Generalul Constantin Degeratu: „Se strigă un pic cam tare dinspre Moscova, mai tare decât ar fi necesar între doi foşti parteneri“

Trăim vremuri complexe. Fiind la graniţa de est a NATO, la mică distanţă de portavionul terestru rus Crimeea, suntem mai atenţi la diferenţa dintre enunţurile generale, din marile metropole şi mai atenţi la evenimentele din lumea reală, parţial imprevizibile, care generează disconforturi acelora care cred că rămânând tributari unor proiecte încremenite în trecut pot fi scutiţi de mari lovituri viitoare, la nivel individual, dar mai ales statal.

O primă certitudine este absenţa unui dialog real, cu obiective, finalităţi şi termene clare, între superputerea lumii, SUA, şi puterea regională care tinde la poziţia geopolitică, din urmă cu un sfert de veac, a decedatului stat sovietic, a cărui legal moştenitor a devenit federaţia condusă de cetăţeanul european Vladimir Vladimirovici Putin.

Un lider care afirma, joi, 27 octombrie 2016, la Soci, în cadrul unei dezbateri iniţiate la Clubul Valdai, că invocata agresiune a Rusiei faţă de Europa este una “ridicolă.” În schimb, altă ţară ar fi vinovată de declanşarea confruntărilor sângeroase din fosta Iugoslavie, din Afganistan, Irak şi Libia. Mai mult, preşedintele Federaţiei Ruse a făcut referiri la situaţia din Siria, cu trimitere la bombardarea oraşului Alep, de avioane militare ruseşti, pentru a reaminti că anterior au fost agresiuni militare, în Orientul Mijlociu, de care SUA şi alte state europene sunt vinovate. Iar operaţiunile militare ruseşti nu vor fi oprite decât atunci când occidentalii vor face la fel.

Cu abilitatea sa cunoscută, Putin a privit în oglinda geopolitică evenimentele din Siria şi Irak, prin compararea prezenţei militare americane în Irak, cu consilieri militari pe lângă aceia care duc ofensiva împotriva ISIL, la Mosul, cu aceea din Siria, unde Raqqa a fost etichetată drept un cuib al terorismului, necesar a fi distrus.

Liderul de la Kremlin a făcut o referire şi la Israel, ca la un bun exemplu, de ţară care combate eficient terorismul: „Să învăţăm de la Israel – acesta niciodată nu abandonează lupta. Israelienii luptă până la capăt. Acesta este motivul pentru care rezistă. Nu este altă opţiune. Trebuie să luptăm.” Contextul fiind lupta contra terorismului, subtextul fiind un mesaj pentru cetăţenii ruşi, aflaţi sub un puternic bombardament internaţional, în care, conform propagandei Moscovei, NATO înconjoară Federaţia Rusă, deşi nu Alianţa Nord-Atlantică a cucerit Crimeea, nu a desprins Donbasul de sub autoritatea guvernului Ucrainei, nu menţine trupe de ocupaţie în Abhazia şi Osetia de Sud, teritorii de drept ale Georgiei, nici trupe de „pacificatori”, în Transnistria.

Concentrarea a 330.000 de militari ruşi, în zonele limitrofe cu graniţa de est a UE şi a NATO, a primit un răspuns adecvat, prin planul Alianţei Nord-Atlantice de a disloca, din anul 2017, patru batalioane multinaţionale întărite, de câte 1.000 de militari, în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia, adică 4.000 de luptători susţinuţi de o forţă de reacţie rapidă puternică, de 40.000 de oameni, şi aşa cum s-a precizat pe 26 octombrie 2016, pentru prima oară, dacă va fi necesar vor urma şi alte forţe militare aliate.

Aşa cum se vede pe harta militară a Europei anului 2017, inserată mai jos, sistemul defensiv, în curs de întărire a NATO, este rodul presiunii militare tot mai mari, a Federaţiei Ruse, asupra statelor europene democrate, ca urmare a focalizării iniţiale a atenţiei SUA pe situaţia politică şi militară din Asia.

Cât de mare este tensiunea militară reală, pe bătrânul nostru continent, o probează şi imaginea cu informaţia difuzată, în urmă cu şase zile, de Forţele Terestre Franceze, care au indicat paraşutările masive, a două regimente de elită, în zona Metz, nu departe de graniţa cu Luxemburg şi Germania.

De altfel, în aceeaşi zi, Comandamentul European al Statelor Unite ale Americii / SOCEUR, unul dintre cele nouă Comandamente Unificate de Luptă ale armatei americane, cu sediul în Stuttgart, Germania a difuzat imagini cu paraşutări ale unor militari din forţele pentru operaţiuni speciale din România şi din Ungaria, împreună cu paraşutişti militari din Polonia şi SUA.

În timp ce în România unii politicieni aleşi şi alţi oficiali numiţi se codesc când este vorba de a înfiinţa Garda Naţională, în Polonia 35.000 de cetăţeni s-au înscris, ca voluntari, la forme de pregătire militară, utilă în situaţii previzibile de criză.

Desigur, aşa cum afirma secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, dialogul este chiar mai important, atunci când tensiunile sunt foarte mari, iar următoarea reuniune, la nivel de ambasadori, a Consiliului NATO-Rusia, în viitorul apropiat, poate fi o supapă pentru detensionarea situaţiei politico-militare. Cu condiţia să nu se repete derularea de la şedinţa anterioară, când a fost un forum internaţional pentru monologuri, fără finalul aşteptat.

„Ceea ce observăm este practica militară rusă, care diferă, pe scară largă, de practica NATO, la scara folosită, domeniul de aplicare, conţinutul, scopul şi transparenţa acţiunilor” a declarat SACEUR, Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa, generalul american Curtis Scaparrotti, la reuniunea miniştrilor apărării din ţările membre ale NATO. „Trebuie să fim strategici şi coerenţi în abordarea noastră, pentru a apăra pe cetăţenii noştri. Acum este timpul ca Alianţa să rămână puternică”, a spus el. Iar generalul american Scaparrotti vorbeşte doar cu aprobarea Casei Albe şi pe baza mesajului primit, cu enunţuri clare, de la Pentagon.

„La 26 octombrie, folosind obligaţiile Republicii Belarus ca stat aliat, avioane de luptă ruseşti au exersat posibile lovituri aeriene masive asupra ţintelor strategice, de pe teritoriul Ucrainei, în spaţiul aerian al Belarus” a precizat purtătorul de cuvânt al serviciului de Informaţii Militare, din Ucraina, Vadym Skibytskiy. Mai concret, un avion militar rus, de tipul Beriev A-50U, a monitorizat, zburând în spaţiul aerian belarus, partea de nord-vest a Ucrainei. În plus, un bombardier strategic Tu-160, două bombardiere Tu-22M3, şi două bombardiere Su-34, au efectuat misiuni de antrenament de-a lungul frontierei de stat a Ucrainei, cu rachete şi bombe de instrucţie.

Convinşi de datele furnizate de serviciile proprii de informaţii militare, unele state aliate au anunţat măsuri surprinzătoare, dar benefice întăririi defensive NATO la graniţa de est a comunităţii euroatlantice. Astfel, Forţele Aeriene Regale Britanice vor disloca, din 2017, în România, avioane militare de tipul Eurofighter Typhoon, care va patrula în spaţiul aerian al Mării Negre. Iar Canada va trimite, tot anul viitor, în ţara noastră, avioane militare de tipul McDonnell Douglas F/A-18 Hornet. Ambele forţe expediţionare aeriene menţionate având un rol disuasiv clar.

Sâmbătă, 29 octombrie 2016, au fost difuzate primele imagini, cele de mai jos, de la pregătirile făcute de militari americani, pentru a transporta sisteme de rachete sol-aer MIM-104 Patriot, din Germania în România.

Aceste ample dislocări de avioane militare aliate, de sisteme de rachete Patriot, au fost, pentru prima oară solicitate, în anul 2014, la puţină vreme după cotropirea peninsulei Crimeea de “omuleţii verzi”, de generalul Constantin Degeratu, ex-consilier prezidenţial şi fost şef al Statului Major General, într-o emisiune de televiziune la care mai erau prezenţi generalii Alexandru Grumaz şi Mihaiu Mărgărit, care au susţinut, cu argumentele proprii, iniţiativa menţionată.

Cei trei generali menţionaţi, adepţi ai unor dezbateri publice, democratice, inclusiv prin coagularea unui think tank informal, incisiv, cu afirmare mediatică, cum este Clubul Militar Român de Reflecţie Euroatlantică, vor aniversa şi schimba, la început de noiembrie, succesiv, cifrele anilor trăiţi în ţara pe care o doresc să fie şi pe mai departe liberă, independentă, puternică, suverană, în graniţele sale imune la orice tragedie comparabilă cu aceea a anului 1940, una reamintită, cu perfidie, de cei ce ar dori să ne vadă slăbiţi, învrăjbiţi, deloc reuniţi în matca mioritică firească.

Pornind de la reuniunea miniştrilor apărării din statele componente ale NATO am iniţiat un dialog cu generalul Constantin Degeratu, ale cărui preziceri şi exigenţe, din anul 2014, după agresiunea militară rusă în Crimeea, au fost, una câte una, validate de viaţă. Pentru că azi, apărarea Europei democrate este un ţel comun al UE şi al NATO, Alianţa Nord-Atlantică având rolul decisiv în stoparea cursului evenimentelor politice şi militare spre o confruntare care, încă, mai poate fi inteligent evitată.

Generalul (r.) dr. CONSTANTIN DEGERATU:

@ Până în prezent, mişcările de trupe şi cele preconizate de NATO ţin de ceea ce s-a hotărât prima dată, la Summitul Alianţei Nord-Atlantice, din Ţara Galilor, atunci când s-a stabilit acel plan de asigurare strategică, de pe frontiera estică, ulterior fiind luate măsuri la Summitul de la Varşovia, cu privire la întărirea apărării colective şi la creşterea capacităţii de descurajare a unei agresiuni posibile, din partea Rusiei, în condiţiile menţinerii dialogului cu Moscova.

@ Dialogul dintre SUA şi Rusia există. Este adevărat că unele aspecte ale dialogului seamănă cu cearta peste gard. Adică fiecare vorbeşte fără să îl asculte pe celălalt, sau, mă rog, nu cu scopul de a îl asculta pe celălalt, ci cu ţelul de a îşi spune punctul de vedere. Se strigă un pic cam tare, dinspre Moscova. Mai tare decât ar fi necesar între doi foşti parteneri.

@ Mişcările acestea de trupe, printre care şi această poziţionare a unor trupe ale unor state membre ale NATO, pe frontiera estică, precum şi unele mişcări de tip exerciţii militare permanente, rotaţii, sunt forme ale dialogului. Mesajele nu sunt numai vorbele, ci şi faptele. Aceste trimiteri de unităţi aliate, la graniţa NATO, sunt mesaje care spun că Alianţa Nord-Atlantică funcţionează, că pregătirile, în vederea aplicării articolului 5, într-o eventualitate necesară, sunt în toi, că aceste unităţi care vin aici au în spate alte unităţi, nu numai de asigurare, dar şi de ajutor. Deci iată un dialog. Şi acesta este un dialog. Nu este cel pe care l-am fi dorit. Dar se pare că este singurul care poate fi înţeles şi descifrat la Moscova. Descifrat în sensul înţelegerii riscurilor pe care şi le asumă. Şi deci descurajării unor acţiuni nesăbuite.

@ Dialocarea avioanelor britanice Eurofighter Typhoon aici, în România, aeronave de foarte bună calitate, este un semnal bun. România nu prea mai are timp pentru a răspunde prompt acestui pericol, estic, prin forţe proprii. Asta nu înseamnă că nu trebuie să acţioneze în acest sens. Singura soluţie pentru România, dar şi pentru Bulgaria, este dislocarea preventivă, a unor forţe, ale unor state aliate.

@ Este un gest foarte frumos al Marii Britanii, de a trimite avioane militare în România, deşi în număr mic şi doar pentru misiuni de poliţie aeriană. Angajarea lor aici înseamnă că, în urma lor sunt şi celelalte, capabile să intervină. Este foarte bine că vor veni şi avioane canadiene, de tipul F-18. Faptul că vin avioane din Marea Britanie şi din Canada ar putea fi socotit, de Rusia, ca un demers mai puţin provoctator, decât ar fi fost în cazul unor aeronave americane.

@ În ultimele săptămâni, discursul războinic al Moscovei, a atins cote paroxistice. Unele dintre discursuri sunt sfidătoare. Propaganda rusă a lansat, pe o scară foarte largă, ideea că NATO nu este capabil să răspundă acestei situaţii şi că micile provocări, atribuite Alianţei, vor primi o ripostă zdrobitoare din partea Rusiei.

@ Trimiterea singurului portavioan rus, din nordul Europei, în Marea Mediterana este o demonstraţie de forţă a Rusiei.

@ Forţele Armate Ruse sunt supuse unui efort extraordinar, mult peste capacitatea normală de creştere a capacităţii de luptă, dar şi în raport cu resursele avute la dispoziţie. Putin forţează mult armata rusă şi există riscul ca această forţare să poată crea incidente, tehnice sau de altă natură. Armata rusă este mereu stresată de acest tip de conducere, mereu surprinzătoare, care, de multe ori, nici nu mai pare raţională.

@ Marşul portavionului rus şi al navelor aferente este periculos, deoarece vrea să aducă o forţă navală, cu misiune de lovire, cu capacitate mare, inclusiv cu acoperire aeriană şi cu rachete de croazieră, exact într-o zonă extrem de tensionată, în estul Mării Mediterana, acolo unde sunt deja forţe militare. Scopul este consolidarea controlului terestru, aerian şi maritim, al Rusiei, asupra zonei de operaţii din Siria.

@ În situaţia în care noi, cei din comunitatea euroatlantică, efectiv România, în această zonă, nu vom reuşi să aducem Republica Moldova în locul său firesc, adică în interiorul României şi deci în NATO şi în Uniunea Europeană, şi nu vom reuşi să menţinem Ucraina, la locul său firesc, în rândul familiilor democrate ale Europei, vom avea parte de acest risc, al unei confruntări teritoriale directe, cu agresiunea rusă. Deci, dacă nu prevenim acest risc, atunci vom avea parte de acesta la graniţele noastre. Am avut timp să facem dislocări preventive. Putin ne-a dat o lecţie extrem de interesantă. S-a dus în Siria la chemarea guvernului de la Damasc, pe baza articolului 51 din Carta ONU. Avem guvern legal în Ucraina şi avem guvern legal în Republica Moldova. Au dreptul la aceleaşi măsuri, cât şi guvernul sirian actual. Să ceară o dislocare preventivă a unor forţe aliate şi prietene, pentru a preveni riscul unei agresiuni, oricare ar fi aceasta.

@ Articolul 5, din Tratatul Nord-Atlantic, nu are cum să funcţioneze, dacă nu îţi faci lecţiile acasă.

@ Din anul 2014, până acum, Polonia şi-a dublat efectivele de luptători, pregătiţi pentru apărarea teritoriului. Timp în care armata României a scăzut cu 7000 de oameni.

@ Deocamdată, noi nu avem conceptul de apărare a teritoriului, în legislaţia românească. Nu s-a făcut niciun exerciţiu de apărare a teritoriului şi nu ştim cum vom acţiona într-o altfel de societate, în care economia nu mai este de stat, în care nu ştim de unde vom lua piesele, rezervele, resursele, carburanţii. Noi nu am trecut de la starea aceea de pace eternă, din anii 2000, la situaţia pe care Putin ne-a impus-o. Nu este vinovat nimeni că este o altă situaţie, dar aceasta există.

@ Primul NATO, aici, suntem noi, România şi Bulgaria.

@ De la venirea la putere a lui Putin, Rusia a pornit un program masiv, de reînarmare nucleară, una oarecum în limitele calitative ale tratatului SALT II, al echilibrului strategic dintre Moscova şi Washington DC.

@ Rusia a dobândit, premeditat, un avans în posibilitatea executării primei lovituri nucleare.

@ Trebuie să ajungem, în vara anului viitor, într-o situaţie în care aceste exerciţii anunţate cu prilejul reuniunii miniştrilor apărării, din statele membre le NATO, să fie posibile.

@ Ar trebui să avem cel puţin trei sau patru brigăzi pregătite pentru apărarea teritoriului românesc, aici şi în Republica Moldova, într-un sistem integrat, pentru că aliniamentul de apărare, în astfel de situaţii, nu poate să treacă decât pe Nistru.

@ Frontiera aceasta, de aici, a noastră, este şi a NATO, dar şi a UE. Aici trebuie să vină Schengen, Frontex, apărarea europeană, adică o armată românească, un comandament românesc să integreze, în corpuri de armată româneşti, divizii, brigăzi, batalioane din alte ţări.

@ Singura şansă ca să se pună capăt politicii aventuriste a lui Putin, care nu mai poate da înapoi, este un răspuns adecvat, iar acesta înseamnă NATO, la frontiera Rusiei, pentru că Federaţia Rusă vrea Alianţa Nord-Atlantică la graniţa sa.

@ România ar trebui să treacă la un nivel de organizare militară corespunzătoare acestui pericol. Asta înseamnă ca, în Forţele Terestre să existe, în mod obligatoriu, comandamente de corp de armată, acestea fiind neapărat trei, adică acelea care privesc operaţiile în zona de est a României, în zona moldoveană şi în cea dobrogeană, şi unul în adâncime, pentru manevră, care poate fi oriunde, de la Bucureşti, la Craiova sau Cluj. Apoi trebuie un comandament informaţional, de tip armată, care să poată să integreze corpurile de armată, divizii şi brigăzi româneşti, eventual un corp multinaţional, construit de la zero, şi brigăzile, batalioanele venite din adâncimea NATO.

@ Armatei române îi doresc să fie capabilă să îşi îndeplinească misiunea, pentru că fiecare generaţie are dreptul şi datoria să îşi îndeplinească misiunea faţă de patrie, apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale, a democraţiei şi libertăţii ţării.