VIDEO Vladimir Putin: Nu intenţionez să renunţ la preşedinţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întrebat ce plănuieşte să facă după ce i se va încheia mandatul, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a oprit câteva secunde şi a zâmbit, răspunzând că „încă nu m-am decis dacă voi renunţa la preşedinţie”, relatează The Guardian.

Aflat la o şcoală din Soci, Putin a răspuns mai multor întrebări, încercând să câştige popularitate în rândul tinerilor, în contextul demonstraţiilor din urmă cu o lună. Atunci, câteva mii de protestatari au ieşit pe străzi pentru a manifesta împotriva corupţiei din rândul elitelor de la Kremlin. La evenimentul de vineri, preşedintele s-a întâlnit cu câteva sute de copii.

Următoarele alegeri prezidenţiale din Rusia vor avea loc anul viitor în luna martie, oamenii aşteptându-se ca Putin să participe şi să câştige un alt mandat de şase ani. Unul dintre opozanţi, Alexei Navalny, cel care a organizat protestele recente din Rusia, a declarat că ar vrea să se înscrie, dar se aşteaptă ca autorităţile să- l interzică de pe buletinele de vot.

La întâlnirea de la Soci, Putin le-a vorbit copiilor timp de trei ore, sesiunea fiind transmisă şi la televiziunea naţională. Totuşi, o parte din cei care au apărut în imagini au părut aduşi de autorităţi, pentru a se asigura că nu vor exista întrebări incomode, subliniază The Guardian. Sirius, şcoala unde a avut loc evenimentul a fost fondată chiar de Putin, în urmă cu câţiva ani.

Acolo, preşedintele a acceptat întrebări de la cei prezenţi, însă au existat şi câteva cartonaşe cu întrebări scrise dinainte. Acesta din urmă a vorbit despre realizările copiilor în domenii precum sport, muzică sau ştiinţă, şi a completat cu detalii din viaţa sa personală sau preferinţe.

„Îmi place să stau de vorbă cu prietenii mei, să citesc cărţi istorice, să ascult muzică şi să fac sport” a spus Putin când a fost întrebat despre ce face în timpul său liber. Ulterior, acesta le-a povestit copiilor şi despre filosofia sa de viaţă, cele mai importante valori pentru preşedinte fiind „iubirea, libertatea şi viaţa însăşi”.

Legat de copilărie, Putin a refuzat să răspundă şi a precizat că nu prea stă pe Internet, comparând modul în care oamenii folosesc identităţi false online cu modul în care acesta adopta identităţi false atunci când lucra pentru KGB.

VIDEO / Russia Today

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite