Intervenţia militară Rusă în Siria vizează spulberarea Hegemoniei Americane

Intervenţia Rusiei în conflictul din Siria nu conţine nici un scop caritabil. Această acţiune face parte dintr-un plan pe termen mediu şi lung şi vizează spulberarea Hegemoniei Americane în Orientul Mijlociu şi Europa şi eliminarea principalei sale vulnerabilităţi: preţul petrolului.

Pentru orice cunoscător al modului de acţiune al Rusiei în ultimii 200 de ani, este de neînţeles naivitatea cu care lumea occidentală, printre care şi liderii SUA, par a tinde să creadă că totuşi intervenţia Rusiei în Siria ar conţine vreun scop nobil sau vreo intenţie caritabilă.

Căderea URSS se dovedeşte din ce în ce mai mult un plan bine organizat de serviciile ruseşti de informaţii pentru a se putea sparge blocada economică existentă şi a disipa avansul tehnologic al lumii occidentale. Rusia este un imperiu şi până şi aparenta instabilitate de după căderea URSS, acum pare a fi o componentă a unui plan de sensibilizare a poziţiei lumii occidentale, naivă în a-şi deschide porţile la cel mai mic semn de bunăvoiţă.

Rusia minte că intervenţia în Siria vizează soluţionarea conflictului. Chiar ea este unul din principalii vinovaţi de existenţa şi întreţinerea lui prin finanţarea şi înarmarea fie a organizaţiilor teroriste, fie a regimului Assad, în funcţie de interesele de moment. Tot la fel de vinovată este şi SUA, poziţia faţă de conflict fiind una similară. În Siria nu se mai produc arme, economia nu mai există, infrastructura a dispărut. Acei oameni se bat între ei pe banii şi cu armele marilor puteri ale lumii.

Rusia minte. Nu este pentru prima oară. Minciuna la cel mai incredibil nivel face parte din arta diplomaţiei ruse, ce vizează doar şi doar interesele Federaţiei Ruse. Nu există conflict major declanşat de 300 de ani de Rusia în care diplomaţii să nu fi avut misiunea primită de la Kremlin de a minţi şi de a justifica în mod nobil orice nouă achiziţie teritorială. Nu a existat caz în care orice intervenţia armată cu caracter umanitar a Rusiei să nu fie în realitate masca unei ocupaţii, chiar dacă vorbim de înlocuirea unei alteia.

Rusia are un obiectiv major pe termen mediu şi lung: spulberarea Hegemoniei Americane în lume şi în Europa.

În aceste condiţii intervenţia în Siria are două obiective majore:

- spulberarea mitului inviciabilităţii americane, spulberarea încrederii partenerilor în capacitatea SUA de a le asigura securitatea, realizarea unei breşe de încredere în interiorul NATO prin susţinerea temporară a intereselor aparente ale statelor puternice din Uniunea Europeană(Germania, Franţa şi Marea Britanie) şi amplificarea importanţei disensiunilor interne,

- scoaterea de sub control american a Orientului Mijlociu, de importanţă vitală prin controlul exercitat asupra preţului internaţional al petrolului, atât de important pentru Rusia.

RealPolitik- Rusia elimină prin intervenţia în Siria controlul american în regiune şi capacitatea acestuia de a fixa preţul petrolului. Ori preţul petrolului reprezintă principala vulnerabilitate a Federaţiei Ruse şi fără eliminarea acestui control orice încercare a Rusiei de a reveni la nivel mondial ca şi o superputere este sortită eşecului.

Intervenţia în Siria reprezintă doar începutul, deoarece Rusia va încerca eliminarea acestei vulnerabilităţi chiar de va fi nevoită să deschisă noi fronturi. 

Sancţiunile economice pe termen scurt şi efectul lor erau previzibile la Moscova. Sunt parte a planului acceptat şi un risc asumat.

Rusia judecă lumea în termeni imperiali, prin politica de forţă. În acest sens riscurile şi sacrificiiile sunt asumate.

Pe termen scurt şi mediu avem aşa: intervenţia în Georgia, apoi cea din Ucraina şi în cele din urmă cea actuală din Orientul Mijlociu.

Intervenţia în Georgia s-a dorit a fi o lecţie dată fostelor state sovietice în încercarea lor politică de a se desprinde de Moscova. Mai apărea apoi pericolul unei rute alternative în ceea ce priveşte aprovizionare cu gaz a Europei. Mesajul a fost înţeles.

Intervenţia din Ucraina a arătat care este limita permisă a intervenţiei occidentale în sfera de interese a Moscovei.

Intervenţia în Siria are deja un caracter ofensiv. Rusia vizează să îşi întărească poziţia în regiune dar să dea şi o puternică lovitură de imagine SUA.

S-au scris râuri de cărţi de geopolitică care vorbesc de acest comportament al Rusiei(Realpolitik), unul considerat de domeniul trecutului. Dar nu vorbim de nici un trecut ci de o realitate actuală impusă la nivel mondial. Rusia profită de naivitatea occidentală, ce viza o schimbare de paradigmă după Războiul Rece, pentru a-şti recâştiga rapid poziţia în lume.

Aparenta batere în retragere în conflictul din Ucraina este exact ceea ce s-a planificat. Extinderea conflictului din Crimeea în sud-estul Ucrainei a vizat ca element secundar destabilizarea statului vecin, iar ca obiectiv principal accteptarea în cel mai scurt timp a Anexării Crimeii ca şi o situaţie de facto, atât de lumea occidentală cât şi de către Ucraina. Crimeea asigură controlul Rusiei asupra Mării Negre.

De subliniat că statul vecin nu reprezintă pentru Rusia un partener de dialog, ci doar Berlinul şi Washingtonul. La întâlnirea din aceste zile dintre preşedintele Putin, cancelarul german şi preşedintele Fraţei, Crimeea nici nu a mai existat ca subiect de discuţie. Acest lucru a fost evidenţiat de presa din Rusia ca şi un accept din partea statelor occidentale a situaţiei existente.

Referitor la titlu: Rusia se prezintă din nou ca marele eliberator, deşi susţine un regim ce a folosit arme chimice împotriva propriului popor. Se prezintă la nivel internaţional o poveste de genul răul cel mai mic şi se aruncă vina pe SUA. O impocrizie prezentată marelui public, complet nepregătit în faţa actualelor mijloace de manipulare.

Statele democratice au mari vulnerabilităţi în aceste moment. Deciziile nu mai sunt luate de mari oameni politici ci de interese politice meschine. Politica internă şi externă sunt doar o reflexie a sondajelor interne. Lumea este condusă de sondaje, de opţiunile alegătorilor. Totul minunat, mai puţin faptul că opinia publică este puternic manipulată prin diverse mijloace.

Putin are acum avantajul unor decizii rapide şi necenzurate. O să dureze ani până ce occidentul o să reuşească să îşi racordeze sistemul politic şi guvernamental la noua realitate impusă de Moscova. În acest timp Putin va putea face paşi rapizi şi va câştiga un teren important. Este vorba de aceeaşi politică de forţă dusă cu rapiditate de Hitler. Ea va funcţiona până la un moment dat, până la acel moment în care statele lumii vor conştientiza necesitatea unei alieri în vederea limitării tendinţelor expansioniste ale Rusiei.

Acest articol nu reprezintă o acuză a politicii dusă de Moscova, care se dovedeşte constantă de 300 de ani. Acest articol este o critică adusă occidentului, ce cu naivitate cade în plasa ţarului. Rusia îşi urmăreşte propriul interes, dar care actualmente nu coincide cu cel al României şi care de fapt nu a coincis niciodată cu cel al poporului român.

Este nevoie ca liderii de la Bucureşti să înţeleagă noua politică a Moscovei şi îşi adapteze poziţia în funcţie de acesta. Înainte de a stabili o politică de apărare bazată exclusiv pe unitatea blocului NATO, trebuie să gândim soluţii alternative, iar cea mai clară în acest moment este parteneriatul cu SUA. Acesta nu trebuie doar consolidat, dar trebuie dus la un nou nivel, acel nivel existent actualmente între Japonia şi SUA, între Coreea de Sud şi SUA.

Germania duce de 200 de ani acelaşi tip de politică, nebazată pe sentimente ci pe acţiuni pragmatice ce vizează doar propriul interes. Berlinul nu va ezita nici un moment de a sacrifica sud-estul Europei dacă interesul propriu va cere acest lucru. Nu e o critică ci o realitate cu care noi trebuie să lucrăm.

În acest sens, pe termen scurt România trebuie să acţioneze pe cont propriu pentru a-şi consolida poziţia în Republica Moldova. Aici nu vorbim doar de scopul de neam, ce priveşte unitatea, ci şi unul geopolitic de a împinge Rusia cât mai departe de graniţele noastre actuale.

Actualul regim pare că a înţeles şi lucrează cu toate forţele, inclusiv financiare, pentru a susţine actuala guvernare. Dar intervenţia legală şi prietenească nu este suficientă. Este nevoie în acest moment ca actuala guvernare de la Chişinău, cu sprijin românesc, să spulbere controlul mediatic informaţional exercitat de Rusia în spaţiul dintre Prut şi Nistru. Acest lucru se poate face simplu prin deschiderea completă către televiziunile din România.

Apoi mai este un pas de făcut, acum cât lucrurile sunt în fază incipientă: scoaterea în afara legii şi eliminarea liderilor pro-ruşi cu ajutorul justiţiei pentru folosirea de finanţări ilegale externe. O astfel de acţiune necesită însă sprijinul României, căci fără garanţii de la Bucureşti, transpuse în garanţii de peste ocean, orice presiune îndreptată de Chişinău spre agenţii Moscovei va fi sortită eşecului.

Soluţia se află la Bucureşti iar guvernul are în mână pârghiile Reunificării, ca şi soluţie de a împinge sfera de acţiune a Rusiei dincolo de Nistru.