Dacia cu numărul 4 milioane, vedetă la Marele Picnic Dacia 2016 din Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacia cu numarul 4 milioane

Maşina cu numărul 4 milioane este un Duster pe care Denys Charrasse l-a cumpărat de la agentul Dacia din oraşul sau, Saint-Quentin-en-Yvelines, intrând astfel în istoria mărcii.

Domnul Charrasse a fost întâmpinat şi sărbătorit în cadrul Marelui Picnic Dacia din Franţa de către 11.212 de participanţi la eveniment care au avut posibilitatea sa se semneze sau să lase un mesaj pe maşina Duster special pregătită cu această ocazie.

Dacia nu încetează să uimească an după an, stabilind noi recorduri de vânzări în întreaga lume.

Această nouă etapă a fost sărbătorită în mijlocul marii comunităţi Dacia din Franţa, unde clienţii mărcii şi familiile lor s-au întâlnit pe Domeniul Courson de lângă Paris, pentru evenimentul anual ce poartă numele „Marele Picnic Dacia”.

Dacia se comercializează în prezent în 44 de ţări, iar succesul mărcii este din ce în ce mai impresionant, îndeosebi pe piaţa franceză. In Franţa – principala piaţă de comercializare a mărcii romaneşti –, Dacia ocupă în acest moment cea de-a cincea poziţie din vânzările de automobile, în timp ce Sandero este, şi în acest an, cel mai vândut model către clienţii francezi persoane fizice.

Mai multe detalii despre a opta ediţie a Marelui Picnicului Dacia pe Viteze.ro

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite