Vânzarea ţigărilor a fost interzisă în Turkmenistan. Fumătorii le mai pot obţine doar „pe sub mână”, la preţuri exorbitante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele turkmen Gurbanguly Berdymukhamedov este un mare adversar al fumatului
Preşedintele turkmen Gurbanguly Berdymukhamedov este un mare adversar al fumatului

Autorităţile din Turkmenistan au interzis magazinelor vânzarea ţigărilor după ce preşedintele ţării a cerut cetăţenilor să renunţe la fumat.

Un comerciant din capitala ţării a declarat pentru AFP că oficialii agenţiei turkmene anti-drog „au venit la magazinul nostru şi ne-au obligat să scoatem ţigările de la vânzare, ameninţându-ne cu amenzi uriaşe”.

Magazinul acestuia este unul dintre multele care au fost supuse unui val de controale după ce preşedintele turkmen Gurbanguly Berdymukhamedov a criticat, într-un discurs televizat din 5 ianuarie, strategia anti-fumat a ţării sale.

Berdymukhamedov, un fost dentist, l-a ameninţat cu demiterea pe şeful agenţiei anti-drog, intitulată „Serviciul de Stat pentru Securitatea unei Societăţi Sănătoase”, şi a cerut „măsuri în masă pentru eradicarea fumatului”.

De atunci, proprietarii de chioşcuri şi magazine le mai vând doar „pe sub mână” şi doar „clienţilor obişnuiţi şi prietenilor”, după cum mărturiseşte un comerciant.

Interdicţia de a vinde ţigări nu a fost, încă, anunţată oficial de guvern.

Cu toate acestea, comercianţii spun că cei care nu se supun riscă amenzi de până la zece salarii medii lunare.

Măsura a făcut ca preţul unui pachet de ţigări obţinut pe căi neoficiale să ajungă până la echivalentul a peste 14 dolari (58 de lei). Din cauza acestui preţ ridicat, devine tot mai populară vânzarea ţigărilor „la bucată”.

Berdymukhamedov, care a preluat puterea în 2006, şi-a propus eradicarea fumatului, şi, parţial, a reuşit.

Turkmenistan este ţara cu cel mai mic procentaj de fumători din lume, de doar 8%, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Precedentul lider turkmen, Saparmurat Niyazov, a fost fumător până în 2000, când a suferit o operaţie pe inimă şi a fost nevoit să renunţe la viciul său. El a semnat, ulterior, şi un decret anti-fumat.

De atunci, măsuri tot mai stricte anti-fumat au fost introduse în Turkmenistan, de la creşterea accizelor la tutun până la interzicerea fumatului în spaţiile publice.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite