De la Reset la Timeout. Saga ruso-americană continuă

Barack Obama şi Vladimir Putin

Preşedintele Obama a anulat întâlnirea bilaterală cu Vladimir Putin, în marginea Reuniunii G20 de la Sankt Petersburg. La 4 ani dupa faimosul „reset” pe care Hillary Clinton l-a enunţat şi care a creat atâtea emoţii şi comentarii în Europa Centrală, relaţiile dintre Washington şi Moscova sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani.

Într-o conferinţă de presă la Casa Albă, preşedintele american a declarat că „cel mai bine ar fi sa luăm o pauză, sa reevaluăm direcţia în care se îndreaptă Rusia … şi să reechilibrăm relaţia dintre statele noastre”.

Cazul Snowden şi gestul neamical de a-i acorda azil politic pentru 1 an în Rusia este cauza imediată. Însă, răceala este mai profundă şi reflectă atât nouă doctrina Putin, cât şi limitele încercării Administraţiei Obama de a aduce Rusia într-o logică de cooperare, în special pe marile dosare legate de reducerea bilaterală a dosarului nuclear, dar şi cele legate de Siria, Iran, Afganistan sau Coreea de Nord.
 
În pofida începutului promiţător, concretizat prin semnarea New Start Treaty - acordul cu privire la coridorul de acces către şi dinspre Afganistan, a găsirii unui numitor comun în privinţa sancţiunilor împotriva Iranului şi a accesului Rusiei în Organizaţia Mondială a Comerţului,  "reset"-ul de acum 4 ani face loc unei brize care aminteşte de retorica Războiului Rece. Fără îndoială că succesul relativ al Rusiei în împiedicarea SUA şi a aliaţilor săi de a acţiona în Siria reprezintă o cauză importantă a actualului impas. Scutul anti-rachetă este un alt subiect în care cele două părţi practică de mai mult timp un dialog al surzilor.
 
Timpul şi energia politică a preşedintelui Obama sunt limitate. Presat de agenda economică şi politică internă (alegerile parţiale din 2014 sunt cruciale pentru finalul mandatului sau), dar şi de gestionarea ascensiunii Chinei la statutul de mare putere globală, a dosarului israeliano-palestinian (în sfârşit repornit sub auspiciile Secretarului de Stat John Kerry), a spinoasei problematici nucleare a Iranului, Administraţia va lua o pauză în relaţia la nivel înalt, păstrând dialogul la nivele de întreţinere (chiar în această săptămână, Secretarii de Stat şi ai Apărării americani se întâlnesc la Washington cu omologii lor ruşi). Fără presiuni electorale imediate, preşedintele Puţin şi Kremlinul vor fi tentaţi să anunţe decesul "resetului" ca pe un succes al poziţiei "musculare" adoptate în ultimul timp. Ar fi o greşeală. Economia şi stabilitatea mondiale, atât de fragile astăzi, nu au nevoie de o nouă perioadă de tensiune între marile puteri. Iar economia şi influenţa Rusiei în lume sunt mult limitate faţă de anii Uniunii Sovietice, chiar dacă Rusia profită de contextul actual global pentru a-şi extinde influenţa economică în zonele de influenţă tradiţionale.Iar SUA, în pofida dificultăţilor de etapă, rămâne o putere globală cu uriaşe resurse la îndemână. Revoluţia petrolului şi gazului de şist, cuplată cu diversificarea rutelor de aprovizionare cu energie ale Europei şi ale economiilor emergente, pot priva Rusia de principală şa armă economică şi strategică: preţul gazului natural şi cvasi-monopolul rutelor de aprovizionare către Europa. Prezenţa militară americană în regiune, inclusiv în România, se va amplifica, mai ales în contextul retragerii NATO şi SUA din Afganistan. Scutul anti-rachetă va continua să fie amplasat, inclusiv în fazele sale II şi III (în Polonia), ceea ce reprezintă adevărata preocupare strategică a Rusiei, motiv pentru care Moscova protestează preventiv la amplasarea de elemente ale scutului la Deveselu.
 
După anularea vizitei la Kremlin, Obama a anunţat o vizită la Stockholm. Vizita este simbolică, în logica unui răspuns implicit dat Kremlinului şi, deloc secundar, pentru a arăta că SUA sunt încă atente la dezbaterile pe probleme de strategie militară din Europa. Suedia a dezvoltat o dezbatere la interior cu privire la strategia de aparăre încă de anul trecut, dialog care a devenit mai urgent după survolarea spaţiului aerian suedez din aprilie anul acesta. Mai mult, la sfârşitul lui august preşedintele american se va întâlni cu reprezentanţii ţărilor Baltice. Toate acestea par să sublinieze faptul că Statele Unite nu sunt indiferente faţă de acţiunile Rusiei într-o zonă atât de sensibilă pentru aceasta.

Şi Rusia va contraataca în regiune. Prezenţa sa economică şi strategică se va amplifică, în special în zona Balcanilor de Vest şi a coridorului central european. Va exista tentaţia de a nu participa (din nou) la Summit-ul NATO de anul viitor. Siria va continua să fie un cartof fierbinte, cu efecte regionale complexe.
 
Şi pentru UE, involuţia din relaţia SUA-Rusia va adânci divergenţe mai vechi de abordare între statele membre "atlantiste" şi cele care doresc o politică de securitate europeană, inclusiv prin apropierea de Rusia.
 
Şi Moldova, Georgia sau Ucraina vor simţi efectele noii răciri a atmosferei geo-politice, competiţia strategică în regiune intrând într-o nouă etapă.
 
Pentru România, veştile sunt şi bune şi rele. Bune, pentru că, egoist vorbind, interesul american în România se va accentua. Mai puţin bune pentru că viaţa la marginea imperiilor e întotdeauna complicată.