Siria: Zeci de cadavre descoperite într-o groapă comună la Raqqa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raqqa Foto: EPA-EFE/Arhivă
Raqqa Foto: EPA-EFE/Arhivă

Zeci de cadavre, ale jihadiştilor dar şi civililor, au fost descoperite într-o groapă comună la Raqqa, fost bastion al Statului Islamic în Siria, a anunţat un responsabil local, citat de AFP.

Fostă "capitală" a Statului Islamic în nordul Siriei, Raqqa a fost cucerită în 2017 de o coaliţie formată din combatanţi kurzi şi arabi, susţinută de Washington.

Cincizeci de cadavre au fost scoase din groapa în care s-ar afla între 150 şi 200, atât civili, cât şi jihadişti, a declarat Abdallah al-Eriane, un responsabil al consiliului civil din Raqqa.

Groapa comună se află pe un teren de fotbal în apropierea unui spital, unde jihadiştii s-au retras înainte de a pierde controlul asupra oraşului. "Se pare că era singurul loc disponibil pentru îngroparea celor ucişi", a precizat al-Eriane, care a subliniat că pe anumite cadavre apărea numele de război a luptătorilor jihadişti, în timp ce civilii erau marcaţi doar cu prenumele.

În ultimele luni, atât în Siria dar şi în Irak, au fost descoperite mai multe gropi comune în foste teritorii deţinute de jihadişti.

Timp de trei ani, Raqqa, din nord-estul Siriei, a fost centru operaţional al organizaţiei, de unde erau planificate şi atentate comise în străinătate.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite