VIDEO Declaraţiile antimusulmane ale lui Donald Trump, folosite de jihadişti în filmuleţe de recrutare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump

Discursul antimusulman al lui Donald Trump este folosit de către gruparea islamistă somaleză Al Shabaab într-un video de recrutare a militanţilor, relatează Reuters, citând agenţia de monitorizare a activităţilor islamiste pe internet SITE.

Astfel, o declaraţie a lui Trump în care cere interzicerea accesului musulmanilor în Statele Unite – una dintre multele afirmaţii radicale făcute de candidatul prezidenţial republican – este folosită în cadrul unei înregistrări video de 51 de minute postată vineri de Al Shaabab, o grupare fundamentalistă somaleză afiliată la al-Qaeda.

Înregistrarea cu Trump apare între două discursuri ale fostului lider al-Qaeda Anwar al-Awlaki, ucis în 2011, care a declarat la un moment dat că musulmanii din Statele Unite vor avea de ales între a pleca înapoi în ţările musulmane sau a rămâne pentru a lupta împotriva Occidentului.

Filmarea a fost distribuită pe Twitter prin intermediul unor conturi de militanţi islamişti, şi are ca scop recrutarea a cât mai multor potenţiali militanţi pentru Al Shabaab şi al-Qaeda. 

Retorica antimusulmană a lui Donald Trump a fost un punct de bază al campaniei sale pentru câştigarea candidaturii republicane la alegerile prezidenţiale de anul viitor, miliardarul declarând în mai multe rânduri că doreşte expulzarea refugiaţilor sirieni aflaţi în prezent în Statele Unite, şi afirmând că nu se opune ideii înregistrării tuturor musulmanilor din ţară într-o bază de date separată. Unele dintre afirmaţiile sale au fost chiar demontate factual de către presa de peste ocean şi criticii săi – un exemplu fiind cea în care susţine că ar fi văzut musulmani din New York şi New Jersey bucurându-se în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001.

Gruparea Al Shabaab activează de aproape un deceniu în Somalia, acolo unde menţine o insurgenţă împotriva guvernului de la Mogadishu, susţinut de Statele Unite. Al Shabaab şi-a declarat afilierea la gruparea al-Qaeda în 2012, şi a organizat atacuri şi în ţări vecine Somaliei, precum Kenya sau Etiopia – precum atacul de la Universitatea din Garissa, Kenya de anul trecut, în care militanţii grupării au omorât peste 148 de persoane.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite