Siria, ieri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Idlib FOTO Hepta
Idlib FOTO Hepta

Vestea bună e că asaltul loialiştilor asupra guvernoratului Idlib s-a amânat nişte luni bune în urma înţelegerii de ieri de la Soci dintre Rusia şi Turcia

Indiferent de motivaţiile părţilor, este foarte bine că cele două milioane de oameni din provincia siriană nu vor trece măcar până după alegerile americane din noiembrie printr-o ofensivă sângeroasă. Să începem discuţia notând că negocierea dintre ruşi şi turci a urmat uneia fără succes între ruşi, turci şi iranieni săptămâna trecută la Teheran. De data asta, iranienii nu au mai fost invitaţi. Echipa lui Assad nu e niciodată invitată la întâlnirile decisive despre Siria.

Ruşii şi turcii au decis să formeze o bandă „demilitarizată“ de 15-20 de kilometri în jurul provinciei Idlib (vezi harta). Şi rebelii şi loialiştii sirieni vor retrage tot armamentul greu din zona cu pricina, a cărei securitate va fi asigurată în interior spre rebeli de armata turcă şi în exterior, în cordonul loialist, de politia militară rusă. Acordul prevede şi retragerea facţiunilor jihadiste din jumătatea rebelă a zonei de control, dar asta e mai mult o prevedere formală, e greu de crezut că turcii pot separa cu acurateţe rebelii în jihadişti şi nejihadişti sau că au interesul să o facă. E posibil să vedem nişte gesturi importante doar ca imagine, dar situaţia e prea fluidă pentru a putea crede mai mult de atât. Armamentul greu şi tancurile pot fi verificate, ideologia şi apartenenţa luptătorilor din zonă nu prea.

Turcia a câştigat o rară victorie diplomatică.

Decizia blochează ofensiva. Şi să vrea loialiştii lui Assad să atace de unii singuri, ar trebui să treacă prin cordonul armatei turce şi nu sunt în stare. Iranienii ar putea face diferenţa, dar n-or să o facă pentru că n-au niciun interes să intre în conflict militar deschis cu Turcia. Prin urmare, status quo-ul se va păstra măcar o perioadă, dând timp Turciei să încerce să preia controlul tuturor miliţiilor rebele din Idlib.

Turcia a câştigat o rară victorie diplomatică. O ofensivă loialistă sprijinită de Rusia în Idlib i-ar fi forţat pe turci să se retragă, pierzând astfel un important atu în negocierile viitoare privind statutul Siriei sau să intre în conflict deschis cu Rusia pe cont propriu, idee care s-a demonstrat a fi foarte proastă ultima oară când au încercat-o dărâmând un avion de atac rusesc. Zona de control pe care o vor patrula le dă justificarea necesară pentru a îşi mări prezenţa militară în inima Siriei şi pentru a îşi extinde zona de influenţă. În plus, refugiaţii din calea bombardamentelor ruseşti şi a ofensivei terestre loialist-iraniană nu ar fi avut altă opţiune decât trecerea graniţei în Turcia, mărind astfel presiunea pe taberele de refugiaţi ce adăpostesc deja nişte milioane de sirieni.

Şi pentru Rusia soluţia este bună, principala problemă a Rusiei cu rebelii din Idlib fiind posibilitatea acestora de a lovi baza aeriană rusească de la Hmeimim din interiorul guvernoratului controlat de rebeli. Cordonul de securitate negociat şi garanţiile Turciei reduc mult posibilităţile rebelilor de a lovi la sol aviaţia rusă din Latakia vecină. Mai mult, americanii şi europenii au dat semnale clare că sunt pregătiţi să intervină dacă li se oferă ocazia, aşa că ruşii au evitat o confruntare din care nu puteau ieşi foarte bine. În plus, Rusia trece printr-o perioadă de instabilitate internă generată de decizia foarte nepopulară de a mări vârsta de pensionare, iar costurile financiare şi de imagine ale unei campanii de bombardament intensivă şi sângeroasă în Siria ar fi declanşat nişte frustrări populare foarte inoportune pentru guvernanţi.


Click pe imagine pentru a o vedea la rezoluţie maximă

Assad este principalul perdant al deal-ului ruso-turc. Obişnuit în ultima perioadă să se laude cu victoriile împotriva propriilor conaţionali obţinute prin efortul militar al puterilor regionale aliate, Assad este lipsit azi brusc de suport. Discursul său belicos din ultima perioadă rămâne fără oxigen, iar declaraţia abruptă a ministrului apărării din Rusia, „n-o sa fie nicio ofensivă în Idlib“, îl coboară de pe piedestalul unificatorului Siriei la rolul său mai tradiţional de mărunt dictator pion.

Mai complexă este poziţia Iranului care are mare nevoie să îţi păstreze influenţa în Siria proptindu-l pe Assad pentru a îşi asigura accesul la Liban şi un rol central în Orientul Mijlociu. Iran nu îşi permite astfel mesaje la fel de dure către Assad precum ruşii, cu toate ca are un rol mai important zilele astea în susţinerea dictatorului, dar trebuie să ţinem cont de faptul că priorităţile din Siria sunt secundare pentru Iran în raport cu problema mult mai stringentă a sancţiunilor iminente americane. Pentru a preveni ruperea definitivă a acordului cu comunitatea internaţională ce limitează programul nuclear iranian la schimb cu reluarea relaţiilor economice cu Occidentul, Iran are mare nevoie de suportul europenilor. Iar europenii au demonstrat chiar zilele trecute că sunt dispuşi să facă nişte paşi mari pentru a ţine acest acord in viaţă, dar suportul politic intern european pentru astfel de concesii s-ar diminua rapid dacă, în urma invaziei Idlib de către forţele loialiste siriene având în frunte Hezbollah şi sprijinite de miliţiile controlate de iranieni in Siria, canalele de ştiri ar fi invadate de noi imagini ale unui nou carnagiu de proporţii genocidare. Mai mult, previzibilul val de refugiaţi în urma ofensivei lui Assad ar destabiliza şi mai mult politic Uniunea pentru care problema controlului frontierelor şi a gestiunii persoanelor dezrădăcinate de război a rămas una foarte fierbinte. Iran a ales astfel să semnaleze că e dispus să stea pe margine de data asta şi să dea europenilor o şansă în construirea unei oferte care să salveze JCPOA.

Idlib
Israel priveşte, pe bună dreptate, orice echipament militar cu rază medie sau lungă de acţiune livrat de Iran către Hezbollah ca pe o ameninţare directă asupra propriei securităţi şi intervine frecvent şi cu impunitate pentru a îl elimina.

Separat, iranienii nu au cum să fie foarte fericiţi cu decizia ruşilor de a da mână liberă Israelului în Siria împotriva oricărui obiectiv militar iranian. Rusia are suficiente mijloace militare în Siria pentru a interzice accesul aviaţiei israeliene, dar a decis să lase Israelul să lovească transporturile de armament iraniene ori de câte ori vrea, cu condiţia să anunţe Moscova înainte pentru a evita pierderi colaterale ruseşti.

Un astfel de incident s-a produs azi-noapte, ultimul dintr-o lungă serie de lovituri aeriene israeliene ce se desfăşoară deja cu o frecvenţă săptămânală şi care vizează armamentul greu si capacităţile de producţie iraniene în Siria. Israel priveşte, pe bună dreptate, orice echipament militar cu rază medie sau lungă de acţiune livrat de Iran către Hezbollah ca pe o ameninţare directă asupra propriei securităţi şi intervine frecvent şi cu impunitate pentru a îl elimina.

Atacul israelian de azi noapte are şi nişte elemente de relativă noutate. În primul rând, intensitatea sa a fost mai ridicată decât de obicei, dar, mai important, au fost vizate obiective din Latakia, provincia siriană populată în majoritate de alawiţi, sirieni din aceeaşi sectă religioasă cu Assad. Latakia a fost ferită până acum de război dat fiind că majoritatea locuitorilor îşi susţin interesat liderul şi sunt protejaţi de acesta şi pentru că tot acolo se află o bază militară aeriană rusească, Hmeimim, şi un punct de aprovizionare navală tot rusesc, Tartus. Loialitatea locuitorilor faţă de regim şi dubla garanţie de securitate ruso-siriană au ferit provincia de pe coasta Mediteranei de conflict până aseară.

Israel nu s-a ferit să lovească interesele iraniene camuflate în mijlocul alawiţilor, dar a notificat ruşii cu mult mai puţin timp înainte decât o face de obicei, probabil temându-se că aceştia ii vor avertiza pe iranieni şi sirieni. Rezultatul acestei avertizări târzii a fost incidentul prin care învechita apărare antiaeriană siriană, complet inofensivă împotriva avioanelor de atac israeliene, a lovit din greşeală un avion de supraveghere rusesc din aceeaşi generaţie cu ea (anii şaizeci).

Neputând, din motive evidente, să plaseze responsabilitatea în cârca vinovaţilor, aliaţii sirieni, ruşii s-au întors către israelieni şi i-au acuzat pe aceştia rostogolind tot felul de teorii ale conspiraţiei aviatice, negate toate de Israel. E foarte puţin probabil ca israelienii să îşi fi dorit cu adevărat să provoace apărarea antiaeriană siriană în a doborî un avion rusesc pentru că Israel are în continuare nevoie de permisiunea rusească pentru a lovi Iranul în Siria, dar, pentru moment, sunt ţapul ispăşitor al incidentului din perspectiva ruşilor.

Una peste alta, „iminenta“ reunificare a Siriei sub călcâiul dictatorului se amână din nou, iar noi rămânem să aşteptăm diplomaţia europeană să se implice serios în această criză din vecinătatea noastră şi să forţeze o soluţie democratică şi umană pentru sirieni.

Cel mai probabil, aceştia vor limita măcar o perioadă accesul aviaţiei israeliene la spaţiul aerian sirian controlat de ruşi, dar, pe termen mediu, lucrurile vor reveni la un status quo pentru că nici unii, nici ceilalţi nu au motive de conflict şi nici nu vor, niciunii, să vadă un Iran eficient militar de la coasta Mediteranei până la graniţa cu Afganistanul. E posibil, aşadar, ca pe termen scurt să câştige din incident iranienii care vor fi protejaţi o perioadă de către redutabilele capacităţi antiaeriene ruseşti deplasate în zonă.

Cât despre Assad, dacă avea vreo intenţie să conteste deal-ul ruso-turc pentru Idlib, acum va fi nevoit să tacă înţelept şi să spere că ruşii nu se vor uita şi în direcţia lui. E posibil să vedem corpul expediţionar rusesc preluând controlul bateriilor antiaeriene siriene sau impunându-le acestora obţinerea permisiunii ruseşti înainte de a deschide focul, ceea ce va ştirbi şi mai tare puţinul rămas din aşa-zisa suveranitate a Siriei aşa cum este ea pretinsă zilnic de Assad.

Una peste alta, „iminenta“ reunificare a Siriei sub călcâiul dictatorului se amână din nou, iar noi rămânem să aşteptăm diplomaţia europeană să se implice serios în această criză din vecinătatea noastră şi să forţeze o soluţie democratică şi umană pentru sirieni.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite