Cum s-a făcut de ruşine Marina rusă sub ochii lui Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin a participat la ceremoniile organizate de Ziua Forţelor Navale ruse FOTO AP
Vladimir Putin a participat la ceremoniile organizate de Ziua Forţelor Navale ruse FOTO AP

Nave din dotarea Forţelor Navale ruse prezintă carenţe de funcţionare în contextul în care Rusia îşi suplimentează prezenţa maritimă în Marea Neagră şi în Marea Baltică, pe fondul tensiunilor cu Occidentul din cauza crizei din estul Ucrainei.

Două incidente concludente în acest sens au avut loc duminică, cu ocazia unor ceremonii organizate de Ziua Forţelor Navale ruse.

Potrivit site-ului Glavred, care citează nr2.ru, un incident nefericit a avut loc în timpul unei demonstraţii navale în regiunea Kaliningrad, la Marea Baltică, chiar sub ochii preşedintelui rus Vladimir Putin.

O navă militară şi-a deschis lansatorul de rachete, dar preconizata lansare nu are loc. În acel moment, Vladimir Putin şi-a îndreptat privirea, nervos, spre vicepremierul rus Dmitri Rogozin.

Gestul este unul firesc, după ce liderul de la Kremlin vorbise în faţa echipajului fregatei „Amiral Gorşkov“ despre rolul Rusiei de mare putere maritimă şi salutase Forţele Navale ruse pentru faptul că „asigură cu succes apărarea ţării“.

Un alt incident nefericit a avut loc la Sevastopol, la Marea Neagră, în timpul unei demonstraţii cu participarea Forţelor Navale şi Forţelor Aeriene ruse, relatează site-ul tsn.ua, care citează cotidianul local Meridian Sevastopol.

De această dată nava a reuşit să lanseze racheta, dar aceasta a zburat numai câţiva metri, după care a căzut în apă. A urmat apoi o explozie puternică. Nimeni nu a avut de suferit în urma acestui incident.

Zilele trecute, Moscova a anunţat că va suplimenta prezenţa navală în Marea Neagră şi în Marea Baltică.

Comandantul Forţelor Navale ruse, amiralul Viktor Cirkov, a anunţat că flota ţării sale va primi, înainte de sfârşitul acestui an, zece nave militare noi şi 40 de ambarcaţiuni militare de susţinere.

„După anul 2015, intenţionăm să construim noi submarine din clasele Borei, Iasen şi Lada“, a spus Cirkov, potrivit Mediafax.

Duminică, Vladimir Putin a aprobat o serie de modificări ale reglementărilor maritime, în sensul extinderii activităţilor flotei ruse în Marea Neagră, în Marea Baltică şi Marea Mediterană, pe fondul consolidării prezenţei militare NATO, a anunţat Dmitri Rogozin.

„Preşedintele Vladimir Putin a promulgat duminică o serie de anexe la Doctrina maritimă. Amendamentele la Doctrina navală a Rusiei au devenit necesare din cauza extinderii NATO spre Est şi în contextul unificării Crimeei cu Rusia“, a explicat Dmitri Rogozin, potrivit Itar-Tass.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite