De la Operaţiunea „Barbarossa“, declanşată la 22 iunie 1941, la Operaţiunea România Întărită

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
88

La 22 iunie 1941 a început Operaţiunea „Barbarossa“, care merită reamintită pentru ca această punere în mişcare, spre est, a maşinii de război naziste să nu se repete, în sens opus, prin acţiunea maşinii de război răsăritene, sub pretextul că federaţia estică este înconjurată, deşi la nivelul Cartierului General al NATO se ştie că Rusia se pregăteşte de război, oficial de apărare.

Deranjează, sau nu, reamintirea unor clipe istorice, în ultimii 15 ani agresiunea militară a venit constant de la Est. În 1992 fiind conflictul tragic din Transnistria, unde sunt şi azi 2000 de militari ruşi. În 2008 fiind confruntările dure din Georgia, Abhazia şi Osetia de Sud fiind şi acum protectorate ale Moscovei. În 2014, Crimeea şi apoi Donbasul au fost luate, manu militari, de sub autoritatea guvernului de la Kiev.

Aşa a fost şi în urmă cu 77 de ani, când, în iunie 1940, prima agresiune a făcut-o URSS.

Este bine să evocăm Operaţiunea „Barbarossa”, pentru că observăm întâmplări ciudate, în Europa de azi, care generează ipoteza repetării istoriei, nu în varianta din 22 iunie 1941, ci cu o dinamică opusă, de la răsăritul la apusul bătrânului nostru continent. Iar lecţiile de învăţat, din nefastele evenimente care au precedat Operaţiunea „Barbarossa” nu sunt puţine.

Să nu uităm că la Kremlin este un preşedinte care a susţinut utilitatea Pactului Ribbentrop-Molotov. Şi că acelaşi şef de stat rus l-a invitat pe prezidentul, de tip sovietic, de la Chişinău, la Moscova, unde i-a oferit harta „Moldovei Mari”. Sunt gesturi care nu ne pot lăsa cu impresia că doar cineva face glume... geopolitice. Sunt gesturi publice grave.

Apoi există două constante, în conduita diplomaţilor ruşi de azi, în dialogurile purtate cu omologii de la sediul NATO, chiar şi în 2017. Prima este nostalgia după perioada în care fostele ţări socialiste nu erau în NATO, de unde şi repetata interogaţie a emisarilor Moscovei, referitoare la motivaţia primirii acestor state în Alianţa Nord-Atlantică. Şi a doua problemă este: „de ce se extinde NATO?”

Românii nu doresc să atace pe nimeni, dar au dreptul şi obligaţia morală să îşi apere ţara. Din motivele enumerate succint mai sus am abordat problematica Operaţiunii „Barbarossa” – într-un dialog purtat cu doi istorici complementari – pentru că ne interesează Operaţiunea România Întărită, cu o armată capabilă să îi apere hotarele. România fiind, în pofida tuturor vicisitudinilor, interne şi externe, de ieri şi de azi, o ţară mândră.

Aici ne-am născut şi tot de aici mergem mai departe.

Dr. LIVIU ŢĂRANU:

@ Operaţiunea „Barbarossa” este evenimentul care a marcat aproape 60 de ani de istorie, din secolul 20. Pentru noi, cei din Europa de Est, acest eveniment a avut rezultate cât se poate de tragice.

@ Există surse istoriografice astăzi, care confirmă sau susţin, într-o anumită măsură, faptul că dacă nu ar fi fost această operaţiune, pe 22 iunie 1941, atunci pe 6 iulie ar fi urmat o ofensivă sau o invazie sovietică.

@ Uniunea Sovietică avea comasate, cel puţin pe această parte a graniţei sale de vest, peste patruzeci de divizii, încă din iunie 1940. În momentul în care exista acel ultimatum, adresat de URSS către România, în iunie 1940, Moscova masase deja trupe pentru acţiuni ofensive. Conducerea sovietică era pregătită pentru ambele variante. Şi pentru situaţia în care România ar fi refuzat să accepte ultimatumul. Şi pentru varianta în care românii ar fi spus că evacuează teritoriul dintre Prut şi Nistru. Ruşii mergeau pe prima variantă, aceea că românii ar fi respins ultimatumul.

@ În momentul acela, al ultimatumului, din 1940, germanii au jucat pe mâna sovieticilor, i-au ajutat în materializarea ultimatumului dat României de URSS.

@ În 1940, când am primit acel ultimatum şi am pierdut Basarabia, România era destul de izolată, pentru că avusese relaţii foarte bune şi garanţii din partea Franţei. Când am pierdut principalul aliat pe care l-am avut, sovieticii nu au mai avut niciun fel de sfială să ne trimită acel ultimatum.

@ Factorul uman a fost cel furnizat de statele aliate Germaniei. Dacă sovieticii au fost surprinşi de tăria armatei germane, la aceasta a contribuit foarte mult şi entuziasmul militarilor români, de pildă, pe partea de front ce viza eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord. Militarii noştri au ştiut că au o revanşă de luat aici. A existat un factor psihologic foarte puternic şi lupta a fost cât se poate de strânsă.

@ Dacă noi trebuie să fim pregătiţi pentru o situaţie în care apare sau nu apare un nou conflict de acest tip? Indiferent despre care variantă discutăm, noi trebuie să fim pregătiţi. Vorbim şi de instituţiile statului român, dar şi de populaţie, ca atare. Asta pentru că un război nu se duce doar de instituţiile statului.

@ Noi avem o relaţie destul de complicată cu Rusia. Una care ţine de multe secole, începând de la Petru cel Mare încoace. Iar noi am avut experienţe prea multe, nefericite, în relaţia cu ruşii.

@ Momentul ultimatumului sovietic, din iunie 1940, nu a fost o surpriză pentru români. Am găsit documente ale Siguranţei, în care încă din 1939, imediat după 1 septembrie, după ce Germania a atacat Polonia, Nicolae Iorga spunea exact ce se va întâmpla în continuare şi care urmau să fie următoarele state victime ale aceluiaşi aranjament. Se ştia despre tratatul germano-sovietic, dar nu se ştia ce conţin acele anexe secrete. Nicolae Iorga spunea că după ocuparea Poloniei urmează statele baltice şi apoi România.

@ Nu se poate ca aceste lecţii ale istoriei, generate de acel nefericit iunie 1940, nu se poate să nu tragem concluzii de acolo şi să înţelegem că orice răspuns pentru o eventuală nouă agresiune trebuie să aibă în vedere şi ceea ce ni s-a întâmplat în trecut.

@ Fiecare, din ultimele trei secole, a fost marcat de cel puţin un conflict major, între marile puteri ale momentelor respective. Realist vorbind, nu cred că vom scăpa de un asemenea conflict. Şi atunci, România trebuie neapărat să ia în calcul un asemenea eveniment şi elita noastră, politică şi militară, să facă paşii necesari, pentru a ne pregăti apărarea, nu altceva.

image

Dr. CONSTANTIN CORNEANU:

@ Declanşarea Operaţiunii „Barbarossa”, ca semnificaţie strategică, în timp, a născut Marele Război pentru Apărarea Patriei, care a fost mândria a nenumăraţi cetăţeni sovietici, fiind şi astăzi etalonul la care se raportează armata rusă, care se pregăteşte de război. Pentru că toate discursurile, în ultimul timp, atât cele oficiale, cât şi cele neoficiale exprimă aceeaşi idee:”Niciodată războiul nu se va mai duce pe teritoriul Rusiei.”

@ Atacul din 22 iunie 1941 s-a dat cu câteva zile înainte ca să aibă loc lovitura preventivă a armatei sovietice, pe care istoriografia rusă de azi o contestă vehement, ca şi istoriografia sovietică de ieri, dar cert este că primul eşalon strategic al armatei sovietice, despre care agenţia TASS afirma, la 13 iunie 1941, că nu există, deşi acesta era pe frontiera de stat, cu 114 divizii gata de luptă, a fost spulberat de această tărie a armatei germane, din primul moment.

@ Modul în care Germania a gândit cucerirea Uniunii Sovietice şi dominarea spaţiului aferent a făcut ca operaţiunea să eşueze.

@ Noi am trecut Nistrul din două motive, primul fiind faptul că era vorba de un război de coaliţie, al doilea fiind că trebuia să împiedicăm, cu orice preţ, ca administraţia germană a Bucovinei de Nord să formeze, cu arealul limitrof ucrainean, o Ucraină Mare, care să includă şi nordul Bucovinei, atunci mareşalul Antonescu a decis cucerirea Odesei, cu orice preţ, pentru că la pacea următoare România era ameninţată cu o încercuire geopolitică.

@ Am intrat în acest război complet nepregătiţi.

@ Azi, Federaţia Rusă poate că nu va ataca, dar se pregăteşte de război, iar noi nici nu ne pregătim de nimic, nici nu acceptăm nimic şi avem alte probleme.

@ Avem o mare problemă, apropo de lecţii învăţate, clasa politică românească, născută din votul nostru universal, egal, secret şi liber, este destul de neînţelegătoare, ca să nu zic altfel, în ceea ce priveşte problematica apărării şi securităţii naţionale. Şi de aici începe marea noastră tragedie, că noi nu înţelegem că această problematică înseamnă foarte mult, când te aşezi la masa negocierilor politico-diplomatice.

@ Într-adevăr, avem o istorie complicată, cu spaţiul rusesc, avem foarte puţine momente de bucurie, dar plecând de la aceste momente trebuie încercată găsirea unei formule de dialog.

@ Pe 19 august 1939 a existat o şedinţă secretă a Biroului Politic, la Moscova, cu precizarea că nu se făceau stenograme la asemenea reuniuni ale conducerii comuniste, asta pentru că exista o tactică faţă de generarea unui document care rămâne. Şi acolo s-a luat decizia unui plan strategic imens, prin care Uniunea Sovietică va impulsiona războiul dintre Germania nazistă şi aliaţii de mai târziu, Franţa şi Marea Britanie, iar după aceea, armata sovietică, în numele ideologiei comunismului, în numele Internaţionalei a III-a, va veni şi va elibera Europa ocupată de armata germană sau de trupele franceze şi britanice. Din această perspectivă s-au născut negocierile diplomatice dintre URSS şi Germania nazistă, pe de o parte, dintre Franţa şi Marea Britanie, cu Uniunea Sovietică, pe de altă parte, în vara anului 1939.

@ 23 august 1939 este tot pe sindromul Munchen. Dacă francezii şi britanicii nu au venit cu nimic concret, germanii au venit. Şi atunci s-a stabilit Pactul Ribbentrop-Molotov, pe care atunci când Gorbaciov l-a avut în mână, ca document original, a zis să fie luat de acolo, să nu îl mai vadă niciodată.

@ Stalin a fost foarte implicat, personal, în toate discuţiile preliminare şi în trasarea hărţii pentru acest moment, iar după 1945, o echipă specială, cu ofiţeri din NKVD, a avut misiunea să îi caute şi să îi aresteze pe toţi diplomaţii şi ataşaţii militari germani, care au avut de a face cu relaţiile sovieto-germane, din perioada interbelică, până la 22 iunie 1941. Deci a existat o foarte mare grijă pentru şterge urmele.

@ Şi noi avem dreptul, precum balticii, să ni se facă dreptate istorică.

Rânduri/gânduri publicate concomitent la Bucureşti şi Chişinău.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite