Trustul media care deţine Kanal D, cumpărat de un patron pro-Erdogan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Demirören Media Group, condus de un patron apropiat preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a achiziţionat toate publicaţiile şi posturile TV ale Dogan Media Group, între care Hürriyet şi CNN Türk. Dogan Media Group este prezent şi în România, cu postul de televiziune Kanal D.

Un jurnalist de la Hürriyet  a confirmat tranzacţia, precizând pentru Reuters că toţi colegii săi au fost informaţi în acest sens.

Aydin Dogan, cel mai mare patron de presă din Turcia, se retrage astfel de pe piaţa media după peste 40 de ani de prezenţă. El vânduse deja publicaţiile Milliyet şi Vatan către Demirören Media Group în 2011.

Tranzacţia actuală se ridică la 1,2 miliarde de dolari, incluzând publicaţiile Hurriyet, Fanatik, Posta şi Hurriyet Daily News, dar şi posturile de televiziune CNN-Turk şi Kanal D, precizează portalul Middle East Eye.

Middle East Eye scrie că deţine această informaţie de la doi reprezentanţi ai conducerii Dogan Media Group. Un anunţ cu privire la această tranzacţie va fi făcut în cursul acestei seri la Bursa de la Istanbul.

De tendinţă kemalistă, Grupul Dogan s-a confruntat în ultimii ani cu numeroase controale fiscale şi a atras numeroase critici din partea lui Erdogan, prompt în denunţarea „presei trădătoare“, notează turquieplus.fr.

Această tranzacţie riscă să ducă la monopolul regimului Erdogan asupra presei turce, comentează Middle East Eye.

În opinia jurnalistului franco-turc Sami Kiliç, Erdogan a impus un sistem de control asupra presei pe trei trepte.

„Presa din Turcia este controlată pe larg de putere, care a introdus un sistem pe trei trepte: presa structurii, numită „Havuz“, presa pro-guvernamentală, condusă de amici, şi presa domestică, dirijată de patroni avizi de publicitate“, explică el într-un articol publicat în Les Cahiers de l’Orient.

În urma acestei tranzacţii, 21 din cele 23 de mari ziare din Turcia se vor afla sub controlul unor companii care îl susţin pe Erdogan, potrivit publicaţiei de stânga „Birgun“, citată de news.ro. Birgun estimează că 90% din presa turcă va publica articole în favoarea guvernului.

Reporters sans Frontiers a plasat Turcia pe locul 155 în Clasamentul Libertăţii Presei în 2017.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite