Generalul Ştefan Oprea: „Arealul privilegiat al defensivei ruse este o provocare imensă pentru NATO“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interlocutorul ales pentru a face o primă evaluare a oportunităţilor României la Summitul NATO din anul 2018 este un profesionist care a parcurs cariera militară de la gradul de locotenent până la acela de general, iar de la un simplu comandant de pluton a ajuns, urcând firesc treptele ierarhiei din armată, până la funcţia de Reprezentant Militar al României la NATO şi UE.

Generalul Ştefan Oprea, acum în rezervă, a fost şi a rămas, ca om, un partener de dialog calm, surâzător, privind cu o înţelegere obiectivă pe cei cu îngrijorări, mai mult sau mai puţin exprimate public privind starea defensivei naţionale, în 2018.

Schimburi de opinii pragmatice, realizate anterior acestui interviu, m-au convins că o serie de considerente, aprecieri şi previziuni privind climatul militar actual, pe plan internaţional, merită a fi cunoscute de către conaţionalii interesaţi de acest subiect.

Interogaţiile mele nu au fost decât simple ferestre deschise spre răspunsuri ample, generate de un studiu temeinic al subiectului abordat de un interlocutor exigent şi cu sine însuşi.

image

Generalul (r.) ŞTEFAN OPREA

O LUPTĂ GENERALIZATĂ ÎMPOTRIVA LUMII LIBERE

-Cum caracterizaţi mediul de securitate global?

-Mediul de securitate global se caracterizează printr-o mare varietate de riscuri şi provocări care pun sub semnul întrebării ordinea mondială actuală, un context in care, schimbarea de putere geostrategică continuă, iar cooperarea Uniunii Europene şi a Statelor Unite cu Rusia şi China rămâne constrânsă. Astăzi, ameninţările majore pentru securitatea lumii libere includ Rusia lui Vladimir Putin, “omul rachetă” din Coreea de Nord, Bashar al-Assad în Siria şi diverşi actori nestatali, care deseori funcţionează în ajutorul regimurilor autoritare. Deşi aceste ameninţări au fiecare cauze şi context proprii, Putin le-a folosit pe toate, într-o măsură diferită, într-o luptă generalizată împotriva lumii libere, purtată prin militari şi civili, indirect şi prin diferite acţiuni netradiţionale. Obiectivele primordiale ale acestei lupte sunt Statele Unite, aliaţii săi şi ordinea internaţională. pe care au avut-o încă de la cel de-Al Doilea Război Mondial. Este o luptă care se exprimă la nivel global, care nu are graniţe şi care, din ce în ce mai mult, penetrează şi atacă cu succes afacerile politice interne ale adversarilor săi, nu în ultimul rând Statele Unite.În zona lor de proximitate, UE şi NATO trebuie să facă faţă unei combinaţii complexe de conflicte armate locale şi de confruntare la nivel de stat. Într-un asemenea climat turbionar, securitatea Europei este în pericol din cauza unei multitudini de ameninţări, dar cele mai presante provocări sunt determinate geografic de zonele adiacente graniţelor sale estice şi sudice.

UN MEDIU DOMINAT DE ŞTIRI FALSE

-Există, în arealul euroatlantic, o temere vizibilă, faţă de imprevizibilitatea militară a Federaţiei Ruse. Cum o comentaţi?

-Paradoxul obsesiei occidentale faţă de Rusia este înrădăcinat în faptul că deşi Rusia lui Putin este o putere militară majoră, anexarea Crimeii şi intervenţia militară a Kremlinului în Siria au dovedit capacitatea crescândă a Moscovei de a-şi atinge obiectivele strategice şi din această perspectivă Rusia poate fi definită ca o putere globală reînnoită, în epoca unei Chine în creştere. Rusia ne tulbură deoarece succesul său redefineşte semnificaţia puterii într-o lume globalizată şi semnalează provocările cu care lumea occidentală se va confrunta în perioada acestui veac al perturbărilor.În acest context, riscul pentru Occident este de a nu realiza faptul că natura confruntării este fundamental diferită şi in care, concepte precum limitarea, descurajarea şi propaganda au un sens diferit într-un mediu dominat de mega-date şi de ştiri false.Prin exploatarea tensiunilor recente dintre Ungaria şi Ucraina, Kremlinul vizează Ucraina prin Ungaria pentru a-şi susţine campania de a perturba relaţia dintre Ucraina şi vecinii săi. Deşi este puţin probabil ca Rusia să creeze o insurgenţă în acea zonă, aşa cum a făcut-o în Ucraina de Est, poate crea însă o altă fisură care destabilizează Kievul. Aceste tendinţe, care sunt susceptibile de a fi lente şi subtile au implicaţii asupra stabilităţii Ucrainei şi oferă o perspectivă asupra metodelor evolutive ale războiului hibrid al Rusiei.Deşi Balcanii de Vest ocupă un loc special în politica externă a Rusiei, tactica Rusiei se materializează printr-o abordare oportună şi ieftină, care transferă cea mai mare parte a poverii către actorii locali. Sentimentul de a fi tratat nedrept de către Occidentul “ipocrit” creează o prietenie fără precedent între ruşi şi sârbi, care trăiesc nu numai în Serbia în sine, ci au şi minorităţi influente în ţările învecinate. În ciuda acestor expuneri ostentative de intimitate, relaţiile Rusiei cu Balcanii de Vest sunt afectate de lipsa de substanţă economică (comerţul exterior al Belgradului in relaţia cu Rusia este de 6,7% faţă de 64,4% în UE), chiar dacă refuzul Serbiei, Macedoniei şi Bosniei şi Herţegovinei de a se alătura sancţiunilor UE împotriva Moscovei urmărea să revitalizeze cooperarea economică a regiunii cu Rusia. În plus, Moscova pare să-şi piardă entuziasmul chiar şi în ceea ce priveşte interesul tradiţional, sectorul energetic din Balcani.

SPECTRUL AGRESIUNII RUSIEI

-Ne place sau nu trăim la frontiera comunităţii euro-atlantice cu aceea visată de Vladimir Putin ca să recompună, cu o altă denumire, fosta Uniune Sovietică. Ne facem că nu vedem pericolul răsăritean?

-Ocuparea Crimeii, controlarea unei părţi semnificative a sud-estului Ucrainei, ocuparea unei părţi a teritoriului suveran al Georgiei şi nu în ultimul rând o presiune crescută prin activităţi navale asupra coastei de nord a Turciei şi a altor câţiva aliaţi ai NATO din bazinul Marii Negre, coroborat cu consolidarea controlului asupra coastei siriene poate contura o perspectivă geopolitică cu o influenţă semnificativă asupra estului Mediteranei, Mării Egee şi bazinului Mării Negre. Dacă la aceasta adăugăm şi uriaşul stimulent economic generat de recentele descoperiri de petrol şi gaze, zona devine atractivă pentru Moscova. Mai mult decât atât, cu forţele desfăşurate în Crimeea, Rusia acoperă întregul bazin al Mării Negre cu o combinaţie de rachete şi sisteme de armament avansate la care se adăuga, de la sfârşitul anului 2017, cel mai nou sistem de rachete de suprafaţă, S-400, consolidându-şi astfel sistemul A2/AD (Anti-Access/AreaDenial). Europa de Est este astăzi, cu toate izbucnirile şi controversele ce se manifestă în Ungaria şi în Polonia, liberă şi reunită cu Europa centrală şi de vest. Chiar dacă aceste ţări sunt membre NATO şi UE, aflate la graniţa cu Rusia sau in zona de proximitate a acesteia, se confruntă cu un vid de securitate amplificat de lipsa unei perspective, context in care, vulnerabilitatea acestora este crescută, iar regiunea, departe de a fi stabilă. Supuse permanent intimidării şi spectrului agresiunii şi invaziei din partea Rusiei, ţările din Europa de Est se străduiesc să convingă NATO şi UE despre necesitatea de a face faţă acestui vid de securitate, printr-o regândire creativă, majoră, cu privire la sfera euro-atlantică.

O MULTITUDINE DE TENSIUNI ŞI CONFLICTE

-Am înţeles că apreciaţi existenţa, în sudul Uniunii Europene, a unui... haos. Pe ce vă bazaţi?

-De mult timp, Orientul Mijlociu a fost un sinonim pentru zona de turbulenţe în Europa de Sud-Est. După ce tulburările generate de Primăvara Arabă au început să se răspândească în Magreb, termenul geografic pentru zona de instabilitate a devenit apoi zona MENA (Orientul Mijlociu şi Africa de Nord). Din nefericire, nici acest termen (MENA) nu mai corespunde realităţilor de astăzi, conflictele răspândindu-se de pe ţărmurile Africii de Nord, de la Marea Mediterană până la Sahel (Mali, Niger) şi chiar şi în Africa sub-Sahariană (de exemplu, nordul Nigeriei). Zona Orientului Mijlociu a fost deja extinsă la est, cuprinzând Afganistan şi Pakistanul de Nord-Vest. Extinderea geografică este doar o caracteristică a haosului în creştere în zona MENA lărgită. O altă caracteristică o reprezintă creşterea actorilor nestatali. Astfel, în Siria sunt implicate în luptă circa 1200 de grupări armate. În Libia, peste 1.700 de clanuri rivale, bande criminale, facţiuni tribale şi miliţii islamiste se luptă pentru putere iar odată cu apariţia „Statului Islamic” (IS), distincţia dintre actorii nestatali şi cei de stat a devenit si mai neclară. Această imagine globală subliniază: 1. multitudinea de tensiuni şi conflicte la nivel mondial şi regional pune sub o mare presiune capacitatea de a gestiona şi preveni conflictele; 2. deşi marile puteri (inclusiv UE) nu sunt (încă) în confruntare directă, direct sau indirect, ele se regăsesc implicate într-un număr de potenţiale conflicte; 3. comunitatea internaţională, în absenţa unui acord între părţi şi din cauza implicării marilor puteri, până în prezent, nu a găsit un răspuns adecvat la aceste conflicte si tensiuni.

DE LA SCENARIUL MULTILATERAL LA UNUL MULTIPOLAR

-În concluzie?

-Realitatea actuală demonstrează că lumea, aflată intr-un scenariu multilateral, se îndreaptă din ce in ce mai mult spre un scenariu multipolar. Concluzia se bazează în primul rând pe progresele înregistrate în procesul de schimbare de putere şi în al doilea rând pe dificultăţile din ce in ce mai mari în funcţionarea sistemului de consultare global. În acelaşi context, legătura cu presupusa multi-polarizare a relaţiilor de putere la nivel mondial răspunde percepţiilor actuale asupra relaţiilor internaţionale, care identifică un sistem anarhic în care lipsa de încredere reciprocă şi rivalităţile pot genera riscul de conflicte, cu toate consecinţele escaladării acestora.

ZONA ESTICĂ = AREAL PRIVILEGIAT AL DEFENSIVEI RUSE

-Care ar fi consecinţele acestei situaţii asupra NATO?

-De la invazia Crimeii în 2014, Rusia şi-a demonstrat capacitatea de a îmbunătăţi utilizarea forţelor militare convenţionale cu mijloace non-militare,  pentru a-şi susţine influenţa în vecinătatea estică şi a se poziţiona pe plan internaţional ca o putere militară recunoscută. Exerciţiile militare pe care Rusia le conduce încă din 2008 sunt folosite ca parte a unui mesaj strategic pe care Rusia îl transmite vecinătăţii sale estice arătând ca aceasta este o zonă a intereselor geopolitice ale Rusiei, iar o apropiere a ţărilor din Parteneriatul estic de Occident poate fi costisitoare pentru ele şi poate genera efecte militare şi nemilitare nedorite. Zona estică reprezintă o zonă privilegiată a apărării ruseşti extinse şi probabil că aşa va rămâne şi în viitorul apropiat. Din perspectiva Rusiei, orice aspiraţii occidentale ale ţărilor Parteneriatului Estic vor genera o reacţie negativă din partea Rusiei şi vor fi tratate ca o provocare. Orice încercare a NATO în domeniul politicii privind uşile deschise faţă de ţările Parteneriatului estic va fi respinsă de Rusia. Din această perspectivă, proximitatea geografică a prezenţei NATO nu ar trebui extinsă la zona de interes privilegiat a Rusiei. Zonele gri vor rămâne zone tampon, pe care Rusia le va folosi în acţiunile hibride împotriva Occidentului. Tot din perspectiva Rusiei, o escaladare a conflictului cu Rusia va fi costisitoare pentru NATO şi statele sale membre, în special pentru cei apropiaţi de vecinătatea estică, precum Polonia si ţările baltice. Zona extinsă a MENA va continua să fie caracterizată de instabilitate pentru anii următori. Complexitatea conflictelor este în creştere şi va duce la sporirea caracterului sectar al confruntărilor precum şi la o mai mare radicalizare a luptătorilor şiiti şi sunniţi. Deşi acestea nu reprezintă o ameninţare teritorială, instabilitatea din sud produce în primul rând efecte secundare, cum ar fi creşterea migraţiei, criminalitatea transfrontalieră şi terorismul. Prin urmare, caracterul hibrid al ameninţării din partea Sudului este destul de diferit de pericolele „neliniare” din partea Rusiei. Există, cu siguranţă, elemente comparabile, cum ar fi folosirea vastă a propagandei şi a modalităţilor neregulate de combatere, dar ele prezintă, de asemenea, diferenţe esenţiale. Violenţa extremă, crimele brutale şi alte modalităţi de înspăimântare a adversarului sunt promovate în mod deschis şi prezentate în propaganda IS, în timp ce prin negarea oricărei implicări oficiale în Războiul din Donbass, Rusia face contrariul. IS combină războiul convenţional şi neconvenţional - arătând literalmente steagul şi armele sale grele - în timp ce Rusia acţionează în primul rând cu forţe ascunse sau nelegitime. Fanatismul religios, combinat cu activităţile criminale de amploare, sectarismul în creştere şi luptele pentru putere regională domină un sud din ce în ce mai dezintegrat, în timp ce naţionalismul de tip vechi, de la un centru de putere care vizează recucerirea unora dintre imperiile pierdute este principala caracteristică a provocării din Est. Într-un asemenea context, NATO trebuie să-şi stabilească foarte clar direcţiile de acţiune, concentrându-se spre postura de descurajare faţă de încercarea Rusiei de a sonda puterea si hotărârea Alianţei de aşi apăra propriile frontiere, spre un concept de adaptare, ajustabil diferitelor tipuri de ameninţări printr-o acţiune multi-dimensională si nu numai militară sau spre un concept care să le îmbine pe cele două.

O PROVOCARE IMENSĂ PENTRU NATO

-Cum vedeţi necesara modernizare a Alianţei Nord-Atlantice?

-Timp de mai bine de două decenii, NATO s-a concentrat asupra operaţiunilor de gestionare a crizelor, începând din Balcani, la începutul anilor nouăzeci şi culminând cu cea mai mare operaţiune a Alianţei din Afganistan. Intervenţia lui Putin în Ucraina în 2014 a adus Alianţa înapoi la activitatea sa principală: apărarea teritorială în conformitate cu articolul 5 din Tratatul de la Washington. Summit-ul din Ţara Galilor, din septembrie 2014,  a marcat punctul de cotitură al acestor abordări provocate de noua viziune asupra unei Europe întregi si libere. Adoptarea RAP introduce măsuri care împreună au ca scop să permită Alianţei să răspundă în timp util şi robust noilor provocări la adresa securităţii în şi în apropierea Europei, care provin din est, precum şi din sud. De asemenea, RAP urmăreşte să transmită, prin cele două tipuri de măsuri - de asigurare şi de adaptare, un mesaj puternic Rusiei, dar şi membrilor săi preocupaţi de evoluţia poziţiei Rusiei in afacerile internaţionale, acţiuni prin care, NATO va sprijini membrii săi, dacă şi când aceştia sunt ameninţaţi - sau chiar atacaţi.În ultimii ani, NATO, prin noua iniţiativă de a îşi redisloca forţele în statele sale membre din Europa Centrală şi de Est, implementează o nouă strategie, prin care oferă securitate celor mai noi state membre. Astfel, revenirea, după anexarea ilegală de către Rusia a Crimeii în 2014 şi invazia sa din Ucraina, la apărarea teritorială aduce această “relicvă a Războiului Rece în contextul European”  pe acelaşi palier cu securitatea cooperării dincolo de teritoriul statelor membre, concept adoptat de NATO în cea mai mare parte a ultimului sfert de secol. Această schimbare de paradigmă reprezintă o provocare imensă pentru Alianţă, NATO trebuind să-si definească foarte clar:dacă Rusia este un adversar, un partener, ambele sau niciunul; care sunt obiectivele apărării colective punând accentul pe percepţiile comune asupra ameninţărilor; modul cum va adapta sistemului logistic propriu ca urmare a dispunerii înaintate a forţelor sale şi nu in ultimul rând determinat de incapacitatea NATO de a îşi disloca, în timp util , forţele in spaţiul european şi necesitatea de a îşi asigura securitatea “liniilor maritime de comunicare” între America de Nord şi Europa; modul cum va fi reconfigurat sistemului de comandă şi control prin înfiinţarea unui Centru de Operaţii Cibernetice, în scopul integrării capabilităţilor cibernetice în procesul de planificare şi operaţiunile NATO  la toate nivelurile; care sunt resursele financiare disponibile la nivelul statelor membre, dar şi la nivelul Alianţei, în încercarea de a menţine un echilibru între capabilităţi, asigurarea cu personal şi formarea profesională a acestuia şi nu in ultimul rând, care sunt căile optime pentru atingerea scopurilor.  Într-un asemenea context geopolitic, acţiunile NATO sunt determinate de interesele membrilor săi, funcţie de realităţile geopolitice şi priorităţile naţionale proprii fiecărui stat membru.

COMBINAREA APĂRĂRII SOLIDE CU DIALOGUL SUBSTANŢIAL

-Nu este deloc o situaţie dezirabilă actuala relaţie dintre NATO şi Rusia. Cum ar trebui abordată aceasta, pe viitor?

-Este evident faptul că situaţia actuală impune abordarea acestei relaţii pe două paliere,  politic si militar, combinând apărarea solidă cu dialogul substanţial, inclusiv în cadrul Consiliului NATO-Rusia. Rusia s-a poziţionat în mod ideologic şi politic ca un contra-model pentru Europa, iar conducerea sa pretinde dreptul de a lupta pentru acest model şi recunoaşterea sa în spaţiul post-sovietic şi pe scena mondială. În eventualele crize succesive din 2018 şi în special în 2024 (alegeri in Rusia), regimul se va lupta pentru continuarea puterii sale, iar confruntarea cu Occidentul va fi probabil folosită ca forţă unificatoare. În acelaşi timp, Rusia va beneficia, în continuare, de avantaje militare faţă de vecinii săi, în special în spaţiul post-sovietic. Relaţia NATO-Rusia este, fără îndoială, una dintre cele mai importante relaţii care afectează securitatea euro-atlantică globală. Deşi există numeroase aspecte în care NATO şi Rusia cooperează (misiunea ISAF - tranzitul mărfurilor NATO pe teritoriul Rusiei, combaterea terorismului, problemele legate de armele nucleare, gestionarea crizelor, combaterea narcoticelor), recentele redislocări de trupe pentru reconfigurarea sistemului de apărare european ca si subiectul extinderii NATO, influenţează negativ cooperarea practică, iar acţiunile pot fi sursă de potenţial conflict. Din fericire însă, numitorul comun al tuturor noilor probleme de securitate din Europa este că toate acestea se află în afara frontierelor actuale ale NATO.

UNIUNEA EUROPEANĂ ESTE DEPENDENTĂ DE NATO

-Cum va evolua cooperarea NATO cu UE?

-Strategia globală europeană din 2016 afirmă că obiectivul politicii externe şi de securitate a UE este „autonomia strategică” şi că „UE va aprofunda cooperarea cu Alianţa Nord-Atlantică în complementaritate, sinergie şi respectarea deplină a cadrului instituţional, incluziunea şi autonomia decizională a celor două”.  Realitatea, aşa cum am văzut în Libia şi în Ucraina şi cum este trăită acum de statele aflate la frontieră rusă, este că Europa pare mai dependentă de NATO decât în orice alt moment. Deşi cooperarea dintre NATO şi UE durează de peste un deceniu şi acoperă o gamă largă de aspecte, inclusiv gestionarea crizelor, dezvoltarea capacităţilor, consolidarea capacităţilor şi securitatea maritimă, colectarea şi schimbul de informaţii (operaţiile din Marea Mediterană şi Egee) rămâne una dintre cele mai mari obstacolele în calea cooperării, dar şi cea mai provocatoare zonă pentru o colaborare viitoare. Aceiaşi situaţie se întâlneşte şi într-un alt exemplu de cooperare şi anume în Kosovo, unde NATO oferă pacea şi securitatea pentru cooperare şi dialog, iar EULEX completează eforturile NATO pentru a stabili statul de drept, descompunerea reţelelor criminale şi corupţia sistemică, creând premisele pentru stabilitate şi prosperitate economică. Şi totuşi, efortul este umbrit de lipsa unor platforme adecvate şi eficiente pentru întărirea puterii de tip hard şi soft a sectorului de securitate si asistenţă. Deşi statele UE constată o presiune a ameninţărilor mai mare la adresa securităţii datorată acţiunilor Rusiei revizioniste şi a apariţiei unui arc de criză ce înconjoară flancul sudic, creşterea ameninţării rachetelor balistice nord-coreene la adresa Statelor Unite, implicit NATO, reprezintă o situaţie care impune o percepţie comună. De asemenea, o înţelegere reciprocă a mediului ameninţării va presupune o mai mare ajustare strategică din partea UE, dar şi o adaptare a strategiei NATO şi nu in ultimul rând, coordonarea Procesului de planificare a apărării al NATO (NDPP) cu Politica de securitate şi apărare comună a UE. Deficienţele de abordare a efortului financiar suportat de naţiuni pentru îndeplinirea sarcinilor repartizate de NATO, dar şi pentru cele naţionale, evidenţiază o imagine deformată a acestuia. Mai mult decât atât, scepticismul privind ţinta cheltuielilor in domeniul apărării stabilită la nivelul de 2% din PIB şi existenţa unui grad redus de coordonare în planificarea în domeniul apărării europene va avea ca efect, inevitabil, utilizarea ineficientă a banilor contribuabililor, duplicarea inutilă şi in final nerealizarea scopului propus de a completa deficitele de capabilităţi in timp util.

PESCO, EDIDP ŞI CARD

-Ce părere aveţi despre lansarea PESCO?

-Există o ofertă de iniţiative generoase pentru viitorul European, lansarea Cooperării structurale permanente în domeniul apărării (PESCO), a unui Program european de dezvoltare industrială în domeniul apărării (EDIDP) şi a Fondului european de apărare şi a mecanismelor de lucru cu acestea (Coordonarea revizuirii anuale a procesului de apărare - CARD). Fondul va sprijini cercetarea colaborativă în domeniul tehnologiilor inovatoare pentru apărare şi dezvoltarea produselor de apărare, convenite în comun de statele membre şi constă din două ferestre distincte, dar complementare: fereastra de cercetare, care se desfăşoară deja, sub forma acţiunii pregătitoare privind cercetarea în domeniul apărării (lansată la 11 aprilie 2017); fereastra capabilităţilor, sprijinind dezvoltarea comună şi achiziţionarea în comun a unor capabilităţi cheie de apărare. Iată că, participarea Comisiei la finanţarea costurilor de dezvoltare a hardware-ului militar alături de statele membre, scoate in evidentă o modalitate de reducere a suprapunerilor si risipei. De asemenea, programele de dezvoltare a dronelor, a capabilităţilor de transport aerian, terestru sau naval, de utilizare a sateliţilor Sentinel de observare a pământului şi sistemul de navigaţie prin satelit Galileo, etc. reprezintă oferte generoase.

RUŞII IAU ÎN CALCUL REACŢIA ÎNTÂRZIATĂ A NATO

-Ce alte subiecte ar putea fi abordate la Summitul NATO din 2018?

-Voi răspunde punctual: Modul de implementare a Masurilor de Asigurare (theReadinessAction Plan, theVery-HighReadinessJoint Task Force, Enhanced ForwardPresence, Tailored Forward Presence); Investiţiile în apărare (partajarea sarcinilor şi angajamentul de 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare); Apărarea antirachetă; Programul de exerciţii al NATO; Afganistan : contribuţii aliate la Operaţia ResoluteSupport; Securitatea maritimă : un rol sporit al NATO în Marea Mediterană şi în Marea Neagră, etc. În această ecuaţie a puterii din Marea Neagră, NATO ar trebui să fie interesată să menţină un status quo în regiune. În acelaşi timp, Moscova este hotărâtă să domine o regiune pe care o consideră „de importanţă vitală” , mai ales că ruşii iau in calcul caracterul potenţial întârziat al oricărei reacţii din partea statelor membre ale NATO ( o reacţie care depăşeşte 24 de ore este ineficienta într-o astfel de confruntare).  Din nefericire, pe fondul unei campanii de propagandă şi dezinformare, un accident cu o aeronavă sau o coliziune navală ar putea accelera rapid demersul către acţiuni ireversibile.

SE IMPUNE O PRECAUŢIE CONTROLATĂ A EXTINDERII NATO

-Care este situaţia pateneriatelor Alianţei?

-Situaţia actuală şi dispunerea geografică a partenerilor şi contributoriilor la operaţiile NATO impun o restructurare a formelor de parteneriat (PfP,  Maghreb, Golf şi parteneri globali) şi mai ales o revigorare a relaţiilor de parteneriat cu NORDEFCO (Nordic Defence Cooperation), precum şi cu Uniunea Africană. În pofida angajamentelor asumate anterior, pentru a „aprofunda” relaţiile NATO cu partenerii, există un număr de probleme nerezolvate cu privire la modul in care acestea ar putea participa la operaţii sau s-ar putea integra în organizaţie. Angajamentul NATO că va face ceva pentru ei, într-o situaţie de criză, rămâne de asemenea incert. Deşi direcţiile şi măsurile anunţate au reprezentat un pas important în ceea ce priveşte menţinerea credibilităţii parteneriatelor NATO, acestea nu sunt suficiente, iar lipsa unei asigurări că beneficiile parteneriatului revin în mod corespunzător ambelor părţi, poate compromite întregul efort. Cu toate aceste impedimente, interesul NATO pentru intensificarea cooperării cu partenerii trebuie să rămână prioritar in domeniul operaţional, chiar dacă se impune o precauţie controlată a procesului de extindere a Alianţei.

ALIANŢA SĂ IA ÎN CALCUL EVENIMENTE NEPREVĂZUTE

-Totuşi, oare se va mai extinde NATO?

-Deşi, pentru moment, aderarea la NATO ar putea fi un subiect important, riscul sporit de angajament cu Rusia (accidental sau nu), în zona de frontieră terestră şi maritimă ale acestora (Suedia, Finlanda, Georgia, Ucraina, Macedonia, Bosnia Herţegovina), obligă NATO să se gândească foarte atent la cum ar răspunde la o serie de evenimente neprevăzute. Din acest punct de vedere, NATO trebuie să exprime o poziţie foarte clară faţă de parteneri, in legătură cu posibilităţile momentului, pe subiectul aderării şi nu in ultimul rând faţă de efortul investiţional al acestora in acest scop.

O NOUĂ PERCEPŢIE A AGRESIVITĂŢII RUSIEI

-Cum schiţaţi statutul ţării noastre la reuniunea NATO din 2018?

-Acţiunile recente ale Rusiei în Crimeea şi sud-estul Ucrainei au motivat NATO să consolideze solidaritatea în cadrul alianţei şi să-şi consolideze capacităţile globale. În acest context, România şi Polonia au încercat să-şi redefinească poziţiile atât în NATO, cât şi în Uniunea Europeană. Deşi până de curând, Varşovia si mai ales Bucureştiul nu au avut multe ocazii să se distingă în cadrul NATO, acum, România si Polonia s-au remarcat prin iniţiativele pe care le-au înaintat şi aprobat in NATO (plan de contingenţă, înfiinţarea NFIU, MNDSE, MN BDE SE, afilierea la FNC etc.) culminând cu cele două iniţiative regionale menite să-şi consolideze poziţiile atât în NATO, cât şi în UE: Bucharest Nine -(B9) şi Three Seas Initiative (3SI).  Ambele iniţiative se referă, printre alte preocupări, la o nouă percepţie a ameninţărilor de securitate regională, din ce în ce mai accentuate, şi a agresivităţii din ce în ce mai puternice a Rusiei sub preşedintele Vladimir Putin. Cu toate că cele două iniţiative au avut până în prezent puţine semnificaţii geopolitice şi in forma actuală nu schimbă în principiu structura instituţională a Europei de Est şi Centrale, reprezintă totuşi oportunităţi de dezvoltare ulterioară.

ROMÂNIA ARE CE PROPUNE LA SUMMITUL NATO

-Chiar dacă o să recurgeţi la o amplă enumerare, care sunt subiectele de interes pe care România le poate susţine pe timpul Summitului viitor al Alianţei?

-Enumerarea este doar orientativă: 1. Întărirea coeziunii in interiorul Alianţei si menţinerea unei viziuni şi înţelegeri comune asupra riscurilor pe care le poate genera Rusia;  2.Adaptarea posturii Alianţei prin creşterea prezenţei înaintate şi antrenarea VJTF in cadrul planurilor de răspuns gradual ale NATO;  3.Susţinerea revigorării sprijinului logistic al NATO, atrofiat pe timpul Războiului Rece şi avansarea de propuneri concrete pentru crearea, in cadrul NFIU , a unei Structuri de coordonare a mişcării ca o extensie a viitorului Centru de comandă logistic al NATO.  De asemenea, în relaţie cu această structură de comandă logistică, avansarea de idei in sprijinul procesului de planificare privind constituirea unor coridoare de transport rutier şi CF pe direcţia Vest-Est şi Nord-Sud (Marea Baltică - Marea Neagră), a unui coridor de transport fluvial pe Dunăre p#nă la Constanţa, ofertarea Portului Constanta ca SPOD, etc., poate demonstra dorinţa noastră de a ne implica in problemele majore ale Alianţei; 4. Concentrarea atenţiei asupra zonei Marii Negre;  5. Dezvoltarea şi finanţarea unui Plan de contingenţă coerent, pentru operaţiunile maritime la Marea Neagră;  6. Consolidarea programului de vizite, exerciţii şi instruire în porturile din România, Turcia şi Bulgaria, precum şi opriri în Georgia şi la coasta neocupată a Ucrainei. Acest lucru ar putea fi realizat de NATO Standing Naval Force;  7. Extinderea utilizării pachetelor de capabilităţi existente (identificarea / iniţierea unui nou pachet), specifice (specific) fortelor navale, pentru ţările care îşi propun să modernizeze (achiziţioneze) capabilităţi navale.

O ANALIZĂ REALISTĂ

-Când eraţi la NATO aţi acţionat cu acelaşi bombardament informaţional asupra interlocutorilor?...

-Important este doar detaliul că acolo este ascultată, evaluată şi după caz aplicată fiecare analiză realistă, care porneşte de la o realitate şi fundamentează o perspectivă lucidă, deloc defetistă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite