Mani Gyenes termină pe locul 23 cel mai dur Dakar din America de Sud

Cea de-a 40-a ediţie a Raliului Dakar a fost cea mai dură din ultimii 10 ani. De-a lungul celor două săptămâni, raliul a trecut de la dunele înalte şi cu nisip fin din Peru, la înălţimile extreme din Anzii Bolivieni, apoi la canioanele şi rios-urile din Argentina. Emanuel Gyenes a ajuns pentru a şaptea oară în carieră la finiş, trecându-şi în palmares locul 23 la general şi locul 13 la clasa Super Producţie.

Emanuel Gyenes #28 Autonet Motorcycle Team: „Am ajuns la sfârşitul Dakar-ului 2018. A fost o ediţie foarte grea, chiar cea mai grea din America de Sud. Mă bucur că am ajuns la finiş! Locul 23 nu este chiar cel pe care mi l-am dorit. Dar este un loc extraordinar, având în vedere că an de an vin concurenţi tot mai puternici şi cu motociclete foarte performante. Am avut două săptămâni foarte grele, fără mari probleme. Am avut mici căzături şi vreau să mulţumesc echipei de asistenţă tehnică formată din Laszlo Olah şi Szabolcs Racz, cei care mi-au pregătit motocicleta pentru fiecare etapă. Le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut şi încurajat de-a lungul acestor două săptămâni. ”

Revenirea în România

Mani se va întoarce în România marţi, 23 ianuarie, urmând să aterizeze pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă la ora 15.25 (cursă din direcţia Amsterdam).

Aventura Dakar 2018 în detaliu

Peru

Cea de-a 10-a ediţie organizată în America Latină a debutat cu cinci zile în Peru, cu startul de pe 6 ianuarie, din Lima. Deşertul Atacama nu a mai fost inclus în raliu de cinci ani, iar pentru Mani a fost pentru prima dată în ultimii şase ani când a concurat pe un nisip atât de fin.  „Prima probă a fost cea din etapa Lima-Pisco, au fost 31 de kilometri de dune. Mi-a plăcut traseul, m-am simţit bine, însă am pierdut două minute căutând un way point, un punct GPS.”

A doua etapă din deşert, bucla Pisco-Pisco a fost una în care motocicliştii au văzut cât de dur este deşertul Atacama, situaţia acestora fiind îngreunată de faptul că au luat startul după cei de la categoriile Auto şi Camioane.

„În traseu au fost foarte multe maşini răsturnate, multe maşini împotmolite. Şi noi motocicliştii am avut probleme, au fost zone în care a trebuit să ieşim dintre dune ca dintr-o pâlnie. A fost foarte cald şi nisipul a devenit foarte moale, însă am mărit ritmul şi am depăşit mulţi concurenţi.”

În etapa a 3-a, Pisco - San Juan de Marcona, traseul 40% a coincis cu cel din proba specială a zilei a doua, doar că a fost parcurs în sens invers. Mani a fost nevoit să se întoarcă pe probă, pentru că un waypoint (punct GPS) nu îi fusese marcat când a trecut prima dată prin raza acestuia, rider-ul român preferând să refacă o bucată de traseu pentru a nu fi penalizat.

„În dune a fost dificil şi în această etapă pentru că a început să se încălzească – au fost peste 35 de grade Celsius – şi nisipul a devenit foarte fin.”

Bucla San Juan de Marcona, cea de a patra etapă din Dakar 2018, a adus şi un start în linie pe malul oceanului Pacific, un start menit să ne amintească tuturor de modul în care se pornea în tradiţionala etapă africană, care începea de pe malul Atlanticului şi se încheia pe malul Lacului Roz din Senegal.

„Am fost 15 motociclişti aliniaţi pe câte un rând, eu am pornit din a treia linie. Ordinea a fost stabilită în urma rezultatelor din etapa a treia. Am avut un start bun şi am plecat primul din linia a treia şi am condus până la kilometrul 200. Acolo am fost depăşit de bolivianul Juan Carlos Salvatierra care a mers cu o motocicletă mai uşoară şi s-a descurcat mai bine în dune. La kilometrul 180 am lovit destul de rău o piatră cu pinionul de pe spate, însă nu mi-a căzut lanţul şi am putut continua.”

San Juan de Marcona - Arequipa, etapa a cincea şi ultima care s-a desfăşurat integral pe teritoriul peruan.

„A fost o zi foarte lungă, am avut în total 770 de kilometri. Au fost două probe speciale, prima de 211 kilometri, iar a doua – doar 50 de kilometri, dar foarte grea. În cea de-a doua probă am avut 30 de kilometri de dune, dune foarte fine. Aşa cum au spus organizatorii, aceea a fost cea mai grea zi din Atacama. Din păcate, am căzut în prima probă şi a început să se mişte consola de roadbook, iar apoi am fost nevoit să merg mai încet.”

Bolivia

În etapa a şasea s-a mers din Arequipa (Peru) în La Paz (Bolivia), iar pentru Mani a început chinul cu răceala şi altitudinile extreme. Etapa trebuia să fie formată iniţial din două probe speciale – una pe teritoriul peruan şi cea de-a doua în Bolivia – , doar că organizatorii au fost forţaţi să anuleze, din pricina condiţiilor meteo, secţiunea din Peru, care urma să îi ducă pe rideri la aproximativ 5.000 de metri altitudine. Dacă au fost feriţi de fulguială pentru că nu au mai parcurs acea secţiune, de ploaie şi o temperatura de 5 grade Celsius, pe toată lungimea probei din Bolivia, nu au mai avut cum să scape.

„M-am bucurat că am ajuns totuşi cu bine în La Paz, unde a fost programată ziua de odihnă şi mi-a facut bine să dorm la hotel (în bivuac se doarme în cort), unde m-am putut aduna puţin. Am avut o primă săptămână foarte grea, nu a fost începutul pe care mi l-aş fi dorit, însă am ajuns în ziua de odihnă pe locul 30 la general şi apoi am reuşit să mai urc în clasament. M-a deranjat foarte mult frigul din Bolivia, în ziua de odihnă am stat la 3.600 de metri altitudine şi apoi am mai urcat în timpul probelor, ori asta mi-a îngreunat foarte mult respiraţia.”

După ziua de pauză petrecută în capitala situată la cea mai înaltă altitudine, a urmat etapa La Paz - Uyuni, în care a fost necesară menajarea motocicletei pentru că în bivuacul etapei a şaptea nu a fost permis accesul echipelor de asistenţă tehnică. Cu alte cuvinte, a fost o etapă maraton care s-a încheiat la sosirea în bivuacul de la Tupiza.

„În etapa La Paz - Uyuni au fost 425 de kilometri de probă specială. A fost foarte dificil. Am avut 80 sau 90 de kilometri de dune cu iarbă şi, cum am fost la altitudine mare, motocicleta nu avea putere. Iar apoi au urmat foarte multe locuri cu noroi pe care trebuia să le ocoleşti. Dar chiar şi aşa a intrat foarte mult noroi la radiatoare şi motocicleta nu mai avea răcire. În etapa Uyuni -Tupiza au fost 500 de kilometri de probă specială, dar foarte rapidă, în multe locuri au fost pericole care nu erau specificate în roadbook. Am şi văzut, din păcate, un concurent care a căzut destul de rău, aşa că apoi am redus puţin ritmul ca să nu păţesc şi eu ceva.”

Argentina

Etapa nouă Tupiza (Bolivia) - Salta (Argentina) a fost anulată, după ce ploile abundente, căzute în zilele premergătoare sosirii Raliului Dakar în acea zonă, au transformat într-o mare mocirlă terenul unde trebuia amenajat bivuacul. Practic, echipele de asistenţă nu aveau cum să pregătească echipamentul de concurs pentru ziua următoare. Astfel, toată lumea a fost sfătuită să coboare cât mai repede către Salta, mai ales că se mai anunţau ploi şi peste noapte.

„Etapa 10 Salta - Belen a fost foarte lungă, cu aproape 800 de kilometri de parcurs, dintre care 473 de kilometri de probă specială. Toată ziua am mers singur şi mi-a fost foarte greu, pentru că deja se acumulase foarte multă oboseală şi nu puteam să dorm noaptea din cauza răcelii.”

Belen - Fiambala, etapa a 11-a, a fost prima parte dintr-o etapă maraton. În bivuacul de la Fiambala riderii au trebuit să-şi pregătească singuri motocicletele pentru etapa a 12-a Fiambala-San Juan. Mani a avut ghinion în această etapă, deoarece i-a cedat butonul de la derulatorul roadbook-ului chiar pe legătura către proba specială. Astfel, a fost nevoit să deruleze toţi cei 280 de kilometri prin acţionarea rotiţelor din lateralul suportului. În acest context, în care nu mai ai permanent ambele mâini pe ghidon, a căzut într-o zonă cu piatră şi, în urma acestui incident, motocicleta a fost destul de avariată. Prinderea tobei de eşapament, ambreiajul, rezervorul de pe spate au cedat şi, chiar dacă a reuşit să improvizeze ceva în bivuacul din Fiambala, nu i-ar fi fost uşor să parcurgă cei 400 de kilometri de probă specială programaţi pentru etapa a 12-a.

În San Juan motocicliştii au ajuns în cele din urmă pe o legătură de 700 de kilometri după anularea probelor speciale. În prima parte a traseului nu se putea concura pentru că, din pricina furtunii, elicopterele nu puteau zbura şi astfel nu era asigurată intervenţia medicală rapidă, iar singura soluţie ar fi fost ca ei să meargă pe traseul categoriei auto, dar în urma maşinilor şi camioanelor. Riderii au refuzat însă, pentru că traseul acelei zile abunda în canioane, drumuri de munte şi riosuri (albii de rău secate care se umplu în sezonul ploios) şi după trecerea maşinilor şi camioanelor traseul, în multe locuri, nu ar mai fi fost similar celui din roadbook.

Etapa a 13-a a dus caravana Dakar-ului din San Juan în Cordoba, pe un traseu cu o probă specială de 369 de kilometri, cu canioane, riosuri, nisip şi secţiuni rapide, asemănătoare probelor speciale din WRC. De altfel, această asemănare a continuat şi în etapa a 14-a, ultima din ediţia 2018, şi cea în care s-a concurat pe o probă rapidă de 120 de kilometri.

Cortina s-a tras peste Dakar 2018 după ceremonia de final transformată de argentinieni într-o adevărată fiesta în Centrul Civic al Cordobei, unde zeci de mii de oameni i-au ovaţionat pe aventurierii care au rezistat celor 9.000 de kilometri.