expune avantajele propriei politici externe şi deciziilor guvernului pentru a mări sprijinul popular, distribuind şi imaginea inamicului ca aparţinând unei categorii inferioare a umanităţii, sau că este imaginea duşmanului etern,  demonizându-l şi înfierându-l. În varianta sa ofensivă, acest tip de propagandă permite ameliorarea cu succes a unei campanii militare, afectând voinţa de rezistenţă a populaţiei din ţara adversă, mesajele delegitimând acţiunea politicienilor şi comandanţilor militari adverşi, scăzând moralul şi conducând la o scădere a sprijinului populaţiei...Populaţia din ţara inamică este un subiect extrem de interesant deoarece:

1. influenţează direct elita politică

2. reprezintă forţa principală de producţie

3. poate oferi sprijin direct unor grupări subversive

4. poate influenţa moralul soldaţilor aflaţi în permisie

Doi alţi autori, Volkoff şi Durandin ( în Dezinformarea ca armă de luptă şi, respectiv, Information, Desinformation et Realite ) fac distincţia între “propaganda albă” şi  “propaganda neagră”. Prima este deschisă, anunţând în clar orginea informaţiilor, folosită de regulă pet imp de pace. A doua este specifică perioadei de răboi, fie şi numai deoarece populaţia din ţara adversă va fi mai puţin înclinată să credă în surse inamice decât în informaţii difuzate de terţe ţări sau chiar de canale locale piratate sau ele însele supuse unei operaţiuni de dezinformare profunde.

Lor li se adaugă “măsurile active” de care amintea Bloom, printre care se numără şi asasinatul care, în opinia autorului respectiv,  poate folosi la:

• întări percepţia asupra capacităţilor militare sau/şi a voinţei politice a unui grup paramilitar sau al forţelor rebele
• asasinarea clandestină (black ops) a unora dintre aliaţi pentru a condamna apoi cu indignare, public, “masacrele” comise de adversari şi câştigarea de capital politic
• introducerea sentimentului de spaimă fizică la nivelul elitei intelectuale şi industriale pentru a le împiedica să colaboreze cu adversarul
• asasinarea unui jurnalist pentru a-i convinge pe confraţii săi să nu mai abordeze o temă anume
• la nivelul unei dictaturi, asasinatul este o măsură activă pentru generarea spaimei la nivel social şi menţinerea regimului

Mâine, despre operaţiunile de intoxicare, subversiune şi planificarea operaţiunilor de război psihologic.