Prăbuşirea rublei i-a adus la disperare şi i-a scos în stradă pe ruşii care au credite ipotecare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 200.000 de ruşi sunt pe punctul de a se trezi în stradă, în plină iarnă. Şi asta din cauză că şi-au cumprat case prin credit ipotecar iar acum, pe fondul prăbişirii rublei şi a crizei provocate de scăderea preţului petrolului nu-şi mai pot achita ratele. Oamenii protestează şi cer soluţii preşedintelui Putin.

Svetlana Ovcinikova este librar la Moscova. În 2008, ea a luat un credt ipotecar şi şi-a cumpărat  un apartament modest în suburbiile Moscovei. Dar acum, după prăbuşirea rublei şi a preţurilor petrolului, visul său de a avea o locuinţă a devenit un coşmar. Svetlana nu este singura care are de suferit de pe urma crizei în care i-a aruncat preşedintele Putin. Alte sute de mii de oameni sunt în aceeaşi situaţie şi mulţi au ieşit să protesteze în faţa băncilor.

Svetlana ca şi alţi ruşi au făcut împrumutul în dolari  americani, dar într-un context economic foarte diferit, când se puteau împrumuta sume mari în valută, iar ratele dobânzilor erau reduse şi rubla puternică.Acum valoarea rublei a scăzut iar costul ipotecii aproape s-a dublat şi nu mai poate plăti ratele.

„Mi-e teamă că voi pierde apartamentul.  Nu mi-am mai putut plăti ratele de câteva luni. Mă aştept să mă dea în judecată şi aşa cum li s-a întâmplat multora să fiu evacuată din casă“, spune Svetlana Ovchinikova, citată de Radio Canada.  Ea a trimis mai multe scrisori de somaţie pe care le-a primit de la bancă, preşedintelui Vladimir Putin şi altor oficiali ruşi,  dar nu a primit niciun răspuns.

 Zilele acestea  ea a participat la demonstraţii care au avut loc în faţa mai multor bănci din Moscova şi în alte oraşe mari din Rusia. Protestatarii cer concesii şi soluţii de la autorităţi.

Sute de titularii de credite ipotecare în valută, acordate de banca DeltaCredit din Rusia, controlată de Societe Generale, au protestat în stradă pentru a doua oară în ultima săptămână, pentru că nu-şi mai pot achita ratele din cauza devalorizării rublei.fata sediului bancii din Moscova.

Miercuri, aproximativ 300 de persoane, unele îmbrăcate în haine de deţinuţi, au venit în faţa băncii. Protestatarii s-au întâlnit cu reprezentanţii băncii care au propus ca fiecare situaţie să fie discutată în parte, dar propunerea a fost respinsă de datornici. Aceştia au blocat un important bulevard din Moscova, Tverskaia, provocând blocaje. Poliţia a intervenit pentru a debloca traficul şi a arestat două persoane . 

La începutul săptămânii , deţinătorii de credite ipotecare în valută de la „Raiffeisen Rusia” au luat cu asalt sediul băncii din Moscova, cerând ca rambursarea împrumuturilor să se facă la un curs de 40 de ruble pentru un dolar, nu la 85 de ruble, la cât a ajuns cotaţia valutei americane zilele aceste în Rusia.

Cu toate acestea, conducerea băncii nu este dispusă la concesii şi oferă fie o amânare a plăţilor, fie renunţarea la locuinţe în locul  rambursarii creditului.În timpul protestului, datornicii au declarat că economia Rusiei nu poate face faţă anexarii Crimeei şi au cerut retrocedarea peninsulei.

Peste 250.000 de familii au aceeaşi problemă, susţin protestatarii. O dramă care afectează în special clasa de mijloc, un segment al populaţiei unde exista un sprijin puternic pentru preşedintele Putin. Şi, din păcate, nu se întrevede nici o îmbunătăţire a situaţiei pentru stabilizarea rublei.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite