Frigul polar a ucis 15 persoane în America de Sud

0
Publicat:
Ultima actualizare:

15 persoane şi-au pierdut viaţa, în ultima săptămână, în urma unui val de frig polar înregistrat în Paraguay şi Argentina, au anunţat autorităţile paraguayene şi asociaţia umanitară argentiniană Red Solidaria.

Două dintre victime, cu vârste de 17, respectiv 68 de ani, au murit intoxicate de fumul emis de instalaţiile de încălzire cu cărbune, a anunţat poliţia din Paraguay. Alte patru persoane, cu vârste cuprinse între 44 şi 80 de ani, şi-au pierdut viaţa din cauza temperaturilor scăzute din zonele rurale, relatează CNN.

Două persoane fără adăpost au murit de frig în Paraguay, în timp ce în Argentina temperaturile scăzute au provocat moartea a nouă persoane.

Majoritatea celor afectaţi de hipotermie erau săraci care trăiau pe străzile din Buenos Aires şi din cele şapte provincii ale ţării afectate de acest un val de frig polar. 

În capitala argentiniană trăiesc aproximativ 1.400 de persoane fără adăpost, iar numărul acestora ajunge la 20.000 în întreaga ţară, potrivit preşedintelui organizaţiei Red Solidaria, Juan Carr.

Iarna deosebit de rece a adus precipitaţii sub formă de ninsoare în regiuni aride de la poalele Anzilor, în nord-vestul Argentinei, unde nu a mai nins de 30 de ani.

Şi în zilele următoare vor fi înregistrate temperaturi scăzute şi vor cădea ninsori abundente, au anunţat serviciilor naţionale de meteorologie.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite