Donald Trump salută decizia „înţeleaptă“ a lui Kim Jong-un privind insula Guam

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a salutat miercuri decizia „înţeleaptă şi bine gândită“ a liderului nord-coreean Kim Jong-un, care a anunţat că-şi amână planul de a lansa un atac asupra insulei americane Guam din vestul Pacificului, un avanpost militar al americanilor.

„Kim Jong-un din Coreea de Nord a luat o decizie foarte înţeleaptă şi foarte bine gândită“, a scris Trump pe Twitter.

„Alternativa ar fi fost deopotrivă catastrofală şi inacceptabilă“, a adăugat el.

Săptămâna trecută, după ce şeful Casei Albe a avertizat Coreea de Nord că „ar face bine să nu mai ameninţe Statele Unite“ şi a spus în faţa presei că nord-coreenilor „li se va face faţă cu foc şi furie cum n-a mai văzut lumea“, Phenianul a invocat un posibil atac asupra insulei americane Guam, situată în vestul Pacificului.

Retorica de război a celor doi lideri a pus pe jar comunitatea internaţională. 

Ulterior, agenţia oficială de presă din Coreea de Nord, KCNA, a relatat că liderul nord-coreean Kim Jong-un a primit de la armată planurile de atac cu rachete asupra insulei americane Guam din vestul Pacificului, însă a publicat o declaraţie a acestuia care a mai redus din tensiuni.

„Statele Unite, care au adus primele multe echipamente nucleare strategice în apropierea noastră, ar trebui să ia mai întâi decizia corectă şi să arate prin acţiuni dacă doresc să reducă tensiunile din peninsula coreeană şi să evite o ciocnire militară periculoasă“, a declarat Kim Jong-un, potrivit KCNA.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite