Încă o lovitură pentru preşedintele Trump. Senatul respinge abrogarea Obamacare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatul Statelor Unite a respins, vineri, abrogarea parţială a Obamacare, legea sănătăţii adoptată în timpul fostei administraţii democrate a preşedintelui Barack Obama, în 2010. Votul, după dezbateri tensionate, reprezintă o lovitură pentru preşedintele Donald Trump.

Trei republicani nu au urmat linia partidului, care dorea abrogarea Obamacare, şi au votat la fel ca legiuitorii din Partidul Democrat, care dorea menţinerea acestei legi. Rezultatul final a fost de 49 de voturi în favoarea abrogării şi 51 împotrivă. Unul dintre cei trei senatori republicani care au votat împotriva abrogării este chiar John McCain.

Senatorul american John McCain, diagnosticat recent cu cancer cerebral, anunţase că revine la lucru în Congres, pentru a participa la acest vot considerat crucial pentru reforma sistemului de sănătate . 

Acest vot este o lovitură pentru ambiţia preşedintelui Trump de a desfiinţa reformele din sănătate ale predecesorului său, Barack Obama. Este „o dezamăgire“, a declarat liderul republicanilor din Senat Mitch McConnell.

De şapte ani, republicanii critică acest sistem, pe care îl consider ineficient şi costisitor, iar înlocuiarea lui a fost una din promisiunile centrale ale campaniei preşedintelui Donald Trump. În partidul republican, care deţine majoritatea în Congres, nu există însă un consens asupra unui nou plan, iar mulţi republicani se tem să abroge sistemul Obamacare înainte de alegerile generale parţiale de anul viitor. 

Democraţii din Congres şi alţi critici ai planurilor republicane atrag atenţia că peste 20 de milioane de americani ar putea rămâne fără asigurare medical în următorii ani.

Preşedintele american Donald Trump le-a cerut miercuri senatorilor republicani să nu plece în vacanţă de vară fără a fi adoptat o nouă lege a asigurărilor de sănătate. „Suntem atât de aproape", le-a spus Trump celor 49 de senatori republicani alături de care a luat prânzul la Casa Albă, a doua zi după ce o nouă versiune a legii menite să înlocuiască „Obamacare”a fost abandonată din cauza disputelor dintre senatorii republicani.

 Aripa conservatoare este nemulţumită că noua propunere nu elimină, în totalitae, sistemul de asigurări de sănătate, creat de administraţia Obama. Republicanii moderaţi, pe de altă parte, se tem că prea mulţi americani nevoiaşi vor rămâne fără asigurare medical. „Obamacare” este prima tentative a unei administraţii americane de a crea un sistem universal de asigurări de sănătate.

Preşedintele american Donald Trump a cerut vineri aleşilor republicani să „lase Obamacare să facă implozie”, după ce Senatul a respins o abrogare parţială a sistemului de asigurare medicală impus de predecesorul său, relatează AFP.

 „Trei republicani şi 48 de democraţi au lăsat baltă poporul american”, a scris Trump ep Twitter, referindu-se la rezultatul votului.

“După cum am spus de la început, lăsaţi Obamacare să facă implozie, apoi negociaţi”, a adăugat el.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite