Contraatacul care nu a mai avut loc: de ce nu i-a răspuns Obama lui Putin în cazul implicării Kremlinului în ultimul scrutin prezidenţial din Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În vara lui 2016, pe fondul înmulţirii suspiciunilor cu privire la implicarea Kremlinului în influenţarea alegerilor prezidenţiale din toamna aceluiaşi an din Statele Unite, o echipă de la Casa Albă a pregătit un plan de răspuns care îl viza personal pe preşedintele rus Vladimir Putin, dar nu l-a mai pus în aplicare în urma unui ordin al lui Susan Rice, consiliera pentru Securitate Naţională a lui Barack Obama.

Această informaţie este furnizată de jurnaliştii americani Michael Isikoff şi David Corn în cea mai recentă carte a lor,  „Russian Roulette: The Inside Story of Putin’s War on America and the Election of Donald Trump“, publicată marţi.

Cartea descrie rolul statului rus în alegerea lui Donald Trump la Casa Albă şi este bazată pe mărturii la nivel înalt, între care cele ale lui Michael Daniel, fostul responsabil pentru apărare cibernetică de la Casa Albă, sau Victoria Nuland, subsecretar de Stat pentru Europa şi Eurasia pe vremea celui de-al doilea mandat (2013-2017) al lui Obama.

Michael Daniel dezvăluie că a pregătit, împreună Celeste Wallander, o expertă în probleme ruseşti, un plan de contraatac la încercările Kremlinului de a se amesteca în campania pentru alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie 2016 din Statele Unite.

Conform planului, citat de Yahoo News, Agenţia Naţională pentru Securitate (NSA) trebuia să atace şi să distrugă mai multe site-uri create în Rusia, inclusiv  Guccifer 2.0 şi DCLeaks, implicate în piratarea e-mailurilor echipei de campanie a candidatei democrate Hillary Clinton. De asemenea, planul propunea ca NSA să afecteze lanţul de comandă al unităţii de control online create la nivelul agenţiilor ruseşti de spionaj.

„Am vrut să trimit un semnal că nu vom tolera perturbarea procesului nostru electoral“, a spus Michael Daniel.

La rândul ei, Wallander a propus scurgerea unor informaţii clasificate despre conturile secrete deschise în Letonia pe numele fiicelor lui Putin. Alte propuneri au constat în dezvăluirea unor materiale despre averile dobândite ilicit de apropiaţi ai actualei puteri de la Kremlin, precum şi despre corupţia din cadrul partidului Rusia Unită, care asigură baza regimului Putin. Celeste Wallander a întocmit această parte a planului cu ajutorul Victoriei Nuland.

Planul nu a mai fost pus în aplicare. Susan Rice şi Lisa Monaco, consilieră pentru Securitate Internă, s-au opus acestui demers la sfârşitul lui august 2016. Cele două consiliere s-au temut că o scurgere despre acest proiect l-ar fi pus la zid pe Barack Obama.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite