Moraliştii de serviciu ies la atac

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

După fiecare atentat care nu se petrece pe teritoriul Europei, moraliştii de serviciu ies la atac. De data asta, narativa sună cam aşa: „De ce nu vă afişaţi steagul Rusiei la profil? Nu vă pasă de oamenii care au murit?”

Orice victimă a unui atentat terorist, indiferent de locaţie în care s-a petrecut, este un inocent care are de suferit. Suferinţa umană este universală, aşa că cei mai mulţi dintre noi nu trecem nepăsători pe lângă aceste tragedii. Dar de aici până la a afişa steagul rusesc la profil este cale lungă.

Rusia, prin oamenii care se află la cârma ţării, constituie un pericol pentru Lumea Liberă. Între cultura Occidentului şi cea rusă sunt diferenţe majore, cu care cei mai mulţi europeni nu rezonează.

Rusia constituie un pericol real pentru stabilitatea geopolitică din Europa Centrală şi cea de Est, lucru pe care cei mai mulţi locuitori ai acestor zone îl conştientizează, în pofida propagandei ruseşti care este din ce în ce mai puternică.

Să sperăm că poporul rus nu se va lăsa păcălit de Vladimir şi de data asta, care va încerca în aceste momente de criză să se afişeze ca salvatorul suprem al naţiunii, fără de care bolta cerească s-ar prăbuşi asupra Maicii Rusia.

Dacă poporul rus doreşte ca să ne afişăm steguleţe la poza de profil, ştie foarte bine ce are de făcut în viitorul apropiat.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite