SUA declanşează o criză mondială. De ce?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
s

Care este motivaţia profundă care justifică decizia Preşedintelui Trump de a retrage SUA din Acordul de la Paris, declanşând astfel un val aproape nesfârşit de critici vehemente, acuzaţii şi proteste din partea ţărilor semnatare,  a organizaţiilor internaţionale şi a unui foarte mare număr de analişti politici şi economici, nemaivorbind de specialiştii (inclusiv americani) din zona ecologiştilor?

Din punctul meu de vedere, asistăm la o mişcare de revenire la o poziţie doctrinară mai veche, Doctrina Monroe, singura care, în mod explicit, s-a bazat pe principiul denumit atunci "America, americanilor!" şi pe care ideologii lui Donald Trump au reformulat-o în sloganul "We will make America Great Again". Pe fond, e cu mult mai mult decât un simplu slogan dovedit câştigător. Este expresia unei noi doctrine pe care Trump a anunţat-o în clar şi pe care, pas cu pas, începe s-o aplice, cu orice preţ, asumându-şi orice cost, în speranţa că reuşita demersului va fi comparabilă cu cea a Doctrinei Monroe, piatra unghiulară pe care s-a clădit politica externă şi de securitate a Americii pentru aproape un secol.

Să remintim principiile Doctrinei Monroe, cea care poartă numele celui care a enunţat-o pe 2 decembrie 1823: James Monroe, cel de-al cincilea Preşedinte al SUA (două mandate, între 1817-1825). Ce a spus el atunci - esenţial pentr întreaga devenire ulterioară a Americii - în alocuţiunea în faţa Congrelui?

1. SUA au recunoscut cu un an înainte independenţa noilor republici latino-americane şi, în consecinţă, America de Nord şi America de Sud nu mai sunt deschise colonizării europene.

2. Din acel moment, SUA consideră orice intervenţie europeană în afacerile interne ale continentului american drept o ameninţare la adresa securităţii lor şi a păcii.

3. În schimb, SUA nu vor interveni niciodată în problemele europene

O doctrină care, iniţial, se concentra strict pe spaţiul SUA care trebuia protejat şi securizat împortiva puterilor din "Sfânta Alianţă" dar şi a Rusiei posibilă agresoare prin Alaska, dar apoi s-a extins înspre formarea unui spaţiu de securitate care, progresiv, a acoperit zona Americii Centrale şi apoi a Americii de Sud, considerate mai apoi drept arii tradiţionale şi fireşti de influenţă ale SUA. Dacă mai adăugăm şi poziţia Preşedintelui Roosvelt care spunea că, pentru asigurarea securităţii SUA, această ţară poate fi obligată să-şi asume rolul de "jandarm mondial" dar şi cea a Preşedintelui Taft care vorbea despre "diplomaţia dolarului", vedem că există bazele pe care Donald Trump poate să fie adus pentru a milita pentru revenirea la o poziţie de forţă, nu numai faţă de adversarii tradiţionali ci şi de aliaţi, cei cărora doreşte să le demonstreze, aşa cum face acum, că este primum inter pares şi că ordinea globală depinde exclusiv de pivotul american.

De ce au simţit ideologii echipei sale nevoia de a reafirma vechiul mesaj? Pentru că acum se refac jocurile de putere mondiale în prezenţa unor noi actori, extrem de puternici şi cu politici ultra-agresive economice (cu pandantul militar aferent) şi care, dezvoltându-se la nivel de alianţe sau chiar grupe de alianţe, riscă să izoleze sau să pună în discuţie primatul american de putere.

Uitaţi-vă la marele şi foarte importantul semnal dat în ultimele două decenii de evoluţiile din cadrul ONU, acolo unde puterii de influenţă americane, altădată absolut incontestabilă, i se opun acum atât de multe structuri de alianţe încât, exasperaţi, americanii ameninţă să retragă sprijinul financiar acordat ONU şi multora dintre agenţiile organizaţiei mondiale.

Uitaţi-vă la ce se întâmplă în Orientul Apropiat sau Maghreb unde s-au schimbat radical zonele asupra cărora SUA îşi pot exercita influenţa de tip "kings maker" , americanii fiind nevoiţi să apele la influenţa Saudită (obţinutâ cu un cost enorm financiar şi moral) pentru a-şi păstra o opţiune valabilă de joc în faţa avansului cert al alianţei de interse strategice Rusia-Turcia-Iran şi cu China din ce în ce mai aproape de implantare majoră în regiune.

Uitaţi-vă la ce se întâmplă în Europa, acolo unde a dispărut aproape fără urmă (şi greu de imaginat că ar putea redeveni actual printr-o formulă oarecare) chiar şi amintirea celor două programe prin care SUA şi-au asigurat o dominaţie aproape absolută după cel de-al Doilea Război Mondial: programul Marshall şi programele de sprijin derivate din Doctrina Truman.

Uitaţi-vă la apariţia imensei forţe pe care o reprezintă China, apoi binomul China-Rusia, apoi, prin extensie de putere, influenţă şi de spaţii, ce însemană Organizaţia de cooperare de la Sanghai, cea care-şi trimite mesagerii să bată acum la porţile Europei, mai precis ale celei de sud-est, terminal pentru Noul Drum al Mătăsii.

Trump vrea să refacă prestigiul de putere al Americii şi să-şi asigure o poziţie dominantă, sau pe cât de puternică va mai fi posibil, în mijlocul revoltei generate de mai vechii şi, mai ales, mai noii actori statali care încep să-şi dispute spaţiile de influenţă şi să-şi formuleze ofertele specifice de parteneriat.

Pe fond, vorbim despre bani. Bani în cantităţi uriaşe, investiţii prezente sau în aşteptarea scoaterii pe piaţă a noilor formule de dominaţie tehnologică.

Iar în spatele discuţie despre Acordul de la Pris, după ce am enumerat toate motivaţiile excelente de tip ecologist, ajungem la marea problemă care stă în centrul scandalulului.

Din momentul începerii negocierilor pentru finalizarea acordului respectiv, foarte mulţi dintre amri jucători strategici au început să investească febril în ceea ce înseamnă "economia verde", schmbănd (cu costuri uriaşe) linii de producţie, achiziţionând tehnologii de vârf şi pregătind personalul pentru ceea ce, cu siguranţă, cu sau fără participarea SUA, va însemna noua identitate a celei mai mari părţi a economiei mondiale, cel puţin în zona ţărilor dezvoltate la care se leagă acum, cu reală disperare, multe dintre statele în curs de dezvoltare.

Decizia lui Trump este în favoarea unui status-quo care, cu certitudine, favorizează actuala industrie grea din SUA, inclusiv pe cea de automobile, mare consumatoare de energie şi cauza cea mai importantă a statutului actual al SUA de mare poluator al planetei: lipsa de reguli constrângătoare le vine ca un cadou uriaş şi este normal să-l aplaude pe cel care le-a adus vestea bună. Numai că lucrurile nu sunt deloc aşa de simple

Sigur, în acest moment, ştiţi care sunt reacţiile liderilor mondiali la decizia lui Trump. Dar poate sunteţi mai puţin informaţi despre modul în care marii patroni americani (cei care au investit deja sume colosale în noile tehnologii din zona "verde") au reacţionat, nu mai puţin violent şi cu acuzaţii devastatoare. În primul rând, doi dintre "marii patroni" consilieri la Casa Albă, şi-au anuţat imediat demisia:

"Părăsesc consiliul prezidenţial. Încolzirea climatică este reală. Părăsirea Acordului de la Paris nu este bună nici pentru America şi nici pentru întreaga lume" Elon Musk (Tesla)

"Este o chestiune de principii, am demisionat din Consiliul Prezidenţial din cauza retragerii SUA din Acordul de la Paris" Robert Iger (Walt Disney)

Apoi, reacţii similare de la patronii Microsoft, Apple, Gogle, Facebook, Twitter, Goldman Sachs:

"Retragerea din cadrul Acordului de la Paris asupra climatului este ceva negativ pentru mediu, negativ pentru economie şi pune în primejdie viitorul copiilor noştri...În ce ne priveşte, ne-am angajat ca fiecare data center pe care-l construim să fie alimentat 100% cu energii neconvenţionale" Mark Zuckerberg (Facebook)

Cum se va opera retragerea SUA din Acordul de la Paris? Trump nu a precizat, cu toate că acest lucru este absolut esenţial.  Este posibil să invoce art.28 al Acordului, dar activarea acestuia nu se poate face mai devreme de 3 ani, plus încă un an de negocieri, ceea ce face ca ieşirea efectivă să se facă, eventual, în noiembrie 2020, adică doar cu câteva zile înainte de viitoarele alegeri prezidenţiale...Dar SUA nu au nevoie decât de un singur an pentru a se retrage din Convenţia-Cadru a ONU din 1992 asupra schimbărilor climatice. 

Momentul a fost pe deplin exploatat, chiar cu fanfara de rigoare, de marii rivali politici ai Americii, China a declarat imediat că va coopera intens cu UE pentru realizarea tuturor obiectivelor prevăzute în Acordul de la Paris (ceea ce dă Chinei perspectiva unui acord major viitor cu europeni privind acordurile comerciale) dar şi Federaţia Rusă care a confirmat că va respecta în totalitate obiectivele enunţate în Acord privind lupta împotriva schimbărilor climatice.

Donald Trump a reuşit perfect să pună lumea întreagă pe jar şi a transmis într-un mod asurzitor că, iată, fără SUA, toată facerea jocurilor intră în zona de haos şi orice aranjament global este imposibil. Numai evenimentele viitoare şi rearanjările strategice ce vor urma ca răspuns la această nouă politică tip Monroe ne vor spune dacă Donald Trump a mizat corect. Oricum, cineva trebuie că mizat şi mizează corect într-un joc în care, în definitiv, e vorba despre soarta planetei.

Preşedintele a luat o decizie foarte curajoasă...Nu avem niciun fel de motiv să ne scuzăm,,Motivul pentru care liderii europeni vor să rămânem în Acordul de la Paris este pentru că ştiu foarte bine că asta ar continua să fie o frână pentru economia americană

Scott Pruitt, administrator al Agenţiei americane pentru mediu (EPA)

Deocamdată, însă, să vedem cum se vor desfăşura lucrurile în SUA şi care va fi succesul "mişcării de rezistenţă" organizate de Michael Bloomberg, fostul primar al oraşului New York, coaliţie împotriva deciziei lui Trump privind Acordul de la Paris, coaliţie care numără deja cuprinde deja 30 de primari de mari localităţi, 3 guvernatori, peste 80 de preşedinţi de universităţi şi peste 100 de companii. În plus, a anuţat că fundaţia pe care o conduce, Bloomberg Philantropies va oferi 15 milioane de dolari biroului ONU care se ocupă de schimbările climatice, asta pentru a compensa în întregime contribuţia prevăzută pentru SUA...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite