Un bărbat eliberat din Coreea de Nord datorită lui Jimmy Carter a murit în condiţii misterioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 38 de ani eliberat în 2010 din Coreea de Nord datorită intervenţiei fostului preşedinte american Jimmy Carter a fost găsit mort, cu corpul în flăcări, în apropiere de San Diego, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat marţi autorităţile.

Moartea lui Aijalon Gomes pare a fi survenit în urma unui suicid sau unui accident. Un raport final va stabili exact cauzele decesului, după încheierea examinărilor medicilor legişti, transmite AFP, potrivit Europe 1.

Un om în flăcări a fost reperat în noaptea de vineri spre sâmbătă de către un agent de poliţie care era în afara serviciului, au anunţat autorităţile.

Aijalon Gomes, care abia se mutase în San Diego, California, din oraşul său natal Boston, a fost declarat mort la locul incidentului, notează AFP.

Fostul preşedinte american Jimmy Carter a negociat în 2010 eliberarea lui Aijalon Gomes, profesor de engleză. El s-a întors la Boston în luna august a acelui an, după opt luni de captivitate şi după o condamnare la opt ani de muncă forţată pentru că a intrat în mod ilegal în Coreea de Nord dinspre China.

În iulie 2010, Gomes a încercat să se sinucidă, conform presei oficiale nord-coreene. Carter s-a deplasat tocmai până în Coreea de Nord pentru a pleda cauza sa şi s-a întors cu el în Statele Unite.

Aijamon Gomes şi-a descris calvarul îndurat în închisorile regimului comunist de la Phenian într-o autobiografie apărută în 2015: „Violence and Humanity“ („Violenţă şi umanitate“).

În 2015, la câţiva ani de la eliberare, el a declarat pentru un blog din Marea Britanice că încă suferă de anxietate şi că trăieşte „în mare pare izolat“. 

Te-ar putea interesa şi:

Cum a fost împuşcat militarul nord-coreean în timp ce încerca să fugă în Coreea de Sud. Imagini surprinse de camerele de supraveghere de la graniţă

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite