Orbecăială în Politica Externă a Rusiei: Blocaje, suspiciune şi retragerea încrederii pe toate meridianele

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele rus Vladimir Putin FOTO Getty Images
Preşedintele rus Vladimir Putin FOTO Getty Images

În timp ce ambasadorul Rusiei la Bucureşti bate redacţiile şi sună pe la toate publicaţiile şi televiziunile pentru a da interviuri, într-un exces de vizibilitate şi hiperactivism ofensiv anti-românesc care numai a întărirea relaţiilor bilaterale nu seamănă, politica Externă a Federaţiei Ruse pare să fi intrat în zodia eşecurilor în cascadă.

Iar cu un Kuzmin pescuitor în ape tulburi care se bagă şi el în seamă în vremuri de proteste la Bucureşti, când România îşi reglează singură şi matur problemele de echilibre democratice, nici la Bucureşti nu se întrevede vreun avans diplomatic.

Într-adevăr, forţarea utilizării puterii militare în relaţiile internaţionale, a ameninţărilor cu utilizarea forţei şi crearea de duşmani imaginari, aşa cum a făcut-o Ministerul de Externe rus citând România la acest capitol doar pentru că găzduieşte elemente ale unui scut defensiv - DEFENSIV, că să nu avem vorbe la proces - nu par să aducă dividend. Din contra, ultima perioadă a adus un regres pe toată linia. Totul bazat pe o criză profundă de încredere în Moscova care ar trebui să-i facă pe politicienii şi diplomaţii ruşi să se gândească de ce e atât de urâtă ţara lor pe toate meridianele. Iar cu frica nu poţi construi nici relaţii bune, nici încredere, dacă atitudinea de bătăuş şi macho a Rusiei lui Putin mai impresionează pe cineva, dincolo de nevoia de a-ţi apăra frontierele şi a avea resursele militare necesare pentru a evita vreo aventură urzită de Putin peste noapte.

Într-adevăr, cele mai puternice lovituri le-a primit Rusia lui Putin în Balcanii de Vest, după expunerea tentativei de asasinat la adresa premierului muntenegrean Milo Djukanovici, dar şi a ameninţării la adresa premierului sârb Aleksandr Vucici, unde suspiciunile se menţin, dar şi în spaţiul post-sovietic, acolo unde GRU şi trupele speciale de mercenari şi asasini schimbă locaţiile de la regiunea separatistă nistreană la Crimeea şi Donbas şi chiar la Moscova (vezi cazul Karaman, vicepreşedinte a nerecunoscutei Republici Moldoveneşti Nistrene, ministru adjunct de Externe al inventatei Republici Populare Doneţk şi azi din nou „ambasador” al regiunii nistrene la Moscova). La acest efect se mai adaugă Belarusul, care e tot mai reticent, critic şi vocal faţă de Uniunea Vamală, Uniunea Euroasiatică şi chiar uniunea sa statală cu Rusia, Lukaşenko fiind criticul major care anulează pornirile voluntare ale lui Igor Dodon la Chişinău, care-şi cară statul spre străfundurile Siberiei vrând să refacă din Republica Moldova o colonie rusă.

Dar şi la nivel mai larg relaţiile nu sunt mai bune: cu Turcia a intervenit un incident ciudat de bombardare directă a trupelor sale de pe teren, incident soldat cu ţipete, telefoane urgente şi scuzele lui Putin (premieră, după mine, pentru că nu am precedent), iar cu Uniunea Europeană războiul de troli e tot mai sancţionat. La nivelul SUA, orice pornire de apropiere şi ridicare a sancţiunilor e controlată de Congres, dar nici Administraţia Trump nu dă tocmai semnale că ar viza altceva decât o abordare în forţă, cu noi câştiguri pentru Washington în relaţia cu Moscova şi fără cedări în Est. În plus, nici intern maşinăria de propagandă nu mai funcţionează, ruşii creându-şi propriii anticorpi şi sancţionând minciunile gogonate cum că UE ar fi în criză alimentară, considerate un banc prost. Suma acestor evoluţii ar trebui să sune alarma la Kremlin, dacă MAE al lui Lavrov nu recepţionează suma de respingeri primite, de unde nevoia restructurării fundamentale a abordării şi a paradigmei puterii represive şi violente, care nu mai aduce dividende, ci doar blocaje, suspiciune şi retragerea oricârei forme de încredere.


Premierul muntenegrean Milo Djukanovic

image

Investigaţie explozivă: ofiţerii GRU care au coordonat lovitura de stat şi asasinatul premierului din Muntenegru au acţionat în Republica Moldova

Federaţia Rusă a încercat o lovitură importantă în toamna anului 2016 în Muntenegru, cu obiectivul de a răsturna Guvernul de la Podgorica, planificând, inclusiv asasinarea premierului Milo Djukanovic. Printre diversionişti sunt cetăţenii Federaţiei Ruse Eduard Şirokov şi Vladimir Popov, daţi la finele anului trecut în căutare internaţională de către autorităţile din Muntenegru. Potrivit autorităţilor muntenegrene, Şirokov şi Popov au făcut parte din celula GRU (Serviciului de Informaţii Militare al Federaţiei Ruse) de la Belgrad, Serbia, care a pregătit complotul, antrenând în acest scop gruparea extremistă „Lupii sârbi”, condusă de naţionalistul Aleksandar Sindjelic. Procuratura din Muntenegru a demonstrat că Sindjelic îi cunoştea pe ofiţerii ruşi din estul Ucrainei, unde a luptat de partea separatiştilor pro-ruşi.

Tot în aceeaşi perioadă a fost identificată o tentativă de asasinat a premierului sârb Aleksandar Vucic. O maşină cu armament a fost găsită într-o poziţie strategică în preajma casei premierului, unde stăteau părinţii săi, şi într-un loc unde trebuia ca maşina oficială să încetinească. Autorităţile sârbe nu au avut comunicări mai amănunţite despre acest caz, care a dus la izolarea şi protejarea premierului. Nu ştim, deci, dacă e vorba despre aceeaşi echipă. Însă aceasta a fost extrasă cu scuze de către Şeful Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, iar Serbia a primit imediat după acest episod, cu titlu gratuit, armament rus, urmând doar să-l întreţină şi să cumpere muniţie.

Gruparea GRU are o mare problemă ca urmare a eşecului, dând o lovitură majoră, după ce a fost expusă public, credibilităţii Rusiei în regiune, dar şi influenţelor acesteia.

Obiectivul GRU şi al „lupilor sârbi” a fost să nu permită, după alegerile din octombrie 2016, instalarea în Muntenegru a unei guvernări pro-occidentale care opta pentru aderarea la NATO. În viziunea Kremlinului, acest fapt ar fi dus la slăbirea ofensivei Rusiei în Balcani şi, respectiv, la consolidarea platformelor anti-ruse. Premierul Milo Djukanovici era ţinta şi obiectivul asasinatului politic, considerat dispărut din panoplia de acţiune a statelor, dar care pare să fi fost reînviat de către Rusia cu această ocazie.

Gruparea GRU are o mare problemă ca urmare a eşecului, dând o lovitură majoră, după ce a fost expusă public, credibilităţii Rusiei în regiune, dar şi influenţelor acesteia. Însă e important de notat că, aşa cum unităţi speciale ruse sunt utilizate în Crimeea, Donbas şi Siria, cum pseudo-oficiali de la Tiraspol care au îndeplinit roluri în administraţia separatistă (şeful ministerului securităţii naţionale Vadim Şevtsov Antiufeev, vicepreşedintele separatist Karaman şi mulţi alţii) s-au regăsit în Crimeea şi Donbas, Karaman devenind primul pseudo-ambasador al Tiraspolului la Moscova după transferul său din postura de pseudo-ministru adjunct de Externe al Republicii Populare separatiste Doneţk, tot astfel celulele GRU sunt utilizate în Muntenegru şi Serbia, după ce au funcţionat în Donbas, în Estul Ucrainei.

Investigaţia deschide.md arată că aceeaşi participanţi au fost implicaţi în diversiuni şi acţiuni subversive în Republica Moldova, pentru 27 iunie 2014, când a fost semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Pentru a compromite semnarea Acordului Republica Moldova - UE, Moscova a conceput diverse scenarii: de la instrumentarea unor acţiuni de nesupunere civică în UTA Găgăuzia, până la coruperea deputaţilor din Parlamentul de la Chişinău, care ar fi urmat să blocheze ratificarea Acordului. Diversionistul Vladimir Popov a făcut naveta Chişinău – Tiraspol – Comrat, intrând în Republica Moldova la 30 mai, ora 12:53, şi plecând de la Chişinău la 5 iunie, ora 12:08, pe calea aerului, cu o cursă a companiei S7.

Întâmplător sau nu, la 5 iunie - în ultima zi de aflare a lui Popov pe teritoriul Republicii Moldova - la Bălţi a avut loc o reuniune secretă a mai multor persoane publice care se opuneau semnării asocierii Republicii Moldova la UE. La această întâlnire secretă, care a suscitat interesul Serviciului de Informaţii şi Securitate, au participat Mihail Garbuz (liderul partidului „Patrioţii Moldovei”), başcanul de atunci, Mihail Formuzal, episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, Veaceslav Perju, şeful mai multor organizaţii moldoveniste. Grupul diversioniştilor a elaborat un plan detaliat de destabilizare a situaţiei, care urma să se materializeze printr-o rebeliune armată contra puterii şi să culmineze cu proclamarea unei Federaţii Moldoveneşti cu patru subiecţi: Chişinău, Bălţi, Comrat şi Tiraspol. Scenariile, însă, au eşuat. S-a reuşit dejucarea măsurilor active ale GRU şi crearea unor detaşamente paramilitare în sudul republicii, iar vinovaţii au fost arestaţi sau daţi în urmărire internaţională. Astăzi, rolul a fost preluat de preşedintele pro-rus al Republicii Moldova, Igor Dodon, care torpilează cu bună ştiinţă drumul european al Republicii Moldova şi încearcă ruperea relaţiilor cu România, UE şi NATO.


Vladimir Putin (stânga) şi Aleksandr Lukaşenko (dreapta) FOTO kremlin.ru

Discutie intre Vladimir Putin si Aleksandr Lukasenko FOTO kremlin.ru

Belarusul lui Lukaşenko ridică tonul la Rusia: ruptură majoră în Uniunea Vamală şi Euro-asiatică

Apologeţii Uniunii Euro-asiatice, spaţiul de integrare lansat de Rusia ca nouă formă de dominaţie neo-imperială în spaţiul post-sovietic, au primit a doua lovitură majoră după ce Kazahstanul a criticat, prin intermediul preşedintelui său, efectele noii Uniuni care au spoliat economia kazahă, i-au furat pieţele şi nu i-au adus avantajele aşteptate. Belarusul lui Lukaşenko, cu care Rusia are chiar o uniune statală, a sărit în aer criticând Moscova pentru excepţionalism şi subminarea economiei sale.

Relaţiile ruso-belaruse au înregistrat în ultima vreme o deteriorare accelerată şi dramatică. De la gesturi, declaraţii şi acţiuni politice neprietenoase, Moscova şi Minskul riscă să devină inamici. Deocamdată, totul se limitează la declaraţii tăioase şi un soi de război neconvenţional pe filiera politică, diplomatică şi economică, excluzând componenta militară.

Situaţia a degenerat rapid în ultima săptămână, marcată fiind de o aluzie provocatoare a „ultimului dictator” din Europa, Aleksandr Lukaşenko. Preşedintele belarus a declarat că „independenţa (Belarusului) a fost dobândită foarte uşor, în timp ce alte state au luptat pentru ea, iar astăzi fratele Ucraina luptă pentru ea (independenţa)”. Lukaşenko a mai declarat că Belarusul duce acum un război economic pentru independenţă, făcând aluzia la fricţiunile cu Federaţia Rusă pe marginea preţurilor la gaz şi la embargoul impus asupra produselor venite de pe teritoriul belarus.

Situaţia a escaladat rapid odată ce Aleksandr Bortnikov, directorul FSB - serviciul federal de securitate rus - a semnat trei ordine prin care se instituie aşa zisa zonă de frontieră dintre Rusia şi Belarus pe segmentele Smolensk, Pskov şi Briansk. Traversarea graniţei era liberă, iar acum e gestionată de către FSB, nici măcar de vameşi. Trebuie amintit că până acum nu a existat niciun fel de graniţă între aceste două state slave, principiul liberei circulaţii fiind consfinţit de tratatele semnate de Moscova şi Minsk.

De altfel, agenţia de ştiri rusă REGNUM a difuzat un articol care susţine că „Lukaşenko se pregăteşte să părăsească UEE (uniunea economică eurasiatică) şi OTSC (organizaţia tratatului de securitate colectivă)”. Informaţia a fost infirmată de preşedintele belarus, care a declarat că articolul este o invenţie a jurnaliştilor. El a mai adăugat că Belarusul nu se pregăteşte nici să părăsească aceste organizaţii şi nici nu se pregăteşte să adere la Uniunea Europeană şi NATO.

Adevărul este că relaţiile dintre Minsk şi Bruxelles s-au încălzit considerabil.

Aleksandr Lukaşenko a vorbit, la 3 februarie, într-un discurs de peste 7 ore, despre disensiunile apărute în relaţia cu Kremlinul: problema gazului. Belaruşii pot trăi şi fără gaz rusesc, le va fi mai greu, dar trebuie să-şi asume costurile suveranităţii şi independenţei, urmând să diversifice piaţa energetică din cauza preţului şi reducerii la jumătate a cantităţii livrate; apoi trecerea la politica multivectorială, diversificarea relaţiilor politice şi diplomatice şi politice, anunţând o deschidere spre Vest, chiar şi cu riscul ruperii relaţiilor cu Rusia.

Lukaşenko a mai anunţat că apartenenţa la Uniunea Euro-asiatică a prejudiciat economia Belarusului. Lukaşenko susţine că statul belarus a pierdut 15 miliarde dolari din cauza condiţiilor asimetrice de integrare în spaţiul economic eurasiatic, iar în schimb a primit doar 5 miliarde de dolari, care ar fi doar un împrumut rambursabil. În opinia preşedintelui Lukaşenko, instituirea frontierei de către ruşi poate degenera într-un conflict, fiindcă delimitarea şi demarcarea unei graniţe este un proces de negociere şi nu o acţiune unilaterală.

Adevărul este că relaţiile dintre Minsk şi Bruxelles s-au încălzit considerabil. Pe 16 februarie 2016, UE a ridicat sancţiunile impuse lui Aleksandr Lukaşenko şi altor 169 de demnitari. În presa rusă apar tot mai des acuzaţii la adresa Belarusului că face jocul Occidentului, iar de pe pagina de internet a agenţiei BelTA au dispărut ştirile despre cooperarea Belarusului cu Rusia în cadrul UEE şi Uniunii Statale cu Rusia. Şi când Belarusul pleacă spre UE, preşedintele pro-rus de la Chişinău, Igor Dodon, vrea să-şi mute statul în iluzoria şi discriminatoarea Uniune Euroasiatică.


Bombardier rus în Siria FOTO Sputnik

image

Hârjoneală ruso-turcă continuă: atacul Moscovei asupra forţelor turce în Siria

Hârjoneala şi confruntările militare ruso-turce continuă, după doborârea, la 24 noiembrie 2015, a avionului de vânătoare Su-24 aparţinând forţelor aeriene ruse angajate în campania aeriană a Moscovei în Siria, care traversase ilegal teritoriul turc. Efectele acestei ciocniri au fost unele de ruptură a relaţiilor dintre Rusia şi Turcia şi s-au soldat cu multe confruntări diplomatice şi verbale. Reconcilierea a avut loc după tentativa de lovitură militară din 15 iulie 2016, la 9 luni distanţă, deşi ciocniri şi probleme bilaterale au mai apărut.

Mai întâi, este vorba despre atacul terorist la aeroportul din Istanbul, care a avut ca protagonişti doar resortisanţi din spaţiul post-sovietic, recrutaţi de Daesh, autointitulat Stat Islamic, speculându-se fie legătura lor cu FSB şi infiltrarea lor pe teren în Siria, fie lipsa de schimburi de informaţii între Moscova şi Ankara, care a determinat imposibilitatea prevenirii atacului terorist. A urmat asasinatul ambasadorului rus la Ankara, o adevărată execuţie efectuată de către un poliţist turc, atac a cărui anchetă şi date nu au mai fost date publicităţii. În fine, de Anul Nou un nou atac terorist a vizat o discotecă faimoasă din Istanbul, autorii fiind tot foşti cetăţeni din spaţiul ex-sovietic trecuţi prin Siria, cu conexiuni cu ramura rusă/FSB infiltrată în Daesh Stat Islamic.

De această dată, la un moment de vârf al relaţiilor bilaterale ruso-turce, când Turcia a pătruns în Siria ca o a treia parte pe teren - pentru a-şi apăra interesele împotriva unei regiuni contigue kurde la frontiera sa, dar şi pentru a apăra culoarul sunnit ce leagă Turcia de statele din Golf prin intermediul Siriei şi a Iordaniei - incidentul a vizat un atac direct al Rusiei asupra clădirii în care erau încartiruite trupele turce. Forţele aeriene ruse au lansat un atac direct cu rachete asupra forţelor armate turce dislocate pe teritoriul Siriei, transmite Statul Major al Turciei. Urmare a bombardamentului, au fost ucişi trei militari turci, iar 11 au fost răniţi. Bombardamentul a fost lansat asupra clădirii în care se aflau forţele armate ale Turciei, situată în apropierea oraşului Al-Bab, transmite Hurriyet Daily, care a citat Statul Major al Turciei.

Analişti mai cârcotaşi continuă să pună atacul pe seama zbenguielii pe teren necoordonate şi a acţiunilor Turciei neacceptate de Rusia.

Spre deosebire de cazurile anterioare de ciocniri, de această data preşedintele rus, Vladimir Putin s-a grăbit să transmită condoleanţe preşedintelui turc Recep Erdogan în cadrul unei convorbiri telefonice. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, a confirmat convorbirea şi faptul că Putin şi-a exprimat condoleanţele. Atacul direct se petrece în condiţiile în care între cele două capitale era pus la punct un sistem de coordonare şi informare, în aşa fel încât prezenţa pe teren a trupelor turce sau ruse şi a intermediarilor lor sirieni era cunoscută în fiecare moment.

Preşedintele Putin a dat vina pentru incidentul din 9 februarie pe lipsa de coordonare. El a recunoscut că forţele aeriene ruse au lansat un bombardament direct asupra militarilor turci şi că au murit şi au fost răniţi soldaţi turci în urma acestei operaţiuni militare. Spre deosebire de alte momente din hârjoneala ruso-turcă, reacţia Moscovei a fost promptă şi ea s-a referit şi la recunoaşterea publică a erorii şi la asumarea atacului, urmat de scuzele directe la adresa Ankarei.

Pe de altă parte, analişti mai cârcotaşi continuă să pună atacul pe seama zbenguielii pe teren necoordonate şi a acţiunilor Turciei neacceptate de Rusia. Se spune că atacul direct a fost un avertisment faţă de prezenţa trupelor turce şi a sirienilor de opoziţie, ale căror trupe se pregătesc la o distanţă prea mica de Raqqa, capitala siriană a Daesh Stat Islamic. De asemenea, atacul ar reflecta nemulţumirea privind prezenţa prea pregnantă şi vizibilă a Turciei pe teren şi poziţia puternică pe care o pregăteşte în perspectiva negocierilor de pace pentru Siria, acolo unde Turcia ameninţă să aibă linii roşii greu de depăşit de ceilalţi participanţi. Nu întâmplător, în această perioadă se pregăteşte la Moscova un congres al kurzilor, incluzând reprezentanţi din Turcia, Irak şi Siria, inclusiv ai organizaţiilor considerate teroriste de către Ankara.


Preşedintele american Donald Trump FOTO Getty Images

image

Îndiguirea şi controlul lui Trump: Senatul American blochează orice tentativă de apropiere de Rusia

După ce Donald Trump şi-a văzut ordinele executive atacate în justiţie şi desfiinţate în curţi federale, după ce fuseseră respinse de administraţie şi funcţionari la aplicare, preşedintele SUA se confruntă cu noi probleme instituţionale şi de imagine, chiar la început de mandat: Congresul a înregistrat două propuneri legislative pentru a îndigui pornirilor excesiv de voluntare ale lui Trump, dacă ele ar viza apropierea de Mosova sau ridicarea sancţiunilor.

Astfel, în Senatul SUA există chiar o majoritate calificată cu care se poate trece şi peste un eventual veto prezidenţial, cu 67 de senatori pentru, în cazul proiectului de lege care vizează dreptul Congresului de a superviza orice iniţiativă de ridicare a sancţiunilor la adresa Rusiei lui Putin. Legea prevede ca, în condiţiile unei asemenea iniţiative, Casa Albă să transmită Congresului, cu 120 de zile înaintea aplicării iniţiativei, documentele care să probeze aplicarea de către Rusia a prevederilor acordului de la Minsk, respectiv apărarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Ucrainei (Donbas şi Crimeea deopotrivă revenite sub controlul Kievului), dar şi probe că responsabilii de atacul cibernetic şi implicarea în alegerile prezidenţiale americane au fost pedepsiţi şi măsurile luate ca un asemenea atac şi ingerinţă în procesul democratic nu se vor mai repeta.

Propunerea este susţinută de către un grup bipartizan de senatori, atât republicani, cât şi democraţi, între care republicanii Lindsey Graham, John McCain şi Marco Rubio şi democraţii Ben Cardin, Sherrod Brown şi Claire McCaskill. Legea de revizuire a sancţiunilor contra Rusiei este menită să controleze măsurile coercitive ale Washingtonului împotriva Kremlinului. Proiectul de lege prevede ca, pentru orice ridicare a sancţiunilor impuse Moscovei, să fie „certificat” că această ţară a pus capăt oricărei acţiuni „destinate să submineze pacea, securitatea, stabilitatea, suveranitatea sau integritatea teritorială a Ucrainei”. De asemenea, se menţionează că „trebuie verificată încetarea atacurilor cibernetice contra Guvernului Statelor Unite şi contra cetăţenilor americani din partea Rusiei”.

Mesajul venind de la republicani de top lasă să se presupună că se constituie într-un avertisment potrivit căruia Congresul nu este dispus să-i dea mână liberă Preşedintelui în aventuri care vizează schimbarea relaţiilor cu Rusia.

Pe de altă parte, 10 senatori din ambele partide fac, în aceeaşi perioadă, lobby pentru ca o altă lege să intre la vot, respectiv o lege care ar impune un set complet şi coerent de noi sancţiuni Rusiei vizând implicarea sa ilegitimă în alegeri, în mod specific. Şi aici este vorba despre un efort bipartizan, incluzând membri ai Partidului Republican, cu precădere Sen. Cory Gardner din Colorado, unul din liderii grupului Republican.

Aceste măsuri de constrângere sau limitare a mişcărilor noului preşedinte american par să vină ca urmare a preocupării crescute în legătură cu gesturile pripite, voluntare şi mai puţin cugetate ale administraţiei, gesturi care trebuie ponderate şi judecate de către Congres. În plus, mesajul venind de la republicani de top lasă să se presupună că se constituie într-un avertisment potrivit căruia Congresul nu este dispus să-i dea mână liberă Preşedintelui în aventuri care vizează schimbarea relaţiilor cu Rusia, atât timp cât asemenea paşi nu ar respecta poziţia puternică afirmată de către SUA şi Congres privind dezacordul pentru acţiunile revizioniste şi agresive ale Rusiei, precum anexarea Crimeei, agresiunea militară din Donbas sau atacurile cibernetice în timpul alegerilor din SUA la adresa centrelor de contabilizare a voturilor la nivelul a două state americane, ca să nu mai vorbim despre războiul informaţional şi spargerea serverelor Consiliului Naţional Democrat, structura de conducere a partidului.

De altfel, Congresul a sancţionat, prin vocea reprezentanţilor ambelor partide, orice referire la respectul lui Trump faţă de Putin sau comentariile preşedintelui american care au pus sub semnul egalităţii acţiunile violente ale Rusiei împotriva vecinilor săi sau crimele din Siria cu acţiunile militare americane din trecut. De altfel, şi reacţiile Casei Albe însăşi par să se contureze în acelaşi sens cu cel solicitat de către Senat, apărând noi probe: de la declaraţiile în Consiliul de Securitate al noului reprezentant al SUA, care condamnă Rusia, la scrisoarea semnată de Trump către liderii baltici, ce subliniază ataşamentul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, sau la mesajul lansat pe surse către mass media potrivit căruia, în discuţia telefonică cu Vladimir Putin, Trump ar fi anunţat că nu e mulţumit de noul acord nuclear Start (2010) care ar limita acţiunile şi ar defavoriza SUA, un gest în sensul revizuirii fostelor acorduri, cu câştiguri mai importante pentru administraţia americană actuală decât cele din perioada Obama, considerată prea conciliantă şi slabă cu Rusia lui Putin.


Supermarket FOTO 123 RF

image

Aberaţii şi război informaţional al Rusiei: în Europa a început criza alimentară de proporţii

Dacă astăzi există o atenţie deosebită în legătură cu războiul informaţional al Rusiei în statele Uniunii Europene, nu aceeaşi atenţie este acordată propagandei interne făcute de către Kremlin în cele mai aberante şi rizibile moduri. Reacţia este imediată atunci când e atacată imaginea unui stat în mass media şi în spaţiul public respectiv, fiind drastic sancţionată şi demontată minciunea, dezinformarea, silogismul sau interpretarea răuvoitoare a Rusiei lui Putin, însă în ceea ce se întâmplă pe piaţa internă nu prea există intervenţie.

Iată că nu mai târziu de săptămâna trecută, pe Pervîi Kanal, postul de televiziune public din Rusia, a fost difuzat un reportaj care a făcut deliciul internauţilor şi comentatorilor independenţi, care au ironizat postul şi propagandă rusă chiar pe propriul site. Televiziunea rusă anunţa ritos că în Europa a început criza alimentară de proporţii!

Reportajul difuzat sub această tematică sublinia că în Marea Britanie, Norvegia şi Danemarca s-ar fi trecut la monitorizare, distribuţia unor cantităţi controlate şi se discută chiar cartelarea pentru un set de produse absente şi care au ajuns la preţuri prohibitive, respectiv salată, broccoli, dovlecei şi vinete. Reportajul spunea că vânzătorii nu permiteau achiziţionarea a mai mult de 3 salate sau produse de grădină de persoană, iar preţurile au crescut enorm, de exemplu, dovleceii si vinetele scumpindu-se de aproape patru ori!

Profunda criză anunţată în titlu se estompase deja în conţinut, referindu-se strict la trei state din nord şi la penuria de produse de grădină, motivul fiind „recolta săracă din cauza iernii foarte reci în Italia şi Spania – principalii furnizori în această perioadă a anului”. Reportajul mai susţinea că, la început, regiunile agricole în cauză au fost ţinta unor intemperii, respectiv ploi abundente, iar apoi a dat îngheţul. Tot Pervîi Canal mai susţinea că, „potrivit experţilor, în cazul în care vremea nu se îndreaptă, Europa poate să rămână şi fără citrice”.

Subiectul a fost abordat tangenţial de către site-ul specializat în dezvăluirea falsurilor şi temelor de război informaţional ale Rusiei, Meduza, care a subliniat că, în fapt, locuitorii Londrei nu simt deficit la salată şi la dovleceii zuchini. Cu toate acestea, Daily Mail scrie că dovleceii costă acum 2 lire sterline, deşi costau înainte 40 de penny. Frunzele de salată s-au scumpit de 2 ori, iar roşiile s-au scumpit cu 40 de penny. The Guardian a scris că deficitul de salată şi dovlecei va putea fi simţit până în luna aprilie, când în Marea Britanie va putea fi culeasă propria recoltă de legume.

Reacţiile la o asemenea campanie arată că publicul rus însuşi a depăşit perioada de credulitate şi reacţionează pe reţelele sociale, ba chiar contracarează el însuşi propaganda trolilor şi respinge falsurile evidente.

Potrivit site-ului deschide.md, analiza comentariilor publicului vizat de către această dezinformare, şi el plin de troli (postaci specializaţi în manipularea opiniei publice a cititorilor), mesajele merg de la „Doamne, Doamne, îţi mulţumesc că m-am născut în Rusia! Noi acest broccoli îl strivim cu tractoarele. Da, şi mai sunt şi pedofilii ăia acolo”, la apeluri la solidaritate „Să salvăm Europa că moare! Toată speranţa e în Rusia: ea poate să împartă recolta sa incredibilă de cartofi! În caz contrar, vine sfârşitul tuturor”.

Pe de altă parte, pe acelaşi site al televiziunii de stat au început să se manifeste ironiile fine mergând până la bătaia de joc faţă de cei care vehiculează asemenea aberaţii: „Magazine neobişnuit de goale în Marea Britanie, Norvegia şi Danemarca. Suntem în faţa unui progres – pe timpul lui Brejnev cu afirmaţia asta începea un banc, nu o ştire de televiziune”, scriu unii din cei care comentează. Iar alţii, mai cârcotaşi, susţin „Şi mă întrebam cum acest lucru se pupă cu declaraţiile cu privire la grevele fermierilor, care, din cauza sancţiunilor anti-ruse, nu mai au unde să vândă produsele, motiv pentru care le distrug!?”, subliniind incoerenţa propagandei actuale cu precedentele ştiri de senzaţie despre Occidentul putred care se prăbuşeşte şi are nevoie de Rusia lui Putin spre a fi salvat.

Pe de altă parte, reacţiile la o asemenea campanie arată că publicul rus însuşi a depăşit perioada de credulitate şi reacţionează pe reţelele sociale, ba chiar contracarează el însuşi propaganda trolilor şi respinge falsurile evidente. Societatea rusă ameninţă să-şi creeze pas cu pas anticorpii, iar asemenea aberaţii ajung să nu mai prindă nici în Rusia, atunci când minciunile sunt prea ostentative sau gogonate. Din păcate însă, războiul informaţional nu conţine doar ştiri benigne şi simplu de demontat, ci şi elemente mult mai subtile de război informaţional, operaţiuni psihologice şi influenţă subliminală, recrutare şi condiţionare, care sunt mai complicat de contracarat şi reclamă instituţii specifice şi capabile să reacţioneze în timp real şi în forma potrivită, pentru a evita atingerea obiectivelor Moscovei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite