Terorismul de lângă noi. Cât de greu poate fi identificat „inamicul din cetate“

Problema din Occident este că „s-a creat o modă” a tipului de violenţă ca mod de comunicare publică a nemulţumirilor, că este vorba despre cele individuale – tentative de suicid – că este vorba despre cele familiale sau societale – de incluziune sau identitare - că este vorba despre cele politice.

De aici până la a cădea în moda utilizării atentatelor teroriste pentru a recurge la soluţii imaginate la aceste probleme nu a fost decât un pas: zgmotos, cu mulţi morţi nevinovaţi şi o publicitate morbidă ataşată, aşa se comunică orice nemulţumire socială. Iar terorismul de lângă noi, cu terorişti locali, din sânul societăţilor occidentale, dublează influenţele externe, influenţa Al Qaeda şi Daesh autointitulat Stat Islamic, convertiţii şi jihadiştii locali pregătiţi în teatrele de operaţiuni sau autoradicalizaţi în faţa computerelor pe dark web, ca să nu mai vorbim despre operaţiunile planificate peste hotare de organizaţiile teroriste şi derulate în statele Occidentale.

Generaţiile teroriste: de la atentatele teroriste pregătite la distanţă strategică la teroristul de lângă noi

Acest tip de violenţă, care se va accentua şi care are o vizibilitate foarte mare, este generată de componenta de comunicare de impact şi de popularitatea creată unei asemenea întâmplări. Terorismul fără mass-media şi fără mediatizare nu mai este terorism, pentru că nu mai implică teroare, prin comunicarea unui public larg a ceea ce s-a întâmplat şi a motivelor pentru care s-a întâmplat. Fiecare atac terorist trebuie tratat în parte, în individualitatea lui, înainte de a trece la patternuri, la modele după care se derulează aceste atacuri teroriste, modele de care avem nevoie pentru a putea preveni şi combate atacurile teroriste. Însă mijloacele din zona de securitate nu sunt suficiente şi sunt necesare studii sociologice şi psihologice pentru fiecare atac în parte şi pentru fiecare terorist.

Numărul de morţi pe zona de infracţionalitate în Occident este mult mai mare decât cel dat de zona teroristă, deci e importantă studierea acestei amplificări a numărului atacurilor teroriste şi prin prisma violenţei generale a societăţii în care trăim. Spre deosebire de infracţionalitatea clasică, terorismul a ajuns o modă, ce aceea în perioada următoare este de aşteptat ca tot mai multă lume să recurgă la acest mod de acţiune, pentru că este mult mai vizibil, te face mult mai popular – iar epoca noastră e caracterizată psihologic, după Facebook, reţele sociale şi selfie-uri de fuga după vizibilitate şi popularitate de orice fel. Dacă te sinucizi luând pastile sau aruncându-te de pe bloc impactul vizibilităţii şi a mesajului este mult mai redus decât atunci când iei cu tine câteva zeci de concetăţeni nevinovaţi într-un atac terorist, ca cel de la Nisa.

Există mai multe categorii de atacuri teroriste şi mai multe tipuri de atacatori. Cele care au avut loc la 11 septembrie 2001 în SUA sau atacul de la gara Atocha din Spania s-au dovedit a fi atacuri teroriste în care erau implicate persoane pregătite peste hotare, atentatori cu sau fără ieşire, adică cei care au planificat să se salveze pe ei înşişi – Spania - sau cei care şi-au asumat suicidul în atentat – New York - World Trade Center. Au fost atacuri venite din exterior. 

Ulterior, am fost în situaţia să avem un alt tip de intervenţie, tot externă, dar care s-a raportat la cetăţeni interni, din Occident - fie că a fost vorba despre influenţarea şi racolarea lor, de convertirea pe loc sau de autoradicalizarea, ca lupi singuratici, nu neapărat integraţi în vreo reţea, sau că am avut de-a face cu cei recrutaţi, duşi ca luptători străini în teatre de operaţii teroriste şi care urmau să se întoarcă în teritoriul de unde au plecat, fiind cetăţeni occidentali. Este cazul atentatelor de la Charlie Hebdo şi sudul Parisului – Kulibaly, sau cele de la Bataclan Saint Denis şi Aeroportul Bruxelles.

Această categorie de atacatori, teroriştii interni – home grown terrorists - sunt condiţionaţi extern şi reacţionează asupra propriilor concetăţeni. Fondul şi nemulţumirile, ca şi rădăcina nemulţumirilor este însă, una profund internă. Unii sunt cei care s-au autoizolat de societate şi se autoradicalizează în faţa calculatorului, ca lupi singuratici, producând o acţiune în statele în care se află. Aici încă putem vorbi despre influenţa jihadistă externă, dar motivaţiile rămân profund interne, ţinând de incluziunea în societatea occidentală a protagonistului. Sunt cetăţeni din Franţa sau Germania de exemplu, resortisanţi, urmaşi de generaţia a doua - a treia a foştilor locuitori în colonii, reveniţi în metropolă şi neintegraţi, ca părinţii şi bunicii lor - ai migranţilor sau, în cazul recent din Germania, chiar refugiaţi cărora li se refuză condiţia de rezidenţi în Occident sau convertiţi la jihadism, care declanşează astfel de acţiuni.

Mai nou, avem cea de-a treia categorie, care este cea mai periculoasă şi care reprezintă acum marea provocare pentru Occident - teroristul de lângă noi, vecinul nostru terorist. Acesta nu a fost niciodată în teatrul de operaţiuni, nu a intrat niciodată în legătură cu site-urile dedicate, nu s-a radicalizat niciodată, dar care trece la acţiuni teroriste împotriva statului şi a concetăţenilor săi, în formule chiar mai sofisticate, unele chiar de suicid. Un exemplu este cazul de pe Esplanada de la Nisa, Franţa - un caz clasic de terorism din interior. A fost un suicid luând după sine foarte mulţi morţi. Aceştia sunt produse ale societăţii noastre, ei măsoară violenţa din societăţile noastre, reprezintă o măsură a acestei violenţe. Unii au fost izolaţi la şcoală, au anumite probleme psihice, deşi avem exemple de astfel de persoane extrem de reci, cinice şi organizate. Acest lucru foarte clar că avem o problemă internă în societăţile occidentale. Când avem a doua - a treia generaţie de resortisanţi, proveniţi din colonii, este o problemă a societăţii interne. Aceşti oameni nu şi-au putut atinge potenţialul, au suferit forme de discriminare, au fost izolaţi de societate.

Soluţii pentru combaterea terorismului: siguranţa fizică, securitatea şi prevenţia pe baza studiilor sociologice

Există două soluţii pentru preîntâmpinarea acestor cazuri - una care ţine de securitatea fizică şi una în sectorul siguranţei legate de procurarea armelor. Nu este normal ca la manifestări publice să nu existe pază şi poliţisti, mai ales când există avertismente de atacuri teroriste. Acel camion nu trebuia să ajungă pe Espalanada din Nisa. Nu este natural ca un copil să reîncarce şi să tragă timp de 25 de minute, cum s-a întâmplat în Germania, fără să existe un poliţist în proximitate care să vină să-l ucidă. Nu este normal să nu ai pe cineva în apropiere care să reacţioneze. Şi aici vorbim despre reacţii banale sau dispozitive de securitate obişnuite care previn ele însele întâmplarea unor nenorociri.

În acelaşi timp, trebuie văzut cum sunt procurate armele, muniţia, explozibilul. Dacă nu există control într-un stat, atunci acest lucru este o ameninţare pentru toate statele Uniunii Europene, pentru că libera circulaţie face ca teroriştii cu arem şi explozibili să circule liberi prin toată Europa, chiar dacă pregătirea lor şi armele sau explozibilii sau precursorii de explozibili le-au pregătit acasă, departe, în Vestul Europei. Rezolvarea acestor probleme revine ţărilor respective.

Mai există o problemă fundamentală, cum spuneam, securitatea fizică nu e suficientă, şi după acest etaj intervine securitatea şi prevenţia, capacitatea de a fi prezent în mediile ce generează terorism sau de a intercepta comunicaţii între teroriştii care pregătesc atacuri coordonându-se. Aici e apanajul unor servicii secrete bune, competitive, a unui instrumentar potrivit la dispoziţia lor.

Dar chiar şi aşa, nu putem vorbi despre un panaceu. Într-adevăr, lupii singuratici sau membrii de familie nu vorbesc prin telefon şi nu se laudă în spaţii publice cu viitoarele atacuri. Aici intervine altă categorie de instrumente care trebuie să ajute la prevenirea radicalizării sau a căderii în jihadism, sau şi mai mult, a îmbrăţişării instrumentarului terorist pentru probleme personale sau familiale. De aici necesitatea studiilor sociologice pentru toate categoriile de terorişti - cunoaşterea aprofundată a grupurilor de atacatori, de posibili radicalizaţi. Este nevoie de studii sociologice în societăţile occidentale, pentru a vedea, printre altele, de unde provine refuzul acestora de integrare.

Avantajele României: nu a fost stat colonial, are servicii de informaţii foarte bune şi nu dispune de gloanţe şi explozibil pe toate drumurile

România are câteva avantaje în faţa multor ţări europene, primul dintre acestea fiind că ţara noastră nu a fost stat colonial. Neavând colonii, nu a avut nici importul masiv, în anii 60 ai decolonizării, a unor administraţii şi resortisanţi din acele state care s-au temut să nu fie judecaţi pentru colaboraionism cu Imperiul colonial, după eliberare.

De asemenea, impactul radicalizării în România este relativ marginal, însă şi în România există grupări, sunt terorişti care au traversat ţara, ca urmare a liberei circulaţii, sau care au utilizat cartele telefonice anonim din ţara noastră în pregătirea unor atacuri. România nu este o ţintă de prim plan pentru că nu are valoare ca imagine, vizibilitate şi impact similare unui stat major din Occident, membru al Consiliului de Securitate sau implicat în acţiuni pe teren împotriva jihadiştilor. Totuşi un atac nu poate fi ignorat pe deplin, pentru că ţara noastră este membru UE şi NATO, membru al Occidentului, al Coaliţiei împotriva ISIS-DAESH şi în orice moment se poate întâmpla orice, de exemplu în cazul identificării unui terorist care trece pe teritoriul românesc. Probabilitatea este însă mică, nu zero, dar foarte mică.

Mai avem ca avantaj şi modul în care funcţionează serviciile de informaţii din ţara noastră. Noi am dezvoltat această plus valoare şi avem o capacitate specială recunoscută a serviciilor româneşti de preîntâmpinare a unor astfel de atacuri teroriste. Avem cooperări importante şi istorice cu statele Orientului Mijlociu unde se dezvoltă aceste acţiuni şi sunt pregătiţi jihadiştii. Avem exemple de expulzări şi identificări de acţiuni de acest gen. În acelaşi timp, la noi nu găseşti pistoale, explozibil şi gloanţe pe toate drumurile. Accesul la arme este extrem de controlat.

Emigranţii nu reprezintă un risc, dacă vin în forma convenită, legală, pentru că trec prin multiple filtre, inclusiv în ţara noastră, deci capacitatea de a intra un jihadist ssau membru al unei organizaţii teroriste în ţară este redusă. Apoi această categorie este supusă unor supravegheri, monitorizări şi control special pe toată perioada integrării sale, iar accesul la arme, explozibili şi precursori ai explozibililor e la fel de dificilă iar o preocupatre bolnăvicioasă în această materie iese în evidenţă.

Atentat de lup singuratic la Munchen: teroristul de lângă noi

Atacul terorist oribil de la Munchen, când un cetăţean german de origine germano-iraniană şi-a încărcat pistolul în toaleta unui Mc Donald’s şi a început să tragă fără niciun fel de discernământ asupra celor mai uşoare ţinte, ucigând copii ce erau la o serbare la fast-food, a fost unul cu adevărat şocant pentru Germania. După aceea a ieşit din restaurant şi a intrat într-un mall, a ucis cu sânge rece 9 oameni şi a rănit alţi 21, din care 3 se află în stare gravă. Deşi a strigat Alahu Akbar, autorul s-a dovedit născut în Germania, simpatizant al extremei drepte, iar după carnagiu şi reclamarea faptului că nu i se recunoaşte statutul de german, şi-a pus capăt vieţii după atac.

Atacul a intervenit într-o formă care trădează paradigma clasică a „inamicului din cetate”, deci nu mai e vorba despre un terorist venit din afară, nici despre un radicalizat participant în teatrele de operaţiuni teroriste din Siria, Irak, Yemen, Afganistan sau alte state din Maghreb. E vorba despre teroristul de lângă noi, vecinul de pe palier, născut în Germania, care pleacă să ucidă, despre educatorul de la grădiniţa de cartier unde profesorul, cel mai drăguţ şi săritor vecin, pleacă într-o dimineaţă cu un rucsac în spate şi se aruncă în aer într-un mijloc de transport în comun din Londra ucigând cât mai mulţi compatrioţi. Sau e vorba despre vânzătorul de ziare din colt, pe care-l ştim de 10 ani, cu trei copii şi familie, care într-o seară de 14 iulie închiriază un camion şi îl transformă în armă, ucigând concetăţenii săi francezi pe o esplanadă din Nisa.

Identificarea unui asemenea atacator de tip lup singuratic este extrem de dificilă, dacă nu imposibilă. El nu comunică cu nimeni, şi se comportă ca un om normal care intră într-o criză de nebunie, o tulburare de comportament majoră, un moment în care ucide cât mai mulţi semeni fără o motivaţie reală. Tipul acesta de atacuri reclamă un instrumentar de tactici de contracarare extrem de sofisticat şi în faţa căruia atât Franţa, cât şi Germania par să fi demonstrate vulnerabilităţi extreme şi lipsa capacităţii de a asigura siguranţa cetăţenilor.

Mai întâi vorbim despre identificarea persoanelor predispuse să intre în acest spectru. Foarte dificil, dacă nu se radicalizează pe Internet şi nu vorbesc cu nimeni din jur sau la telefon. Problemele nefiind cunoscute, e greu de identificat tendinţa suicidară, cu iz vindicativ împotriva întregii omeniri, a unui asemenea terorist. Mai mult, este un nativ în ţările occidentale, şi nici drumurile sale nu arată intrarea în vreo categorie de risc prin trecerea în spaţii de islamizare sau radicalizare.

De această dată metodele de acţiune sunt de altă natură. Mai întâi cele care ţin de identificarea şi notificarea modificărilor bruşte de comportament, educaţia de Securitate şi încrederea cetăţenilor de a informa autorităţile. Cea mai indicată ţară exemplu cu un asemenea comportament civic este Elveţia, acolo unde dacă parchează o maşină necunoscută într-un cartier, cineva sună la poliţie pentru ca intrusul să fie verificat. În al doilea rând este vorba despre supravegherea locului de procurare al armelor, controlul vânzării armelor de foc, al traficului cu arme de foc, dar chiar şi a vânzării unui topor sau cuţit la un tânăr de 17 ani care nu pare să fie tăietor de lemne şi care poate prezenta semnalmentele unui viitor agresor. Ce te faci însă atunci când e vorba despre închirierea unui camion, într-o formă legitimă sau care chiar nu dă de bănuit?

Ei bine, din acest moment, tipul de instrumentar presupune, fireşte, prezenţa autorităţii pe stradă, în locurile aglomerate, gata să intervină la cel mai mic semn, acea poliţie de proximitate capabilă măcar să reacţioneze prompt pentru a limita efectele şi numărul de victime al unui atac. O măsură preventivă, chiar dacă e menită să fie primul tip de răspuns de după declanşarea atacului, autoritatea prezentă cât mai aproape de locul unde ţinta soft este atacată. Dar cea mai eficientă şi necesară metodă este, totuşi, identificarea profilului celui înclinat să reacţioneze astfel. Deci a vecinului de lângă noi, care se transformă, pe un impuls declanşator minor, într-un terorist.

Studiile sociologice şi identificarea situaţiei reale de integrare a resortisanţilor în societatea occidentală este miza reală a cunoaşterii necesare prevenţiei în aceste cazuri a vecinului nostru ce se transformă în terorist. Sociologia s-a îndreptat spre numeroase direcţii de studii, dar se pare că în societăţile occidentale multiculturale şi post-coloniale, sau aglomerate de imigranţi la a doua - a treia generaţie, un asemenea studiu aprofundat şi concentrate pe un asemenea obiectiv, nu a existat. De aici surpriza create de vecinul transformat în terorist. Şi aceste studii, după ce sunt făcute, generează şi soluţiile de integrare potrivită, de reconstrucţie identitară a acestor oameni, de ieşire din alienare, de integrare comunitară a sa, dar pot fi şi sursa întemeierii unor politici publice capabile să evite apariţia teroristului de lângă noi.

Terorismul intern în societăţile occidentale: discriminare, izolare, criză identitară, modă şi violenţă calificată

Societăţile occidentale europene au depăşit momentul de pudibonderie în materie de terorism, atunci când vinovatul era întotdeauna celălalt, cel din afară, spaţiile de operaţiuni teroriste de peste mări şi ţări, lumea arabă şi musulmană, organizaţiile teroriste Al Qaeda şi Daesh autointitulată Stat Islamic sau dezaxaţi veniţi cu valul de migranţi. Suntem departe de această realitate sau, ca să fim mai exacţi, ea reprezintă un procent mai puţin semnificativ al teorismului maniestat în spaţiul occidental. Astăzi, terorismul în occident provine din interior, din societate, şi e o marcă şi o măsură a violenţei societăţii.

Nu înseamnă că vom putea ignora vreodată contextul sau moda atacurilor teroriste revendicate de Al Qaeda sau Stat Islamic. Din contra, contextul este favorizant pentru amplificarea violenţei din societăţi provenite de la atacurile de natură teroristă, nu neaparat cu mai multe victime, dar sigur mai spectaculoase şi mai vizibile decât infracţionalitatea clasică din aceste societăţi. Însă astăzi terorismul devine o marcă a societăţii occidentale mai mult decât un impact al acţiunilor în terţe spaţii sau atacuri planificate în exteriorul spaţiului occidental. Nici măcar pregătirea teroriştilor locali în teatre de operaţiuni occidentale nu mai poate fi o explicaţie exclusivă a acţiunilor teroriste, chiar dacă în cazul Charlie Hebdo acesta era modelul. Luptătorii străini din teatrele de operaţiuni reveniţi în ţară par mai puţin înclinaţi (sau mai controlaţi) decât autorii întâmplători din sânul societăţilor occidentale.

Terorismul din interior, autohton, este o marcă a violenţei societăţii în care se dezvoltă. Nu neapărat prin faptul că autorii sunt educaţi de către societate, ci prin faptul că societatea le permite accesul la arme de foc, muniţie şi explozibili, pe linia infracţională, iar pe de altă parte şi cel mai important, le construieşte motivaţiile pentru a purcede la atacuri de natură teroristă, vizibile, care sunt în sine mesaje, comunicarea extrem de puternică a unor nemulţumiri sau efecte secundare majore ale modului în care este structurată societatea occidentală. Restul o face moda, respectiv îmbrăţişarea unor cauze aflate pe piaţă pentru a motiva acţiunea. Atentatorul de la Nisa a căutat pe Internet de la grupuri anarhiste şi naţionaliste la radicalism şi jihadism pentru a-şi motiva acţiunea criminală care, pe fond, a fost un suicid, dar un suicid zgomotos în care suicidarul a luat cu sine foarte multe victime nevinovate şi a făcut mare vâlvă din ieşirea sa din scena vieţii.

Deci violenţa societăţii, nu neapărat manfiestată explicit, este cea care crează perdanţi, frustraţi şi izolaţi în aceste societăţi, discriminaţi fără posibilitatea de a ajunge vreodată să-şi îndeplinească aspiraţiile tocmai pentru că sunt izolaţi şi străini în societatea în care s-au născut, acolo unde părinţii lor s-au integrat pe deplin şi şi-au acceptat soarta şi viaţa. Însă pentru cetăţenii occidentali născuţi acolo dar consideraţi străini, precum tunisianul de la Nisa, iranianul din Munchen, un asemenea statut şi violenţa societăţii manifestate la şcoală, pe stradă şi acasă i-a marcat decisiv. Nu mai vorbim aici despre sirianul refugiat căruia i s-a refuzat statutul în Germania şi care s-a aruncat în aer în restaurant sau despre afganul cu toporul în tren.

Deci esenţa oricărui studiu ar trebui să plece de la cauzele izolării resortisanţilor din a doua-a treia generaţie, discriminarea lor precum şi criza identitară născută de neacceptarea lor în societatea occidentală şi împingerea lor spre periferie, spre locuri de muncă marginale şi prost plătite, spre un nivel de studii precar, spre ganguri, infracţionalitate şi radicalism. Identitatea personală are de asemenea de pierdut odată ce perspectivele sunt unele firave şi limitate ca opţiuni. Străinul neintegrat, discriminat, violentat va îmbrăca haina extremei violenţe împotriva societăţii de unde este respins.

Deci sursa terorismului intern trebuie căutată în statele occidentale în şcoli, pe stradă, la locurile de joacă şi în spaţiile de distracţie, în magazine şi în comunităţile în care cei de altă origine, cei „speciali” sunt trataţi de către localnicii majoritari cu violenţă verbal, fizică, presiune morală şi invective, făcându-i să se simtă străini în ţara lor, în care s-au născut şi ai căror cetăţeni sunt. Doar aşa pot fi explicate violenţa şi terorismul intern al societăţilor ocidentale, înclinaţia spre radicalizare şi recrutare de către organizaţii teroriste şi apetenţa pentru acte de violenţă în grup faţă de nevinovaţi pentru a atrage atenţia şi a striga ura faţă de somunitatea care i-a respins.