„Sunt feministă şi m-am convertit la Islam“ - o americancă susţine că religia musulmană este răspunsul la problema femeilor occidentale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Islamul s-a dovedit a fi religia care se potrivea cel mai bine cu idealurile mele feministe“, susţine Theresa Corbin, o scriitoare din New Orleans (SUA). Femeia a povestit, pentru CNN, cum s-a convertit la Islam la puţin timp după atacurile din 11 septembrie 2001 şi cum i-a schimbat viaţa această decizie.

Theresa Corbin s-a convertit la Islam în noiembrie 2001, la doar două luni după atacurile teroriste din SUA, de pe 11 septembrie 2001. Avea 21 de ani şi locuia în Baton Rouge, statul american Louisiana. „Nu era un moment bun să fii musulman, dar după ani de studiu şi de cercetare a religiilor lumii, am decis să fac pasul“, spune autoarea într-un interviu cu CNN.

„Islamul învaţă toleranţa, dreptatea şi onoarea, promovează răbdarea, modestia şi echilibrul“

Născută dintr-o catolică şi un irlandez ateu, ea a crescut educată în religia catolică, apoi a fost agnostică şi acum este musulmană. „Călătoria mea spre Islam a început pe când aveam 15 ani şi am început să-mi pun întrebări cu privire la religie. Răspunsul profesorilor mei a fost să nu-mi bat căpşorul cu asta. Aşa că am făcut tot ce face un american – opusul. Mi-am bătut capul cu asta timp de mulţi ani. Am pus la îndoială natura religiei, omul şi universul“, explică femeia.

După ce a studiat cât a putut despre religiile lumii, Theresa a dat peste „un lucru ciudat numit Islam“. Astfel ea a învăţat că Islamul nu este nici cultură şi nici sectă. El nu poate fi reprezentat de doar o parte a lumii. „Am ajuns să realizez că Islamul este o religie mondială care învaţă toleranţa, dreptatea şi onoarea, care promovează răbdarea, modestia şi echilibrul“, spune Theresa.

Pe măsură ce se adâncea în studiul Islamului, ea a fost surprinsă că multe dintre perceptele religiei rezonau cu părerile ei. A fost încântată să descopere că Islamul îşi învaţă adepţii să onoreze toţi profeţii, de la Moise la Iisus şi Mohamed, toţi învăţând lumea să slăvească un singur Dumnezeu şi să se concentreze pe un scop mai înalt. 

Cunoaşterea este obligatorie pentru fiecare musulman, fie el femeie, fie el bărbat“, spune un citat din Mohamed, concept după care s-a ghidat şi Theresa.

image

„Am fost mirată că ştiinţa şi gândirea raţională a fost îmbrăţişată de gânditori musulmani, ca Al-Khawarizmi, care a inventat algebra, ca Ibn Firnas, care a dezvoltat mecanismele zborului înaintea lui Lenardo DaVinci, sau Abu al-Qasim al-Zahrawi, care este părintele chirurgiei moderne. În faţa mea era o religie care mă îndemna să caut răspunsuri şi să-mi folosesc inteligenţa pentru a pune la îndoială lumea din jurul meu“, explică Theresa (foto dreapta).

Pasul cel mare: convertirea la Islam

În 2001, Theresa se temea ce va gândi lumea despre decizia ei de a se converti. Însă se simţea nefericită. Atunci când au avut loc evenimentele de pe 11 septembrie, acţiunile teroriştilor au îngrozit-o. Însă ea a petrecut multă vreme apărând musulmanii şi religia lor în faţa oamenilor care erau gata să catalogheze 1,6 miliarde de oameni din cauza acţiunilor câtorva extremişti.

„N-am mai vrut să fiu ostatica părerilor altora. În apărarea Islamului, am trecut peste frica mea şi am decis să mă alături fraţilor şi surorilor mele în credinţă. Familia mea n-a înţeles, dar nici nu a fost surprinsă. Mulţi dintre ei erau îngrijoraţi de siguranţa mea. Din fericire, mulţi dintre prietenii mei au fost în ordine, chiar curioşi să afle mai multe“, povesteşte femeia.

„Eşarfa mea nu este o unealtă a opresiunii femeilor“

Acum, Theresa poartă cu mândrie „hijab“, adică eşarfa care-i acoperă părul. „Eşarfa mea nu-mi leagă mâinile la spate, nu este o unealtă a opresiunii. Nu-mi blochează gândurile şi nici opiniile. Dar n-am ştiut mereu asta“, spune Theresa.

Ea a crescut cu imaginea femeilor orientale tratate ca sclave de bărbaţi, forţate să-şi acopere trupurile din ruşine sau pentru a-şi arăta apartenenţa. Dar atunci când Theresa a întrebat o musulmană de ce poartă eşarfa, răspunsul ei a fost evident şi atrăgător: „Pentru a-L mulţumi pe Dumnezeu. Pentru a fi recunoscută ca femeie ce trebuie respectată şi nu hărţuită. Pentru a mă proteja de privirile bărbaţilor“, a fost răspunsul.

Femeia i-a explicat Theresei cum îmbrăcămintea modestă este un simbol pentru lume, cum că trupul unei femei nu trebuie supus criticilor sau privirilor oamenilor. Încă nu era convinsă, aşa că Theresa i-a spus: „Da, dar femeile nu sunt cumva inferioare în credinţa voastră?“. Răspunsul femeii a fost că, atunci când Occidentul trata femeile ca pe sclave, Islamul îşi învăţa credincioşi că în ochii Domnului femeile sunt egale cu bărbaţii. Islamul a făcut ca acordul femeii să fie obligatoriu în cazul unei căsătorii şi a oferit femeilor posibilitatea să moştenească, să deţină proprietăţi, să conducă afaceri şi să participe la guvernământ. 

Astfel Theresa a aflat de multele drepturi pe care le au femeile Islamului cu aproape 1.250 de ani înaintea celor occidentale.

„Surprinzător, Islamul s-a dovedit a fi religia care se potrivea cel mai bine cu idealurile mele feministe“, spune Theresa.

Căsnicia în Islam

„Poate vă va şoca, dar eu am avut o căsătorie aranjată. Asta nu înseamnă că am fost forţată să mă mărit cu cine a dorit tatăl meu. Tata nici măcar n-a avut vreun cuvânt de spus“, spune Theresa.

Atunci când s-a convertit, la sfârşitul anului 2001, nu era un moment bun pentru a fi musulman. Se simţea izolată, înstrăinată şi respinsă de propria societate. Astfel ea a dorit să-şi întemeieze o familie. Chiar înainte de a se converti, îşi dorise o relaţie stabilă, dar puţini bărbaţi căutau acelaşi lucru, explică ea.

„Ca musulmană nouă, ştiam că există o cale mai bună pentru a căuta dragostea şi o relaţie pe viaţă. Am decis că dacă vreau o relaţie serioasă, este timpul să fiu mai serioasă. Mi-am dorit o căsnicie aranjată“, spune ea.

Aşa că Theresa s-a pus pe treabă. A întocmit o listă cu ce n-ar putea accepta la un bărbat, a căutat, a intervievat, a interogat prieteni şi familii ale posibililor pretendenţi.

„Am decis că voiam să mă mărit cu un alt convertit, cineva care trecuse prin ce trecusem eu şi care voia să ajungă unde voiam şi eu. Mulţumită părinţilor prietenilor mei, mi-am găsit soţul, un convertit la Islam din Mobile, Alabama. Acum, 12 ani mai târziu, trăim fericiţi“, povesteşte Theresa.

Nu orice musulman îşi găseşte partener în acest fel şi Theresa nici nu ştia că asta se va întâmpla cu viaţa ei. Însă este mulţumită că Islamul i-a oferit această posibilitate.

Lumea după 11 septembrie

Theresa spune că nu a trebuit să renunţe la personalitatea ei atunci când s-a convertit, n-a renunţat la cultura sau la identitatea ei. „Însă, uneori, a trebuit să renunţ la a fi tratată cu demnitate“, explică ea.

A fost scuipată, s-au aruncat cu ouă în ea şi a fost înjurată de oameni care treceau pe lângă ea în maşini. „Şi am simţit teroare atunci când moscheea la care mă duceam, din Savannah, Georgia, a fost lovită de gloanţe şi apoi arsă din temelii“.

În august 2012, s-a mutat înapoi acasă, în New Orleans, unde a fi diferit e un mod de viaţă. Şi s-a simţit în siguranţă, pentru o vreme. Însă acum, cu noile evenimente de care sunt responsabili cei din Statul Islamic, se simte supusă aceluiaşi tratament intolerant din alte oraşe. „Acum mă simt mai puţin în siguranţă decât m-am simţit vreodată“.

„Mă înfurie faptul că sunt unii care-şi spun musulmani şi care distorsionează şi citează greşit religia pentru un câştig politic. Mă îngrozeşte gândul că milioane de concetăţeni văd doar imaginile astea ca fiind reprezentative pentru religia mea. Este de nesuportat faptul că sunt urâtă din tot sufletul pentru credinţa mea, că cei care mă urăsc nici măcar nu ştiu în ce cred eu“, spune femeia.

În călătoria mea către Islam, am învăţat că musulmanii sunt de toate felurile, mărimile, atitudinile, etniile, culturile şi naţionalităţile. Am ajuns să ştiu că Islamul învaţă să pui la îndoială totul, dar că asta nu ar trebui să conducă la lipsă de respect, pentru că majoritatea musulmanilor vor pace. Dar, mai mult decât atât, cred că concetăţenii mei se pot ridica deasupra fricii şi urii şi să ajungă să înveţe aceleaşi lucruri“, conchide Theresa pentru CNN.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite