Vladimir Putin anunţă reducerea bugetului apărării în 2018, dar susţine că planul de reînzestrare a forţelor armate ruse nu va fi afectat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse Foto: EPA
Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse Foto: EPA

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a anunţat reducerea bugetului apărării în anul 2018, însă a afirmat că această diminuare nu va afecta planurile de reechipare a forţelor armate şi marinei, relatează TASS.

În cadrul unei întâlniri avute marţi cu liderul grupului parlamentar al Rusiei Unite din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) Vladimir Vasiliev, liderul de la Kremlin a adus în discuţie legea bugetului pentru anul viitor, ce urmează să fie dezbătută în sesiunea de toamnă a forului legislativ, şi a reamintit că este necesară o reducere a cheltuielilor de apărare. 

„Vreau să vă reamintesc că economii semnificative sunt prevăzute pentru bugetul pe anul viitor“, a afirmat Vladimir Putin, dând însă asigurări că planul de a reînzestra armata şi marina nu va avea de suferit. 

Totuşi, el nu a menţionat care sunt sectoarele ce vor fi afectate de reducerile preconizate.

Autorităţile ruse şi-au planificat să reducă cheltuielile din domeniul apărării de la 4,7% din PIB în 2016 la 2,9% din PIB în 2019, aminteşte Worldnews, adăugând că în timpul conferinţei sale de presă anuale Putin a declarat că „vom intra în această nişă de 2,8% şi ne vom menţine la acest nivel în următorii ani“.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite