Lunga şi complicata poveste a telefoanelor ascultate sau înregistrate de la Casa Albă

Un simplu mesaj dat pe Twitter de preşedintele Trump a deschis o dezbatere care continuă şi se inflamează din ce în ce mai tare, deoarece conţinutul poate fi interpretat drept un avertisment (unii spun ameninţare directă) la adresa fostului director al FBI.

Donald J. Trump‏ @realDonaldTrump „James Comey better hope that there are no «tapes» of our conversations before he starts leaking to the press!“

Un mesaj voit ambiguu şi care trimite spre două mari posibilităţi de construcţie a viitoarelor evenimente, fiecare la fel de interesantă şi posibil să genereze un scandal de foarte mari proporţii.

Prima dintre aceste posibilităţi este cea legată de memoriile tuturor celor care au asistat la scandalul Watergate şi la demisia Preşedintelui Nixon, fără îndoială cele mai teribile scandaluri politice din istoria SUA.

Care este posibila legătură? Existenţa posibilă, dar nedovedită până în acest moment, a unui sistem ilegal de înregistrare a convorbirilor telefonice care să fi fost instalat cu ştiinţa sau chiar la ordinul Preşedintelui Trump. Adică exact aşa cum, în trecut, s-a dovedit că făcuse Richard Nixon.

Iată sumarul poveştii, reprodus (împreună cu fotografiile aferente) dintr-un text apărut în 2009, în Thomas Investigative Publications (reluând un text din 1986 şi altul din 1981 al National Association of Investigative Specialists).

„În 1971, Preşedintele Nixon a instalat aparatură secretă de înregistrare audio în biroul său personal, în biroul oficial şi la Camp David. Toate conversaţiile care au avut loc acolo au fost înregistrate în perioada 16 februarie 1971 şi 18 iulie 1973. Magnetofoanele au fost instalate şi erau mânuite de către agenţi din Secret Service. În total, au existat 7 microfoane ascunse în Biroul Oval. Cinci erau disimulate în biroul Preşedintelui şi câte unul de fiecare parte a marginii superioare a şemineului. Două microfoane erau instalate sub masa de lucru care era în faţa scaunului pe care stătea Preşedintele. Aceste microfoane erau legate la o staţie de înregistrare aflată în subsolul Aripii Stângi a Casei Albe, fiind conectate la un magnetofon cu activare vocală îscuns într-un dulap. Patru microfoane erau plasate în alt birou al lui Nixon din Old Executive Ofiice Bulding Office şi erau conectate la alt magnetofon aflat într-o cameră alăturată. Toate telefoanele fixe din biroul respectiv precum şi din camera de culcare a Preşedintelui (Lincoln Bedroom) din reşedinţa oficială din Casa Albă erau conectate la sisteme de înregistrare, iar toate apelurile telefonice erau înregistrate automat. Înregistrările erau legate la sistemul US Secret Service Presidential Locator. Este vorba despre un sistem care permite să se ştie în orice moment unde se află Preşedintele. Sistemul de înregistrare cu activare vocală funcţiona doar în momentele în care Preşedintele se afla în cameră... Nixon nu a fost primul în utilizarea unui sistem secret de înregistrări. Atât Kennedy, cât şi Johnson au înregistrat unele întâlniri şi conversaţii telefonice. De fapt, sistemul acesta secret de înregistrări audio merge departe în timp, anume în perioada Preşedintelui Franklin D.Roosvelt.”

Iată aparatura folosită în perioada Nixon:

Sony TC-800B Audio Recorder

Magnetofonul USHER 5000 folosit de personal de Nixon pentru a asculta înregistrările

Magnetofonul folosit pentru înregistrările din Biroul Oval (ascunsul în subsolul din Aripa Stângâ a Casei Albe şi încuiat într-un dulap)

Aveţi aici ceea ce a fost dat publicităţii de către  Richard Nixon Presidential Library precum şi faimosul Raport al FBI cu cele 126 de pagini ale sale poate fi consultat aici

FOTO: Richard Nixon îşi anunţă demisia din postul de preşedinte al SUA

În total, sunt peste 3700 de ore de înregistrare, cele mai multe şi cele mai interesante privind încercările Preşedintelui şi echipei sale de a manageria scandalul Watergate. Din ce în ce mai neros, atingând în unele clipe stadiul disperării, Nixon realizează că daunele nu mai pot fi controlate şi primeşte din ce în ce mai multe confirmări în acest sens de la membrii cabinetului său. Dacă doriţi să ascultaţi lucruri interesante, aveţi aici o mostră (340 de ore de înregistrări) alături de peste 140.000 de documente care au fost făcute publice în 2009, chiar dacă, chiar şi acum, sute de ore de înregistrări (aproximativ 700, după unele surse) rămân încă intangibile din motive de securitate naţională sau de respectare a vieţii personale.

Cunoaşteţi sau puteţi foarte uşor afla istoria scandalului Watergate, dar, în contextul de acum este poate interesant să reamintim cine anume a fost la originea tuturor dezvăluirilor. Cel care a dat jurnaliştilor Bob Woodward şi Carl Bernstein datele precise privind modul în care Nixon ordonase „piratarea” sediului de campanie al Partidului Democrat (situat în clădirea Watergate de pe malul Potomacului), a fost cunoscut marelui public sub porecla de „Deep Throat”. 

Ei bine, în mai 2005, cei doi ziarişti au afirmat că sursa lor, adică „Deep Throat” nu a fost nimeni altcineva decât W.Mark Felt, directorul adjunct al FBI, lucru confirmat de însuşi Felt într-un interviu devenit celebru din Vanity Fair.

Pentru memorie, să reamintim că Felt era unul dintre personajele cele mai importante din FBI nu numai datorită poziţiei sale ci şi pentru că era unul dintre protejaţii legendarului Joh Edgar Hoover, fiind extrem de afectat că postul la care aspira, cel de director al FBI, fusese dat de Nixon unul dintre apropiaţii săi, Patrick Gray, cel care, de altfel, avea să demisioneze tocmai din cauza scandalului Watergate.

Aceasta a fost prima poveste privind înregistrările ilegale a telefoanelor. Dar mai există şi o altă poveste, de data asta una contemporană şi la fel de gravă. Vorbim acum despre o suită de evenimente care s-au petrecut în luna martie a acestui an.

Conform celor relatate a AFP, un funcţionar american care a ţinut să-şi păstreze anonimatul a de clarat că FBI-ul ceruse oficial Ministerului Justiţiei să conteste alegaţiile făcute de Preşedinte Trump care ar fi susţinut că cei de la FBI, din dispoziţia lui Obama, ar fi dispus ascultarea tuturor telefoanelor sale în perioada campaniei prezidenţiale. Mai departe, cei de la New York Times au afirmat că James Comey, în acel moment director al FBI, a spus că reclamaţia Preşedintelui Trump era falsă şi că trebuia să fie corectată. Casa Albă a cerut Congresului să constituie o comisie de anchetă pentru a determina dacă, într-adevăr, Preşedintele Obama ar fi abuzat de puterile sale constituţionale intervenind în alegerile din 2016. Chiar Preşedintele Trump, într-o serie de mesaje pe Twitter, l-a acuzat direct pe Barack Obama de a fi autorizat punerea sub ascultare a telefoanelor de la Trump Tower din New York pe durata campaniei prezidenţiale. Anchetă va fi, aşa cum mărturisea Devin Nunes, preşedintele comitetului pentru comunitatea de informaţii care a spus că misiunea acesteia va fi de a determina „dacă guvernul a ordonat activităţi de supraveghere în locurile unde de reuneau responsabilii politici şi echipele acestora, oricare ar fi partidul politic”. Iar Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a spus, într-un comunicat, că informaţiile „privind investigaţii potenţial motivate de politica partizană chiar înaintea alegerilor din 2016 sunt foarte preocupante”. Indicând, în plus, faptul că Preşedintele Trump a cerut ca, în cadrul marii anchete a Congresului privind potenţiala intervenţie rusă, să se determine dacă ”au existat abuzuri ale organismelor de anchetă ale ramurii executive în anul 2016”.

Se vor suprapune sau nu cele două anchete? Vom vedea. Dar este foarte posibil ca mesajul atât de criptic al Preşedintelui Trump să fie interpretat în acest sens. Oricum, toate pariurile sunt deschise şi în joc se află puterea şi prestigiul instituţiei prezidenţiale americane sau/şi a celei a FBI. Ancheta Congresului se află în plină desfăşurare, nimeni nu poate şti cât de departe vor merge investigaţiile şi ce anume va putea fi dezvăluit public. Singura certitudine este că asistăm la un război deschis în care fiecare dintre adversari poate antrena în scandal instituţiile pe care le reprezintă. Cu costuri greu de imaginat acum, atât pentru SUA cât şi pentru echilibrul internaţional.