Tensionare maximă în relaţiile ruso-americane: reluarea Războiului Rece, faza pe insurgenţă şi intervenţie militară tip Che Guevara la scară globală

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poveştile cu relevanţă istorică, trădări şi revoluţii, lovituri de stat şi schimbări de regimuri, au nu rareori la bază acte care sunt profund umane, mercantile şi cinice, în propriul beneficiu.

De aceea, istoria se scrie atât de greu în zilele acestea chiar într-un stat eşuat şi în pragul colapsului cum e Venezuela: cu inflaţie galopantă de câteva milioane la sută, cu pene de curent electric mai tot timpul, fără hrană, medicamente sau apă pentru populaţie.

Trădări şi pertractări cu potentaţii regimului chavist de la Caracas

De aceea tentativa de încheiere, schimbare şi tranziţie paşnică şi lină a regimului Maduro de săptămâna trecută a părut o robinsoniadă don-quichotească pentru preşedintele interimar Guaido, pentru necunoscători. Totuşi, lucrurile încep să se precizeze astăzi, când ştim cât de serioasă a fost operaţiunea de debarcare de marţi-miercuri a lui Maduro, că preşedintele Adunării Naţionale - recunoscut ca preşedinte interimar de către majoritatea statelor Occidentale, SUA şi statele din America Latină după pseudo-alegerile orchestrate de Maduro - nu s-a lansat într-o aventură necugetată şi că un avion chiar îl aştepta cu motorul turat pe liderul Chavist pentru a pleca în Cuba.

Iată cum s-a scris istoria: de trei luni de zile, liderii actualului regim negociază cu opoziţia renunţarea la liderul chavist şi revenirea la democraţie contra salvării propriilor persoane, a averii şi chiar a propriilor poziţii. Ministrul Apărării, unul dintre atotputernicii reali ai regimului chavist - cel care a garantat menţinerea lui Maduro - împreună cu şeful securităţii ca şi şeful Curţii Supreme de Justiţie au negociat menţinerea poziţiilor în perioada de tranziţie spre democratizare, totul pe fondul ameninţării directe şi a fricii că orice fugă în Cuba şi refugiere acolo s-ar putea, totuşi, solda – cum a fost cazul Assange în Ambasada Ecuadorului din Londra – cu extrădarea finală în SUA. De aici înclinaţia puternicilor lideri de a negocia cu şeful opoziţiei.

Ceea ce ştim este că Guaido a devansat acţiunea sa cu o zi, 30 aprilie, marţi în loc de 1 mai, şi că acest lucru a luat prin surprindere SUA. O recunosc oficialii americani, în primul rând trimisul special în regiune, o comentează şi surse direct din administraţie. Nu ştim motivul pentru care preşedintele Adunării Naţionale, recunoscut preşedinte interimar, ar fi procedat astfel.


Nicolas Maduro FOTO AFP

Nicolas Maduro FOTO AFP

Intervenţia rusă care a întors cursul operaţiunii de eliberare naţională venezueleană

Dar odată lansată operaţiunea, ne-am trezit cu două fenomene consecutive. Mai întâi, intervenţia rusă - susţinută de către trupele cubaneze de pe teren, ambele implicate în menţinerea loialităţii trupelor şi serviciilor de informaţii faţă de Maduro, prin infiltrarea totală, controlul şi coordonarea instituţiilor venezuelene – intervenţie soldată cu blocarea fugii lui Maduro în Cuba, care era pregătită. Această componentă a fost dezvăluită ulterior de către secretarul de stat american Mike Pompeo şi a făcut epocă miercuri în presa mondială. În al doilea rând, cu întoarcerea din drum a reprezentanţilor structurilor de forţă din administraţia Maduro, care se angajaseră să-l debarce. Iar această componentă a trecut aproape neobservată, fiind expusă public de către consilierul pentru Securitate naţională al preşedintelui Trump, John Bolton.

Astfel, dezvăluirea bombă a lui Bolton a căzut ca un trăsnet chiar în timpul derulării evenimentelor, miercuri, când revoluţia era încă în curs, dar când cei trei oficiali nu reacţionau. Bolton a anunţat public că pentru prima oară are loc o scindare reală în echipa lui Maduro şi că aliţii săi cei mai apropiaţi discută de peste trei luni cu opoziţia, fiind cu toţii de acord că Maduro trebuie să plece, iar Venezuela să revină la democraţie, totul contra menţinerii lor în poziţii. Mai mult, Bolton a pronunţat atunci public numele a trei persoane implicate în acţiune chiar de lângă Maduro: Vladimir Padrino, Ministerul Apărării venezuelean, Maikel Moreno, şeful Curţii Supreme de Justiţie şi Ivan Rafael Hernandez Dala, comandantul gărzii prezidenţiale.

Expunerea publică a celor trei, chiar în cursul derulării operaţiunii, protestelor şi apariţiilor publice ale lui Juan Guaido împreună cu militarii, a fost o presiune directă la adresa lor şi a lui Maduro, tentativa de a rupe regimul şi a determina răzbunări şi lovituri, dar şi o presiune directă asupra celor nenumiţi, probabili mai importanţi şi cu legături mai puternice pentru a acţiona, sesizaţi că e timpul să facă mişcările prevăzute. Expunerea celor trei a determinat, cel mai probabil, reacţia lui Maduro care s-a pregătit să fugă, dar şi pe cea promptă a Rusiei (şi Cubei, la nivel militar) care a determinat blocarea fugii liderului chavist. De aceea a şi apărut imediat acuzaţia lui Pompeo şi Bolton privind implicare rusească, cubaneză – militară, dar şi cea chineză ca sprijin diplomatic şi politic pentru Maduro. Revoluţia a fost astfel blocată.


Vladimir Padrino, ministrul venezuelean al Apărării FOTO EPA-EFE

Vladimir Padrino ministrul Apărării din Venezuela FOTO EPA-EFE

Pentru 10 arginţi, ministrul Apărării a rămas fără viitor, legându-şi soarta de Maduro

Dar lucrurile au fost şi mai complicate, şi mai prozaice: joi, Padrino şi-a afirmat loialitatea faţă de Maduro după ce a fost numit responsabil economic şi comercial al regimului, deţinând controlul şi pe exporturile Venezuelei, dar şi pe traficul ilicit de droguri, cea mai lucrativă afacere din Venezuela. Controlul asupra fluxurilor de mărfuri peste frontieră, dar şi pe zona infracţională - trafic de droguri a fost mişcarea care a făcut ca revoluţia să nu mai aibă loc iar trădătorul regimului Chavez să revină pe poziţiile sale originare, de susţinere a lui Maduro. Deşi nu au dezvăluit date şi probe, cei doi oficiali americani de vârf au lăsat să se înţeleagă că întreaga implicare rusă şi evoluţiile de la Caracas ale lui Maduro sunt foarte bine cunoscute şi monitorizate.

Nici SUA, nici Guaido nu doresc rezolvarea pe cale militară, dar intervenţia rusă destructivă şi afirmaţiile privind ingerinţa în treburile interne ale unui stat venită de la Moscova au determinat reacţia lui Bolton de pe poziţiile doctrine Monroe.

După acest moment, SUA a trecut în postură de damage control, pentru a limita costurile. Iar acest lucru a implicat refugierea lui Lopez – liderul istoric eliberat de pucişti din arestul la domiciliu – cu familia şi copii în Ambasada statului Chile, dar şi avertismente directe împotriva arestării lui Guaido, ca şi anunţul că toate opţiunile sunt pe masă, inclusiv intervenţia militară, care ar putea fi dusă la bun sfârşit de către SUA, la ordinul preşedintelui Trump, dar pe care nu şi-o doreşte. Şi secretarul interimar al apărării, Patrick Shanahan, şi-a anulat vizitele externe în acelaşi sens, de a da un semnal despre seriozitatea temei, de a se coordona mai bine cu preşedintele Trump în această criză.

Nici SUA, nici Guaido nu doresc rezolvarea pe cale militară, dar intervenţia rusă destructivă şi afirmaţiile privind ingerinţa în treburile interne ale unui stat venită de la Moscova au determinat reacţia lui Bolton de pe poziţiile doctrine Monroe – „e emisfera noastră, cea vestică, nu aveţi voi treabă aici nici voi, Rusia, nici China“. Pe de altă parte, Departamentul de Stat al SUA şi ministerul rus de Externe au anunţat despre discuţia telefonică contondentă Pompeo-Lavrov de miercuri în care Pompeo a susţinut că Rusia şi Cuba destabilizează Venezuela şi că intervenţia afectează relaţiile bilaterale ruso-americane, acuzând Rusia că a blocat fuga lui Maduro.

Cum se înjură diplomatic şefii Externelor rus şi american

Schimbul de mesaje nu a fost deloc plăcut, ministrul de Externe Lavrov ameninţându-l iplomatic la telefon pe Pompeo că orice paşi agresivi înainte în Venezuela vor avea consecinţe grave şi că ingerinţa Washingtonului în treburile interne ale unui stat suveran şi ameninţările la adresa conducerii sale este o încălcare flagrantă a dreptului internaţional. În replică, Pompeo a cerut Rusiei să înceteze sprijinirea lui Maduro, subliniind că intervenţia Rusiei şi a Cubei este destabilizatoare, contrară cetăţenilor venezueleni şi detrimentală relaţiilor bilaterale ruso-americane.

În acest context, a fost anunţată întâlnirea de săptămâna viitoare Lavrov-Pompeo, în Marja reuniunii Consiliului Arctic la nivel ministerial de la Rovaniemi, din Finlanda. Miezul discuţiei îl va constitui criza din Venezuela, mai larg, criza din relaţiile bilaterale ruso-americane de pe terţe meridiane, inclusiv din Coreea de Nord. În plus, pe agenda pot să se afle şi teme legate de perspectiva unui viitor acord nuclear multipartid, care să include toate statele nucleare, un acord ce ar putea înlocui Tratatul forţelor cu rază medie în Europa – INF, recent denunţat de SUA după încălcarea mai bine de 5 ani a sa de către Rusia.

De altfel, vineri a avut loc o lungă discuţie telefonică între preşedinţii Trump şi Putin, de peste 90 de minute. În afara valorii de întrebuinţare interne a componentei legată de raportul Muller, ridiculizat de Putin, discuţia telefonică – în elementele date publicităţii de către Donald Trump – a relevat teme legate de Venezuela, Coreea de Nord, Iran şi acordul nuclear. E posibil ca numărul temelor şi conţinutul să fi fost mult mai larg.


Donald Trump şi Vladimir Putin FOTO AFP

Donald Trumps şi Vladimir Putin - summit in Helsinki. FOTO AFP

Discuţia Trump-Putin: Quid pro Quo cu costuri pentru preşedintele SUA

Dar discuţia a fost puternic criticată prin referinţa la politica internă americană în care Putin e luat ca arbitru şi referinţă în declaraţiile sale, dar şi pentru că Donald Trump a reluat poziţia afirmată de către preşedintele rus potrivit căreia Moscova nu ar fi implicată în Venezuela, o poziţie contrară afirmaţiilor lui Pompeo, Bolton şi întregului establishment american de intelligence. Utilizarea unei asemenea poziţii public a şocat establishment-ul american şi a fost probabil preţul plătit pentru componenta de convorbire utilizabilă de către Trump în politica internă, chiar dacă a afectat fundamental credibilitatea Preşedintelui american.

Retorica Războiului Rece revine în prim plan ca-n epoca lui Che Guevara şi a insurgenţelor de stânga sud- americane finanţate de Uniunea Sovietică, dar cu o Rusia mult mai slabă şi Statele Unite revenite la epoca afirmării tranşante şi apăsate a poziţiilor sale externe.

Şi aici temele ar putea fi mai variate şi, în ciuda tweet-urilor care anunţă o discuţie bună, productivă şi faptul că îmbunătăţirea relaţiei cu Rusia e un lucru bun, Donald Trump să fi relevat în discuţie şi câteva din avertismentele dure ale Washingtonului faţă de ingerinţa rusă în afacerea Venezuela şi în Coreea de Nord. Cu referinţa mai directă la capabilităţile militare americane dacă Rusia şi pupilul său Cuba nu-şi retrag trupele de pe teritoriul venezuelean.

Dar aceste detalii le vom putea ghici în urma întâlnirii din Finlanda a şefilor diplomaţiilor şi a temelor pe care le livrează public ca elemente pozitive, de compromis, versus temele confruntaţionale pe care le ghicim deja pe toate meridianele. Şi care se acumulează periculos în relaţia dintre cele două state.

Retorica Războiului Rece revine în prim plan ca-n epoca lui Che Guevara şi a insurgenţelor de stânga sud-americane finanţate de Uniunea Sovietică, dar cu o Rusie mult mai slabă şi Statele Unite revenite la epoca afirmării tranşante şi apăsate a poziţiilor sale externe. Dar nivelul de militarizare, raport de forţe, conştientizare şi voinţă de acţiune s-a schimbat dramatic în ultimii 30 de ani, de unde o dificultate mai mare de mobilizare a occidentului în faţa potenţialei ameninţări globale a resurgenţei unei Rusii care joacă mult la cacealma şi care strică jocuri prin acţiuni ieftine, dar de impact, fără a putea aduna şi construi nimic ulterior, aşa cum se vede din acţiunile sale din Siria.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite