VIDEO „Regele a murit, trăiască regele“: Zimbabwe a ieşit din era Mugabe. Cine este şi ce promite „Crocodilul“, noul lider al ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Propulsat la putere de o lovitură în forţă a armatei, Emmerson Mnangagwa, 75 de ani, zis şi „Crocodilul“, a depus vineri jurământul şi a devenit preşedintele Zimbabwe, succedându-l în funcţie pe Robert Mugabe, care a stat timp de 37 de ani la putere. Mnangagwa preia puterea într-o ţară ruinată economic şi promite să fie un „slujitor“ al „tuturor patrioţilor“. Opoziţia este sceptică.

Emmerson Mnangagwa a fost învestit într-o ceremonie desfăşurată pe cel mai mare stadion din Harare, capitala Zimbabwe.

La apelul atoputernicului partid Zanu-PF, zeci de mii pe zimbabwieni s-au înghesuit să-l aclame pe „Crocodil“, care a intrat pe stadion cu pumnul ridicat.

„Eu, Emmerson Dambudzo Mnangagwa, jur că, în calitate de preşedinte al Republicii Zimbabwe, voi fi loial Republicii Zimbabwe şi voi respecta, susţine şi apăra Constituţia şi legile din Zimbabwe“, a spus noul preşedinte, care trebuie să organizeze alegeri anticipate în termen de trei luni.

Mugabe absent

Apărut ultima dată în public duminică, Robert Mugabe, cel mai longeviv dictator din Africa, nu a participat la ceremonia de învestire a fostului său vicepreşedinte.

Potrivit ziarului guvernamental „The Herald“, absenţa lui Mugabe vine în urma unei înţelegeri în acest sens cu Mnangagwa. De asemenea, Mugabe ar fi obţinut imunitate deplină pentru el şi familia sa.

Ceremonia de învestire a avut loc şi în absenţa Mişcării pentru Schimbare Democratică (MDC), principalul partid din opoziţie. Liderul MDC şi-a exprimat dorinţa instalării unui guvern de uniune naţională până la alegerile din anul viitor.

Reîntors miercuri în ţară după câteva zile de fugă de teama represaliilor lui Mugabe, „Crocodilul“ a promis cu zâmbetul pe buze să fie „slujitorul tuturor patrioţilor“. El şi-a îndemnat concetăţenii să se unească şi să coopereze.

Robert Mugabe şi-a prezentat demisia marţi, la capătul a şase zile cu o succesiune de evenimente inedite pentru Zimbabwe, o ţară din sud-estul Africii amorţită în 37 de ani de regim dictatorial.

Emmerson Mnangagwa sosind la învestirea sa

Declaraţii care au şocat lumea

Mugabe a rămas în istorie ca un erou al luptei împotriva colonialismului britanic, dar şi ca un tiran care şi-a ruinat economic ţara. Lumea, în schimb, îşi aduce aminte de declaraţiile sale halucinante. Nu a ezitat să se compare cu Hitler şi nici să se laude că l-a „bătut pe Hristos“.

În 2000, la un congres al atotputernicului partid Zanu-PF: „Partidul nostru trebuie să continue să inoculeze frica în inima omului alb, adevăratul nostru duşman“.

În 2003, la funeraliile unui fost ministru: „Sunt Hitler al epocii noastre. Hitler nu a avut decât un obiectiv: dreptate pentru poporul său“.

În 2008, către cei care i-au cerut demisia: „Zimbabwe îmi aparţine“.

În 2012, într-un interviu oferit înainte de a împlini 88 de ani: „Am murit de mai multe ori şi m-am bătut cu Hristos“.

În 2013, pentru publicaţia sud-africană „The Sunday Independent": „Mandela a mers prea departe cu bunătatea sa faţă de comunităţile non-negre. Aşa ceva este prea sfânt, prea bun“.

În 2014, după expulzarea unor diplomaţi occidentali: „Europa să-şi păstreze absurditatea homosexuală pentru ea şi să nu o aducă aici“.

image

Robert şi Grace Mugabe 

Cine este noul „rege“

Cunoscut pentru caracterul său îndărătnic, Emmerson Mnangagwa preia în sfârşit puterea, la capătul unei lungi cariere în umbra lui Robert Mugabe.

21 de salve de tun pentru noul lider al Zimbabwe

Călit în gherilă şi în închisoare

Emmerson Mnangagwa  s-a născut la 15 septembrie 1942 în districtul Zhishavana, la acea vreme parte din Rhodesia, şi şi-a petrecut copilăria în Zambia. Fiu al unui militant împotriva colonialismului britanic, s-a alăturat în 1962 gherilei care lupta împotriva puterii minorităţii albe. A făcut stagii militare în străinătate şi a primit comanda „Grupului de crocodili“, unitate găsită vinovată de moartea unui fermier alb şi a unui poliţist. Arestat în urma acestui incident, a reuşit să scape de pedeapsa capitală şi a ispăşit zece ani de închisoare. A păstrat însă în tot acest interval de timp legături cu alţi membri ai gherilei.

image

Portret din tinereţe. Emmerson Mnangagwa (primul din dreapta) asigură cale liberă pentru mentorul său Robert Mugabe (primul din stânga) FOTO nehandaradio.com

Omul de stat

Asistent şi bodyguard personal al lui Mugabe, Mnangagwa a fost răsplătit din plin. A deţinut mereu funcţii-cheie în cadrul Guvernului. A început ca ministru al Securităţii Statului (1980-1988), a continuat ca ministru al Justiţiei (1989-2000), a asigurat pentru scurt timp portofoliul de la Finanţe (1995-1996), a făcut o pauză din guvern ca preşedinte al Parlamentului (2000-2005), s-a întors ca ministru pentru probleme sociale (2005-2009), a mai trecut şi prin fruntea Ministerului Apărării (2009-2013) şi a atins vârful cu un nou mandat la Justiţie (2013 până la 9 octombrie 2017) cumulat cu funcţia de vicepreşedinte al statului (12 decembrie 2014 - 6 noiembrie 2017). La 19 noiembrie, a preluat conducerea Zanu-PF, care deţine puterea de 30 de ani încoace.

Responsabil de treburile murdare ale regimului Mugabe

Trecutul lui Emmerson Mnangagwa este plin de perioade întunecate. El a făcut mereu treburile murdare ale fostului său şef. Ca ministru al Securităţii, a condus brutala represiune din 1983 împotriva rebelilor din Matabeleland şi Midlands. Bilanţul intervenţiei este estimat la 20.000 de morţi. Ca ministru al Justiţiei, a anunţat exproprierea fermierilor albi, o măsură populistă ce a dus la ruinarea economică a ţării. În 2008, Mugabe l-a însărcinat să facă totul pentru a-şi păstra puterea, puternic ameninţată de opozanţii săi. Presa locală scrie că a organizat fraudele şi a condus violenţele împotriva opoziţiei, care a lăsat-o mai moale după un prim tur câştigat în faţa lui Mugabe. Zelul său l-a plasat pe listele cu sancţiuni ale SUA şi Uniunii Europene.

Lupta pentru putere

În tot acest timp, a sperat neîncetat că într-o zi îi va lua locul celui pe care îl servea cu fidelitate. Şi a acţionat mereu pentru a-şi atinge această ambiţie. Uneori, însă, a fost nevoit să dea înapoi, ca în 2004. Acuzat de uneltire pentru preluarea postului de vicepreşedinte, Emmerson Mnangagwa a fost retrogradat în partid şi înlocuit cu rivala sa Joice Mujuru. Şi-a luat revanşa în faţa ei zece ani mai târziu, în 2014, la capătul unei campanii de denigrare orchestrate de prima-doamnă a Zimbabwe Grace Mugabe. Trei ani a asigurat „Crocodilul“ postul de vicepreşedinte, căzând la rândul său victimă unui conflict cu Grace Mugabe. Cei doi s-au dedat unei adevărate lupte pentru putere pe fondul înrăutăţirii stării de sănătate a lui Mugabe, ajuns la 93 de ani. Acuzat de complot prin vrăjitorie, Mnangagwa a fost demis la 6 noiembrie. A fugit în Africa de Sud şi i-a provocat la luptă pe soţii Mugabe. S-a întors miercuri, la o săptămână de la intervenţia în forţă a armatei şi a doua zi de la prezentarea demisiei de către Mugabe.

Este unul dintre cei mai bogaţi oameni din Zimbabwe, cu interese în minele de aur, iar ascensiunea sa la putere îi îngrijorează pe cei răniţi în trecut.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite