VIDEO Rolul Forţei Expediţionare Ruse în Siria

O lumânare fumigenă, imagologică a aruncat-o un oficial rus, Mihail Ulianov, conform unui obicei răsăritean mai vechi de a timora public, de la un anumit nivel, state aliate cu SUA, precum România. Rusia a mai avut un oficial, tot cu numele de Ulianov, respectiv Lenin, care a condus un imperiu transformat abil în uniune de republici dependente total de Moscova. Acum Federaţia Rusă vrea renaşterea imperiului sovietic, precum pasărea Phoenix.

Mihail Ulianov era un necunoscut - până azi - director într-un departament din ministerul condus, cu certă eficacitate, de longevivul diplomat Serghei Lavrov. Înainte de avertismentul lui Ulianov, ca la Deveselu să nu fie instalate sisteme de rachete americane, au mai fost declaraţiile actualului ambasador rus la Bucureşti, cu acelaşi mesaj.

Acum a crescut nivelul diplomatic al celui care reiterează mesajul şi s-a folosit sintagma ”cât nu este prea târziu". Totuşi, mesajul lui Ulianov este doar o fumigenă, lansată, ce este drept, de la o altă altitudine.

Asta deoarece, la finalul săptămânii trecute, Pentagonul a organizat a doua discuţie cu oficiali ruşi, privind siguranţa piloţilor, din SUA şi Rusia, care execută misiuni de luptă în Siria. Dialogul dintre reprezentanţii Departamentului american al Apărării  şi cei ai Ministerului rus al Apărării a fost tot prin intermediul sistemului de conferinţă video.

În mod paradoxal, schimbul de opinii dintre oficialii americani şi ruşi, din instituţiile menţionate, a durat 90 de minute, o coincidenţă cu timpul în care, între patru ochi, la New York, a discutat Barack Obama cu Vladimir Putin.

Oficial, pretextul acestei comunicări, altfel salutare, a pornit de la realitatea că săptămâna trecută unii piloţi americani au fost puşi în situaţia de schimba traiectoriile avioanelor lor de vânătoare şi bombardament, pentru a evita coliziunea cu omologii ruşi.

Cum în videoconferinţa de sâmbătă au fost înregistrate progrese, iar ulterior nu au fost alte evenimente imprevizibile, declaraţia lui Mihail Ulianov este, mai degrabă, o reacţie la reuşita vizitei ministrului român de Interne, care a poposit în faţa vicepreşedintelui SUA, revenind acasă cu veşti fireşti pentru concretizarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite.

Chiar dacă Pentagonul a declarat că nu va coopera cu Ministerul rus al Apărării, în privinţa acţiunilor de bombardament, efectuate în Siria, important este că există acest canal de comunicare, al treilea după cel existent între Departamentul american de Stat şi Ministerul rus de Externe şi după acela, niciodată închis, între serviciile secrete americane şi cele ruse.

Partea bună este că o nouă videoconferinţă americano-rusă, la acelaşi nivel, va avea loc în curând.

În acest context, un dialog cu generalul (r.) dr. Mircea Chelaru, membru al Clubului Militar Român de Reflecţie Euroatlantică, pe tema Rolului Forţei Expediţionare Ruse în Siria, a constituit un nou exerciţiu de comunicare modernă, într-o societate a cărei atenţie pare a fi subtil orientată spre chestiuni colaterale, insignifiante.

Am redat mai jos câteva din enunţurile interlocutorului meu şi am inserat şi imaginile video aferente.

„Trăim vremuri periculoase.Totuşi nu suntem generaţia expirată, cum spun unii. Poate cea sacrificată da.

Nu am nevoie să fiu cu casa arsă, apoi subiect de drept internaţional: «Negociaţi pe fapt împlinit.»

Ne interesează consecinţele unei acţiuni distructive majore.

Suntem în Alianţa Nord-Atlantică, o alianţă specific militară, dar din ce în ce mai mult cu decizii preponderant politice.Suntem într-o structură nu doar a Alianţei, ci a unui sistem civilizat, euroatlantic, de securitate.Mă îndoiesc de erorile NATO. Mă îndoiesc de capabilitatea deciziei raţionale şi rapide, oportune. A fi în NATO, la ora actuală, nu mai este un moft. NATO nu este nici mai puternic, nici mai slab decât suma integrată a elementelor sale sistemice.NATO este o necesitate, pentru că omenirea, la ora actuală, este în faza de maximă amplitudine, a unei stări de tulburenţă începută odată cu Perestroika, şi în întreaga lume s-au produs dezechilibre ale structurilor de conducere, ale celor ideatice tradiţionale.ONU a devenit ineficientă pentru că nu s-a adaptat lumii în care a apărut. NATO a avut inspiraţia să îşi consolideze structurile prin absorbţia foştilor inamici.

Intrarea României în NATO, 99% este datorată sacrificiului şi opţiunii ferme, indubitale, a Armatei Române, a conducerii militare şi a poporului român, care nu mai dorea să mai trăiască grozăviile istoriei recente sau îndepărtate. Că dacă era să ne orientăm după simpatiile politicienilor şi a celor care încă mai practicau internaţionalismul proletar sau cel socialist nu intram nici la... ailaltă vară. Presiunea armatei a contat, au contat toate sacrificiile asumate, direct, asupra existenţei a peste 100.000 de militari, începând cu ’90 încoace. Şi dacă adăugăm şi familiile acestora ajungem la... jumătate de milion de români care şi-au asumat sacrificiul de sine pentru a spune: «România nu mai trebuie să fie frunză-n vânt, pe timp de furtună.»

Din păcate, Europa este propriul ei... cal troian în Alianţa Nord-Atlantică, prin reacţiile sale neunitare, prin atitudini şi decizii diacronice faţă de stările din teren.Europa este bolnavă de lipsuri. În primul rând lipsa coeziunii politice. Apoi prin lipsa identităţii militare. Europa nu este în stare, singură, ca să producă ripostă.Pe fondul acestei slăbiciuni, Rusia şi-a redobândit controlul, nu numai mediatic, ci şi cel economic, dar mai ales cel politic în Ucraina. Poroşenko simte pericolul.

În Europa redusă, cancelarul german şi preşedintele Franţei cred că dacă deciziile lor sunt valabile trebuie neapărat impuse şi celorlalţi, care sunt în Europa lărgită şi periferică. 25 de ani Rusia a aplicat politica struţului. Oligarhii ruşi sunt cei care la suprafaţă sunt cu bani, dar în spate au cheiţa F.S.B.-ului (urmaşul K.G.B.) Rusia a penetrat astfel încât să controleze economic fostele state socialiste, din tratat. Şi astfel, ruşii au cumpărat tot ceea ce înseamnă element de structură…hard/grea a industriei. Putin exploatează oportun momentele. Rusia sparge încercuirea economică şi izolarea politico-diplomatică. Pe Moscova o interesează să producă prezenţa Rusiei, în discursul public, politic, militar, diplomatic. Şi în acest discurs public, la toate afirmaţiile, Rusia să dea replicile adecvate. Rusia a spart embargoul mediatic. Rusia are, încă, o relaţie foarte bună cu Turcia.“

Siria a fost şi este oportunitatea extraordinară a Rusiei de a îşi contracara şi ideologic, şi concret, măsurabil, adversarii care i-au produs încercuirea economică, politică şi diplomatică. Siria, la ora actuală, este testul final - nu numai în opinia mea -, ultima etapă a testărilor reciproce a celor două poziţii globale.

Să nu confundăm obiectivele războiului, cu hachiţele politicii, care sunt discutabile după terminarea conflictului. Niciun teritoriu nu poate fi ocupat din aer şi nicio altă putere a lumii nu cunoaşte decât infanteristul, cel care controlează, prin prezenţă, şi instituţiile, şi populaţiile şi spaţiile. Ceea ce face...ISIS-ul acuma. Noi cunoaştem modelul de gândire rusesc, adică acela de gândire a analistului rus. Ruşii îşi prezintă alternativa la confruntare, aceea a cooperării cu ei.

Efectele prezenţei militare ruse în zona Orientului Mijlociu vor avea următoarele consecinţe: 1.Consolidarea statutului şi polarizarea puterii în jurul preşedintelui Assad. Americanii şi-au dat seama că lumea arabă nu poate fi condusă decât prin… mână forte.

2.Se va produce o cooperare militară pozitivă.