Care sunt punctele forte ale fiecărei zodii în timpul sexului: ce te face de neuitat în ochii partenerului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După cum s-a dovedit, modul în care fiecare persoană acţionează în pat are legătură cu personalitatea. O mare influenţă o au şi astrele. Astrologul Matthew Currie a împărtăşit punctele forte sexuale ale fiecărui semn zodiacal.

Berbec

Berbecul are reputaţia de a fi îndrăzneţ, impulsiv şi de a merge până în pânzele albe pentru a obţine ceea ce îşi doreşte, scrie „Women's Health“. „De obicei, poţi conta pe un Berbec pentru a-ţi oferi un moment bun în pat, pentru că sunt destul de orientaţi spre scop“, spune Currie.

Taur

Taurul este un adevărat sensibil. „Este, de obicei, un expert în stabilirea tonului pentru întâlnirile sexuale“, spune Currie. Cu alte cuvinte, nu este nevoie de mult pentru a vă genera dispoziţia necesară.

Gemeni

Sunt cunoscuţi pentru abilităţile lor intelectuale şi pentru talentul la jocul de cuvinte, ceea ce se traduce în abilităţi grozave de „a vorbi murdar“. „Gemenii sunt experţi în a vorbi murdar, ascultă fanteziile partenerilor şi adoră să comunice cu ei“, spune Currie.

Rac

Racii sunt foarte emoţionali şi de obicei investesc mult timp şi energie în auto-protecţie. Asta înseamna că îşi iau timp pentru a se încălzi înainte de sex. „Dar, din moment ce preludiul lent poate duce la orgasme multiple şi o conexiune emoţională foarte serioasă, timpul este folosit în avantajul tău“, spune Currie.

Leu

Leul iubeşte drama şi spontaneitatea, spune Currie. Asta înseamnă că pentru ei este important să joace un rol, aprind lumânări şi creează o atmosferă romantică. Toată drama care îi este caracteristică va ţine partenerul focusat şi gata pentru mai mult.

Fecioară

Nativii zodiei Fecioară au darul natural de a acorda o importanţă deosebită acţiunilor pe care le întreprind, mai ales când vine vorba despre sex. Acest lucru este valabil mai ales atunci când sunteţi ataşat emoţional de partenerul dvs. „În această situaţie, Fecioarele sunt capabile de adevărate performanţe sexuale“, spune Currie.

Balanţă

Balanţele sunt adesea considerate echilibrul relaţiei. De obicei, se gândesc mai mult la partener decât la propria persoană. Tradus în termeni sexuali, nativii acestei zodii depun toate eforturile pentru a-şi satisface partenerul, spune Currie.

Scorpion

Scorpionul este cel mai sexy semn astrologic. „Sunt creaturi încărcate emoţional, iar atunci când fac sex, ele sunt, de obicei, focalizate asupra partenerului lor“, spune Currie.

Săgetător

Aveţi un farmec extraordinar dat de lipsa grijilor cu privire la propria persoană şi de multe ori sfârşiţi prin a rupe mai multe inimi decât intenţionaţi. „Ei tind să trateze sexul ca pe un joc, dar într-un mod bun“, spune Currie. Asta ar însemna să mergi pe obţinerea celui mai intens orgasm pe care l-ai simţit vreodată sau cea mai lungă partidă sexuală.

Capricorn

Câteodată sunteţi puţin rigid şi insensibil în timpul sexului. Dar, după cum probabil ştiţi, este doar de faţadă, spune Currie. Odată ce vă relaxaţi, vă veţi concentra pe obţinerea plăcerii.

Vărsător

Vărsătorul este o zodie ieşită din comun. Vărsătorul poate părea puţin ciudat şi absolut detaşat uneori. Dar asta înseamnă că se gândeşte întotdeauna la ceva nou şi interesant.

Peşti

Peştii au o parte dulce şi sensibilă şi o empatie naturală. „Acest lucru tinde să îi facă să îşi imagineze cu uşurinţă ce îi place partenerul său sexual, fără ca acesta să fie nevoit să se exprime prea mult“, spune Currie.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite