Bărbatul care i-a trimis o scrisoare cu ricină preşedintelui Obama are probleme mintale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Kevin Curtis
Paul Kevin Curtis

Autorităţile americane au descoperit mai multe informaţii despre bărbatul din Mississippi suspectat că ar fi trimis scrisori cu ricină unor oficiali americani, printre care şi preşedintelui Barack Obama, semnate cu iniţialele KC. Paul Kevin Curtis este descris drept un părinte grijuliu şi un muzician entuziast, dar care suferea de o boală mintală.

Curtis, în vârstă de 45 de ani, a postat numeroase mesaje online în ultimii ani în care dezvăluia detaliile unui eveniment despre care spunea că „i-a schimbat viaţa pentru totdeauna”: descoperirea de părţi ale corpului uman şi organe interne înfăşurate în pungi de plastic într-un mic frigider al unui spital local. Curtis a fost om de serviciu la acel spital, începând cu 1998 până în 2000, când a fost concediat.

Bărbatul a încercat să transmită autorităţilor ceea ce credea că ar fi descoperit. De asemenea, Curtis a încercat să publice detaliile a ceea ce el pretindea că este o conspiraţie elaborată prin care erau vândute pe piaţa neagră părţi din corpul uman, potrivit publicaţiei „The Huffington Post”.

Disperat că autorităţile nu-i dădeau atenţie, bărbatul a recurs la un gest nechibzuit: a trimis scrisori cu ricină preşedintelui american, unui senator republican şi unui judecător din Mississippi. „Poate acum v-am captat atenţia, chiar dacă asta înseamnă că cineva trebuie să moară”, se arată în conţinutul scrisorilor, potrivit unei declaraţii publicate de Biroul Federal de Investigaţii (FBI)

„Este bipolar, iar singurul lucru pe care îl pot spune este că nu îşi luase medicamentele”, a declarat fosta soţie a suspectului, Laura Curtis.

Jim Waide, avocatul familiei Curtis, a susţinut că Paul Kevin Curtis a început să-şi trateze problemele mintale în urmă cu trei ani. „Atunci când ia medicamentele, este grozav, este bun, este funcţional”, a  declarat Waide. „Însă când nu îşi mai ia medicamentele,  atunci este o problemă. Crede că toţi sunt împotriva lui.

Informaţiile publicate de FBI mai arată că bărbatul nu avea încredere în guvern, atitudine pe care o promova de ani de zile. Mai mult de atât, fosta soţie a lui Curtis a fost nevoită să cheme poliţia după ce partenerul ei devenise extrem de paranoic, crezând că este urmărit de dronele guvernului în 2007. Pe de altă parte, Laura Curtis a declarat autorităţilor că nu îl crede capabil pe fostul soţ să obţină substanţa granulată de ricin care a fost descoperită în scrisorile trimise oficialilor.

Verişoara lui Keneth, Ricky Curtis, l-a descris drept un „super artist de divertisment” care se îmbrăca adesea precum Elvis şi mulţi alţi cântăreţi atunci când era pe scenă. 

Bărbatul a fost arestat de agenţii FBI miercuri dimineaţa, în timp ce se afla în locuinţa sa din Corinth, Missisippi. Curtis este „individul considerat responsabil pentru trimiterea celor trei scrisori prin Serviciul Poştal al Statelor Unite, care conţineau o substanţă granulată, care a fost testată preliminar pozitiv pentru ricină", potrivit declaraţiilor FBI.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite