Test Drive BMW X3 xDrive 20d xLine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începi să simţi ”povara” acestei meserii când deja eşti martor la trei generaţii BMW X3. Dacă vechiul model a rafinat şi dus mai departe mesajul primei generaţii, noul X3 este altceva.

Designul a evoluat masiv. De la o caroserie care se dorea plăcută de fanii spaţiului, de familişti... am ajuns la un model care încorporează mult testosteron. Subiectiv, asociez noul X3 cu ciocanul lui Thor.

Deşi la capitolul dimensiuni exterioare, maşina este aproape identică, schimbarea proporţiilor, a faptului că linia mediană nu mai urcă spre spate ci este orizontală, compun o caroserie puternică şi elegantă. Avem un ampatament mai mare cu 5 cm, avem console faţă/ spate mai mici, avem o parte frontală mai ”voluminoasă”, capota este mai lungă decât la vechea generaţie... avem un model care se exprimă vizual mai mult pe orizontală decât pe verticală, ca în trecut. Interesant este că varianta xLine - cu grilă a radiatorului şi alte detalii exterioare din aluminiu satinate şi jante speciale din aliaj uşor - accentuează robusteţea acestui Sports Activity Vehicle.

Noul X3 a stat în garajul Adevărul Auto aproape 3 săptămâni, iar testul nostru a însumat puţin peste 1.600 km rulaţi, prin urmare am avut timp să-l descoperim.

Interiorul este un loc spectaculos, şi asta pentru că introduce în zona de volum BMW tot şarmul adus de noile generaţii Seria 7 şi 5. Doar dacă priveşti în parale planşele de bord de la ultimele două generaţii conştientizezi evoluţia, altfel poţi fi obraznic şi alerga la showroom să-ţi ceri banii înapoi. Masivitatea planşei de bord s-a diluat puţin, nu mai avem display-ul central integrat în plaşa de bord, acum răsare din aceasta. Zona mediană a consolei centrale a devenit mai compactă, prin introducerea unor unităţi de comandă pentru climatizare şi sistem audio mai subţiri. Astfel s-a eliberat loc la baza consolei centrale unde avem un spaţiu de depozitare mai generos şi mai uşor accesibil. Calitatea percepută la interior a înregistrat un salt major. Avem profile generos dimensionate care compun panourile interioare ale portierelor şi care construiesc o imagine de robust, de masivitate, de atemporal... detaliu pe care îl întâlneşti la modelele care joacă în liga de lux.

Vorbim despre un interior mult mai silenţios, care te izolează mult mai bine de exterior, decât la vechea generaţie. Modelul testat, pe lângă parbrizul realizat din sticlă acustică – echipare standard, avea şi geamurile şi geamurile laterale faţă realizate din aceeaşi sticlă, fapt care contribuie la reducerea zgomotului aerodinamic produs de oglinzi resimţit la interior. 

Ambianţa locurilor faţă aminteşte şi rivalizează cu cea întâlnită în X5. Norocul fratelui mai mare este că anul acesta se înnoieşte şi el. Locurile spate oferă un spaţiu corect la nivelul picioarelor şi capului, iar portbagajul de 550 litri este suficient de generos pentru nevoile unei familii. Pachetul xLine aduce la interior câteva X-uri gravate în aluminiu. În continuare BMW se poate lăuda cu cel mai coerent pachet infotainment. X3 a câştigat şi el privilegiul de a putea fi echipat cu faruri LED adaptive, sau funcţii avansate de asistare care îţi permit în cazul rulării pe autostradă să poţi citi un sms. Maşina poate fi comandată cu BMW Personal CoPilot care se concentrează pe asistarea conducătorului şi condusul (semi)automat. BMW X3 poate fi comandat, opţional, cu cea mai recentă generaţie de tempomat activ şi pachetul de siguranţă Driving Assistant Plus, care include asistentul de direcţie şi menţinere a benzii şi asistentul de menţinere a benzii cu protecţie în caz de coliziune laterală. Sistemele funcţionează, îţi dau încredere... uneori sunt derutate de lăţimea benzilor de pe autostrăzile autohtone. Altceva... noul X3 poate fi comandat şi cu noua cheie cu display, dar şi cu accesarea unor comenzi prin gesturi.

Să vorbim şi despre cum merge acest nou X3.. Versiunea testată, un BMW X3 xDrive 20d, vine cu un propulsor diesel de 2 litri care dezvoltă 190 CP la 4.000 rpm şi un cuplu motor de 400 Nm disponibil de la 1.750 rpm până la 2.500 rpm. Pentru un tablou complet, mai adăugăm şi faptul că puterea ajunge la punţi via o cutie automată cu 8 trepte, iar BMW susţine că maşina are o distribuţie de 50:50 a maselor. Pachetul mecanic este extrem de rafinat, iar alături de sistemul xDrive, contribuie în bună măsură la anularea celor 1.825 kg ale maşinii. X3 este o maşină agilă, masa resimţindu-se doar uşor în cazul reprizelor. Pe undeva cei 190 CP şi 400 Nm ar trebui să facă maşina o idee mai sprintenă. Oricum, performanţele sunt corecte, 8 secunde pentru a ajunge la 100 km/h şi o viteză maximă de 213 km/h. În spiritul casei, motorul şi cutia lucrează impecabil. Propulsorul parcă este o idee cam prezent la interior, probabil şi datorită faptului că un 4 în linie nu are aceeaşi melodicitate ca un 6 în linie. Suspensia ne-am fi dorit să fie cu un 15% mai moale. Ambianţa interioară induc nevoia unei suspensii ceva mai suple. X3 cu această motorizare, utilizat iarna, a consumat pe perioada testului între 6,5 şi 10 litri, media pe cei 1.600 km fiind de 8,2 litri. Pentru un model de peste 1.800 kg... este bine.

Noul X3 diluează uşor ideea de Sports Activity Vehicle, chiar dacă vine cu un design mai sportiv. Şi asta pentru că la volan, confortul şi starea de bine trimit pe bancheta spate partea cu ”sport”.

FOTO - Mihai Dăscălescu

BMWX3 xDrive 20d xLine

Motor – turbo diesel, L4, 1.995 cmc, 190 CP@4.000 rpm, 400 Nm@1.750-2.500 rpm., Transmisie – cutie automată 8 trepte, tracţiune integrală permanentă, Performanţe – 213 km/h v. max, 0-100 km/h în 8 sec, Portbagaj – 550, Rezervor – 60 litri, Dimensiuni – L/l/h (mm) 4.708/ 1.891/ 1.676, ampatament – 2.864, Consum mediu declarat – 5 litri/ 100 km, Consum mediu în test – 8,2 litri/ 100 km, Preţ model testat – 75.363 euro

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite