Să ne rugăm să nu se întâmple: 4 milioane de refugiaţi la porţile Europei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sigură de sprijinul ruşilor şi iranienilor, Turcia pune din nou marea presiune pe europeni şi americani, transmiţând exact mesajul de care era nevoie pentru a redeschide o temă majoră de scandal, cea mai importantă şi cea mai dureroasă posibilă, cu un potenţial direct enorm de a influenţa alegerile europene de pe 26 mai.

Lansarea săgeţii otrăvite este făcută după regulile străvechi lae jocului de propagandă ofensivă. Nu se spune absolut nimic oficial, totul iese pe un ziar pro-guvernamental din Turcia, Yeni Şafak, unde se spune că guvernul de la Ankara ia foarte serios în considerare posibilitatea de a deschide frontierele pentru a permite celor aproape 4 milioane de refugiaţi sirieni să ajungă în Europa. Asta în contextul în care atât americanii, cât şi europenii se opun planurilor Ankarei de a instaura aşa numită „zonă de siguranţă“ în partea de nord-est a Siriei, cerinţă invocată şi agreată la recenta reuniune de la Soci dintre liderii „naţiunilor pacificatoare din Siria“, Rusia, Turcia şi Iran.

Lucru ce a devenit într-adevăr posibil ca urmare a retragerii americane din Siria, ceea ce lasă întreaga zonă (în majoritate kurdă) posibil de declarat drept „regiunea de responsabilitate directă turcă“ din planul final de pace în Siria pe care vor să-l impună ţările membre ale „Procesului Astana“.

Harta Turcia

Ei bine, spune ziarul pro-guvernamental turc, cineva sabotează planul de constituire a acestei zone la est de Eufrat, din punctul de vedere exprimat de Ankara, precondiţie absolută pentru a permite întoarcerea acasă a celor patru milioane de sirieni aflaţi acum în taberele de refugiaţi din Turcia. Cine sunt sabotorii? SUA şi Uniunea Europeană. Drept care, spune foarte clar acelşi ziar turc, Turcia ar avea intenţia de a abandona Acordul din 2016 încheiat cu UE privind refugiaţii pe motivul că „europenii nu şi-au îndeplinit obligaţiile“:

„Dacă va continua rezistenţa împotriva creării zonei de siguranţă, atunci vor fi total deschise graniţele pentru toţi refugiaţii care vor să ajungă în Europa. Mai mult chiar, va fi ridicat şi sistemul de strictă supraveghere menit să împiedice refugiaţii săp ajungă în Europa folosind căile maritime.“

Sigur că turcii folosesc ameninţarea asta (exact aceeaşi cu care au forţat pe cei de la Bruxelles să le accepte condiţiile în 2016) pentru a degaja terenul de obiecţiile europene, fiind cu mult mai puţin preocupaţi de părerile sau acţiunile americane.

Dar, absolut evident, nu este numai atât. Can Baydaril, expert în problematica relaţiilor Turcia-UE, declara pentru Yeni Şafak că tema refugiaţilor este singura pentru care cei de la Bruxelles nu vor dori să-şi asume niciun fel de risc: „În acest sens, Turcia dispune de un important mijloc de presiune. Dacă nu vor fi îndeplinite promisiunile făcute în vederea stabilirii unei zone de securitate, Turcia nu numai că va putea avansa posibilitatea de a anula acordul cu UE, aşa cum a mai făcut înainte, dar să şi acţioneze concret în acest sens“.

Asta este însă partea vizibilă a jocului, mai demult folosită în încercarea continuă a Turciei de a stoarce cât mai mulţi bani de la UE, ceea ce i-a şi reuşit din plin. Dar, în acest moment, reactivarea unui asemenea mesaj, acum când toate marile partide politice europene au intrat în campanie, arată că tema refugiaţilor este considerată a avea încă acelaşi potenţial destructiv ca în trecut. Au existat ceva analişti care au încercat să convingă că fluxurile de refugiaţi fiind în continuă şi dramatică scădere, ar fi dispărut s-au s-ar fi atenuat teama de un viitor val masiv de migraţie ilegală. Absolut fals. Oricât s-ar strădui politicienii europeni din echipele actuale dominante în jocurile din UE să transmită acest mesaj liniştitor, tema principală a viitoarelor alegeri pentru Parlamentul European va rămâne cea a migraţiei ilegale şi a vulnerabilităţii extreme în faţa declanşării unui nou episod de tip invazie a teritoriului european. Iar cele 4 milioane de migranţi de care pomeneşte sursa turcă echivalează cu un posibil cataclism.

Nu cred că se va ajunge aici, totul pare a fi mai degrabă o construcţie din războiul asimetric purtat pentru anihilarea solidarităţii europene. Dar, incontestabil, este şi un avertisment care are în primul rând menirea de a testa reacţiile epidermice ale electoratului din diverse ţări europene şi comportamentul liderilor în raport cu apariţia unei ameninţări. Procedură standard din manualele militare, de altfel foarte folositoare pentru a şti cu cât mai mare exactitate care sunt zonele de maximă sensibilitate pe care se poate centra lovitura principală în cadrul unei campanii de propagandă ofensivă. Şi atunci, întrebarea la fel de clasică: cui profită instaurarea spaimei?

Păi, aşa cum veţi vedea în următoarele trei luni, partidelor politice populist-extremiste (gen partidul lui Salvini în Italia, al lui Marine le Pen în Franţa etc.) al căror discurs electoral va broda exact pe această spaimă, acuzând pe cei de la Bruxelles de ineficienţă birocratică, lipsă de viziune etc. OK, dar este şi ceva adevărat în toate astea?

Cu siguranţă că da, căci perspectiva de a vedea că turcii deschid frontiera celor 4 milioane de refugiaţi ar fi avut cu totul şi cu totul altă valoare dacă, luând în serios lecţiile foarte dure ale precedentei crize a refugiaţiilor, liderii europeni s-ar fi ţinut de propriile angajamente (sau măcar de o parte a lor) şi ar fi trecut la elaborarea unor planuri realiste de apărare a tuturor ţărilor din sistem împotriva efectelor dezastruoase ce s-ar putea oricând repeta şi multiplica. În loc de asta, de cele mai multe ori, vedeţi exemplul partidelor populiste, tema respectivă a fost instrumentalizată exclusiv pentru obţinerea de profit electoral intern imediat, pentru dobândirea de capital electoral, singura propunere efectivă care a stârnit entuziasmul unei părţi a electoratului fiind „modelul Trump“ de creare de ziduri, graniţe puternic fortificate, etc. Fals şi inutil dacă exodul va fi la nivelul milioanelor de persoane de care vorbeşte publicaţia pro-guvernamentală turcă, făcându-se acum ecoul exact al ameninţării formulate în urmă cu trei ani de Preşedintele Erdogan. A vrut cineva să audă?

Nu. S-a preferat mesajul lenifiant, exact cel difuzat acum pe canalele mai mult sau mai puţin sofisticate ale propagandei ruseşti: nu vă faceţi gruji, staţi pe locurile voastre, ce război asimetric să fie când Rusia e în faliment, Turcia este în conflict cu Rusia şi Iranul, China este deja în criză existenţială, n-aveţi de ce să vă vă faceţi griji. De ani de zile se repetă asta, unii chiar cred toate prostiile şi, ca atare, un nou şoc al migraţiei este perspectiva perfectă pentru a hrăni o temere care aduce voturi.

Pe fundal, departe de urechile alor noştri, se pregăteşte cu totul altceva: viitoarele alianţe generatoare de alte acorduri continentale şi globale, iar noile rute ale energiei precum NorthStream 2 şi TurkisStream sunt obiectul, subiectul şi miza reală, restul fiind mijloacele prin care se adresează încă un mesaj către cei care încă n-au înţeles despre ce va fi vorba.

Şi noi? Noi suntem cu Ordonanţele de Urgenţă. Fiind atât de multe, mă îndoiesc că vom avea vreodată timp şi de politică.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite