Urmează, pe 13 iulie, Consiliul NATO-Rusia
0
În termeni pragmatici, Summitul NATO de la Varşovia a însemnat un nou moment în care liderul de facto al Alianţei Nord-Atlantice, respectiv SUA, a făcut diferenţa specifică. Am aici în vedere anunţul preşedintelui Barack Obama, de întărire a graniţei de est a NATO, cu o nouă brigadă de tancuri, dislocabilă pe principiul concretizării rotaţiei unor unităţi similare, după 9 luni de zile, pe teritoriul Poloniei.
Este o victorie clară a ofensivilor conducători de azi ai Poloniei, a căror firească obsesie este să nu se repete drama ţării lor, din ultima conflagraţie mondială.
O victorie la care se adaugă precizarea preşedintelui american că batalionul de 1000 de militari, ce va fi dislocat de NATO în Polonia, va fi compus din militari ai Forţelor Armate ale SUA.
Tot pe teritoriul statului polonez va fi comandamentul integrat al brigăzii de tancuri şi al celor patru batalioane de trupe aliate dislocate în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia.
Aceste măsuri corespund obiectivelor anunţate ale Summitului NATO, de apărare întărită a graniţei de est a comunităţii euroatlantice – care are peste un miliard de locuitori – şi de descurajare a oricărei agresiuni externe, aici fiind fără echivoc vizată Federaţia Rusă.
Concomitent cu măsurile specifice de apărare şi descurajare, rămâne în vigoare ţelul unei comunicări neîntrerupte cu Moscova, în ideea eliminării treptate, prin dialog la diferite nivele, a neîncrederii vizibile dintre NATO şi Rusia.
Un pas imediat, în sensul nuanţării comunicării cu răsăritenii, va fi reuniunea de la Bruxelles, din 13 iulie 2016, a Consiliului NATO-Rusia, care va avea trei puncte pe ordinea de zi: o informare a aliaţilor cu privire la măsurile de întărire a frontierei de est a NATO; o abordare a impactului amplasării scutului antirachetă în unele state est-europene; probleme regionale.
Teoretic, Războiul Rece aparţine istoriei, cum afirma secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, dar un asemenea enunţ, altfel frumos, este încă discutabil, deoarece, dincolo de deciziile aliaţilor, de la Varşovia, nu se cunoaşte încă reacţia – ca întotdeauna, imprevizibilă -, a Kremlinului.
O primă reacţie, iniţial mediatică, a Moscovei, ar putea fi constatarea determinării NATO de a nu se eschiva de la o confruntare militară, dacă situaţia va impune apărarea colectivă împotriva unei agresiuni efectuate prin surprindere.
O altă reacţie, deloc de neglijat, ar fi continuarea politicii Rusiei de demitizare a articolului 5, din Tratatul Nord-Atlantic, prin sporirea presiunii asupra statelor baltice, până la generarea unei situaţii, confuze, care să determine ca anumite state aliate, precum Ungaria şi Bulgaria, ca simple exemple, să se abţină de la votul necesar trimiterii Forţei de Răspuns a NATO în ţara devenită victima unui război hibrid şi ţinta unei agresiuni cibernetice.
De altfel, la începutul acestei săptămâni, în mesajul de felicitare adresat de preşedintele Vladimir Putin omologului american, cu ocazia Zilei Independenţei Statelor Unite ale Americii, a fost reiterată dorinţa Kremlinului ca dialogul dintre cele două state să fie, în viitor, bazat pe egalitate şi pe respectarea intereselor reciproce.
Ulterior, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, declara pe 7 iulie 2016, la ora 16.04, fiind alături de preşedintele Poloniei, că NATO va lua, la Summitul de la Varşovia, “măsuri importante pentru modernizarea, în continuare, a apărării noastre colective şi pentru a descuraja şi a asigura stabilitatea dincolo de frontierele noastre.”
Asigurarea stabilităţii dincolo de graniţele NATO înseamnă, implicit, şi asigurarea stabilităţii dincolo de Prut, până la Nistru.
Replica răsăriteană fiind că în cazul reîntregirii naţionale a României, prin unificarea celor două state româneşti, Transnistria rămâne un teritoriu al Federaţiei Ruse.
Numai că şi aici lucrurile sunt în evoluţie.
De la ipoteticul proiect de ţară numit “România competitivă”, ar fi cazul să se treacă la cel numit demn “Reîntregirea naţională a ţării.”
Cu două obiective clare.
Primul fiind revenirea la Patria Mamă a celor 3,9 milioane de europeni trăitori între Prut şi Nistru. Al doilea fiind reîntoarcerea acasă a celor 3,4 milioane de români care muncesc şi trăiesc dincolo de graniţele naţionale, printr-o relansare economică concretă a potenţialului complex de care dispune ţara noastră.
Prezenţa simbolică, la Chişinău, în această primăvară, a unui batalion de genişti americani, a fost semnalul că România răsăriteană este un spaţiu de interes strategic al SUA.
Proiectul de ţară vizând o Românie puternică, inclusiv prin reunificarea cu o parte din teritoriile anexate manu militari, de sovietici, în ultima conflagraţie mondială, implică şi o diplomaţie ofensivă, care să genereze un dialog, de la egal la egal, cu emisarii Rusiei, cărora să li se spună clar interesul naţional al ţării noastre, de refacere a unităţii neamului nostru.
Chiar dacă atenţia celor interesaţi de problematica Summitului NATO a fost îndreptată spre deciziile de ordin militar, este clar că soluţiile diplomatice rămân prioritare.
Acestea din urmă ţinând cont de principiul real că Moscova discută cu cei care sunt consecvenţi în promovarea convingerilor proprii şi ştiu, la nevoie, să le apere adecvat.
Summitul NATO a confirmat o Românie prezentă, prin oficialii trimişi acolo, dar absentă, prin neimplicarea concretă, în cele discutate privind zona Mării Negre, simple enunţuri nefiind răspunsurile utile reechilibrării raportului de forţe în arealul maritim unde Rusia domină copios cu flota sa de la Sevastopol.
După reuniunea aliaţilor, de la Varşovia, din 8 şi 9 iulie 2016, ca şi după viitoarea întâlnire, la nivel de ambasadori, cei ai statelor care au reprezentanţi în Consiliul NATO-Rusia, vom vedea dacă la Kremlin opţiunea va fi pentru o nouă şi lungă vară fierbinte, la est şi sud de comunitatea euroatlantică, sau se va opta pentru necesarul dialog, până la stabilirea unor repere de inevitabilă convergenţă sau complementaritate, în soluţionarea unor dosare geopolitice, asupra cărora atât Casa Albă, cât şi Kremlinul au acum puncte de vedere net diferite, dar perfectibile.
Referitor la acelaşi subiect, al evoluţiei NATO între pilonul său fundamental, Statele Unite ale Americii, şi adversarul său autodeclarat ca atare, respectiv Federaţia Rusă, am avut un schimb de opinii, la 6TV, cu generalul Alexandru Grumaz şi cu istoricul Constantin Corneanu, câteva din afirmaţiile celor doi distinşi conaţionali fiind inserate mai jos.
Alexandru Grumaz:
@ Summitul NATO de la Varşovia este cel al ultimei şanse. Prima şansă a fost la Summitul din Ţara Galilor. Pentru că, atunci, Rusia deja intrase în Ucraina şi anexase Crimeea şi ostilităţile începuseră acolo. Acum, Federaţia Rusă are trupe şi în Siria. Deci, slăbiciunea cu care cancelariile occidentale au acţionat, în Orientul Mijlociu, i-a făcut pe ruşi să decidă evoluţiile în zonele menţionate. În plus, incapacitatea de decizie, a unor militari, din armata turcă, la lovirea avionului rus Su-24, a adus Rusia pe un plan superior Turciei, la ora actuală. Dacă anterior acestui incident militar Turcia putea să facă jocurile, în Orientul Mijlociu, acuma acţionează cam în funcţie de jocurile făcute la Moscova. @ La ora actuală, în Europa este un război hibrid dus prin presă. Europa fiind lovită cu Brexitul şi de criza imigranţilor. Urmează alegerile în Franţa şi Germania. @ În ţările baltice există o geografie militară care avantajează Rusia. Estonia, Letonia şi Lituania au fost în componenţa URSS. Atunci au fost contruite şosele pe direcţia capitalelor din cele trei state menţionate. @ România are alte probleme. Are jocuri politice. Aici, la Porţile Orientului, lumea nu este interesată de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, decât dacă ar avea loc ceva deosebit. La ora actuală, problema este cine vine la Preşedinţie, cine pleacă, de ce schimbă Cioloş miniştrii. Păi de ce îi schimbă? Cioloş este ca un comandant, care are voie să schimbe subordonaţii, dacă nu performează. @ La noi nu s-au dat bani, la înzestrare, pentru a se termina modernizarea fregatelor. Se dau acum bani. Avem şantiere navale în România, care sunt specializate în producerea de nave militare. Nu pentru noi, ci pentru paza de coastă ale unor state care au o asemenea prioritate. @ Problema pe care o au ruşii, la ora actuală, este problema energetică. @ În virtutea faptului că s-au găsit resurse naturale şi acum sunt evaluate cele de gaz şi petrol, România ar putea deveni un furnizor important. @ Mie îmi este frică să nu unească direcţia logistică, cu departamentul înzestrării armatei, adică să se facă ce s-a mai făcut cândva şi a eşuat lamentabil. Dar un minister al industriei de apărare ar fi foarte bun, pentru că aşa poţi să construieşti o industrie de apărare. Statul Major General îţi dă ceea ce doreşte. Ce fel de tehnică de luptă are nevoie şi ce caracteristici tehnico-tactice trebuie să aibă armele dezirabile. Iar ministerul ar asigura procesul de achiziţie, sau de fabricaţie în ţară. @ America nu este România, unde să stabileşti doi oameni şi aceştia să ajungă în finala alegerilor prezidenţiale. @ Ministerul Apărării Naţionale să devină mai ofensiv pe partea diplomaţiei militare. @ România trebuie să aibă măsuri concrete pe direcţiile parteneriatelor strategice cu Polonia şi Turcia. @ Să mulţumim lui Dumnezeu că avem acest Parteneriat Strategic cu SUA. Lumea trebuie să înţeleagă. Ne-a salvat. Ne-a pus, pentru prima dată, în istoria noastră, o umbrelă de securitate solidă. Inclusiv prin construirea scutului antirachetă de la Deveselu. @ Trebuie să ne definim poziţia faţă de Rusia. Este sau nu inamic? @ România este situată pe linia tuturor fracturilor – economice, sociale, militare -, dintre Occident şi Rusia. @ Este posibil ca aceste fracturi să se încheie printr-un Război Rece sau printr-o nouă pace, de tip Yalta.
Constantin Corneanu:
@ Asigurarea stabilităţii în spaţiul dintre Prut şi Nistru înseamnă o provocare strategică inimaginabilă, pentru Federaţia Rusă, deoarece asta înseamnă că Alianţa Nord-Atlantică doreşte să aibă un cuvânt de spus, din punct de vedere politic şi militar, într-un spaţiu care a fost considerat, de la 1812, de interes maxim pentru fostul imperiu ţarist, fosta URSS şi astăzi de Federaţia Rusă. @ Prezenţa ministrului apărării, de la Chişinău, Anatol Şalaru, la Summitul de la Varşovia este un semnal că Republica Moldova este interesantă, pentru NATO. @ Pe termen scurt şi mediu eu nu cred că Federaţia Rusă va ocupa ţările baltice. Asta nu înseamnă că NATO nu are dreptul să îşi întărească apărarea. @ Lucrurile sunt extrem de clare. Federaţia Rusă îşi întăreşte dispozitivul militar strategic. Moscova joacă toate cărţile. Este un joc politico-diplomatic. Nu sunt încă pregătiţi de război total, cred că nici nu vor să îl facă într-un mod total. Îşi doresc să stea la masa dialogului, în primul rând cu Statele Unite ale Americii. Prin urmare, după Summitul NATO, de la Varşovia, prin ceea ce va decide, şi ulterior, după discuţiile de la Consiliul NATO-Rusia, din 13 iulie, de la Bruxelles, vom vedea ce se va întâmpla. @ Singura condiţie este ca istoria să nu se repete, adică anumiţi lideri europeni să se dovedească urmaşii celor care au semnat, în dimineaţa zilei de 30 septembrie 1938, Acordul de la München. @ Forţele Navale Ruse de la Sevastopol au ca misiune strategică să fie prezente în Marea Mediterană. Deci, practic, Moscova şi-a proiectat interesele strategice foarte clar, îşi dotează forţele strategice de la Sevastopol, întăreşte dispozitivul militar strategic, interzice direcţia caucaziană, şi face un joc politico-diplomatic în care armata rusă s-a reîntors la gloria de odinioară, cu tot sprijinul diplomatic, politic şi de intelligence al structurilor de forţă ale Federaţiei Ruse. Moscova nu va accepta niciodată să predea frontiera ruso-ucraineană în mâna Ucrainei, Ucraina nu va accepta, pe termen scurt, alegerile din Donbas, decât în anumite condiţii, şi atunci rana rămâne deschisă. Şi Europa va trebui să decidă. De unde şi întrebarea: summitul NATO, de la Varşovia va da încrederea că Rusia nu poate forţa mai mult? Sau slăbiciunile UE vor deveni, mai apoi, slăbiciunile NATO? @ Doamna Hillary Clinton, ca preşedinte al SUA, va încerca o resetare a relaţiilor cu Rusia, dar de pe alte coordonate. @ Problemele regionale sunt esenţa păcii şi a războiului. Ucraina nu poate să se ducă spre lumea occidentală, pentru că o direcţie operativ strategică, spre Moscova, este astfel ameninţată şi este în mâna vesticilor. Rusia s-a temut, se teme şi se va teme, cu rost şi fără rost, de această ameninţare. @ Crimeea nu se va întoarce, la Ucraina, decât prin război, iar frontiera ruso-ucraineană nu va fi cedată Kievului, pentru că atunci se pierde Donbasul. @ În final va fi un compromis strategic, între Statele Unite ale Americii, care vor conduce în continuare NATO, şi Rusia.
Se încarcă comentariile...
