Copilul sudează relaţia sau o destramă?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După apariţia primului copil, viaţa de cuplu se schimbă total. Noul-născut devine centrul universului celor doi părinţi. Uneori, aceştia se pot simţi compleşiţi de responsabilitate, ceea ce poate cauza probleme în cuplu, ajungându-se până la despărţire


Elena locuieşte în Cluj, are 28 de ani, este căsătorită cu Radu şi împreună au un copil de 6 luni.

„După ce-am născut, viaţa noastră s-a schimbat total. Acum toată atenţia se revarsă asupra celui mic. Când l-am adus acasă, nici nu-mi venea să cred că este al meu, că nu mai pot pleca de acasă, că orice aş vrea să fac, se raportează la el. La început, Radu nici nu mă băga în seamă. Abia aştepta să vină acasă să-şi petreacă timpul cu bebe. Mă aşteptam ca eu să reacţionez aşa, nu el“, povesteşte Elena.

Până s-au acomodat cu viaţa în trei au mai fost şi câteva conflicte.

„Am descoperit că am devenit mai îngăduitoare, că pot trece mai uşor peste neînţelegerile din cuplu. Radu s-a obişnuit mai greu cu faptul că sunt operată şi că un copil te ţine în loc cu treburile casnice. Până într-o zi, când a trebuit să mă duc la medic şi l-am lăsat singur cu băiatul. După trei ore, când m-am întors, mi-a spus: «Vai, câtă atenţie trebuie să îi acorzi copilului, nimic n-am putut face de el». A trebuit să treacă aproape două luni să înţeleagă şi el asta“, continuă Elena.

„Ne-am maturizat, viaţa ne-a fost dată peste cap, dar schimbarea este în bine. Acum parcă avem o viaţă mai bogată. Un copil te leagă foarte mult unul de altul. Am auzit la alţii, dar n-am crezut până când nu mi s-a întâmplat mie“, încheie aceasta.

Temerile unei viitoare mame

Andreea (30 de ani) şi Marius (32 de ani) locuiesc în Bucureşti şi sunt căsătoriţi de 6 ani. De curând au aflat că, în toamnă, vor deveni părinţi.

„Deşi ne doream copii, nu a fost o sarcină planificată, astfel că vestea ne-a bucurat, dar ne-a şi surprins“, spune Andreea.

După euforia iniţială, pentru ea a urmat panica.

Nu ştiu dacă aşa au păţit toate femeile aflate în situaţia mea, dar eu sunt îngrozită. Mă tot întreb dacă voi fi în stare să duc sarcina la bun sfârşit, dacă nu vor apărea probleme medicale. Mă tem şi de ce va fi după – dacă voi fi o mamă bună, dacă voi reuşi să-l educ cum trebuie –, dar cel mai mult mă sperie aceste nouă luni. Am momente când, indiferent unde mă aflu – la serviciu, pe stradă, dacă mă gândesc la asta mă apucă plânsul,

povesteşte Andreea.

Degeaba încearcă soţul ei să o liniştească, pentru că ea, în acele momente, are impresia că nu o înţelege nimeni. Cel puţin aşa le-a povestit prietenelor.

„Recunosc că am «talentul» de a analiza orice lucru pe toate părţile şi de a căuta «nod în papură», dar acum mi se pare că am argumente solide. Îmi doream un copil, însă mai târziu, când aş fi fost pregătită. Totodată, este adevărat că multe lucruri importante le-am făcut şi pentru că mi-a dat viaţa un imbold. Sper să fie aşa şi în cazul copilului“, mai spune Andreea.

Asumarea deciziei de a fi mamă

„Este o situaţie care ilustrează fidel cât de delicată şi dificilă este transformarea de la femeie la mamă. Este o schimbare pe mai multe planuri – atât în sfera planului biologic, cât şi a celui psihologic“, spune despre situaţia prin care trece Andreea psihologul Viorel Nedelcu, de la Centrul de tratare a depresiei Bellanima, din Bucureşti.

Specialistul este de părere că partenerul poate fi cel care să-i redea Andreei încrederea în ea. De asemenea, pot fi utile discuţii cu alte mame care au trecut prin experienţe similare pentru a avea o altă perspectivă a schimbării prin care trece.

„Protagonista noastră pare să fie la graniţa conflictului dintre o decizie raţională, ceea ce este imposibil şi una emoţională, care este mai apropiată de contextul ideii de maternitate. Altfel spus, se află în ambiguitatea acceptării între a fi sau a nu fi mamă, la care se adaugă şi faptul că, de fapt, cel care şi-a dorit copilul a fost el“, spune Nedelcu.

Psihologul crede că, în cazul Andreei, conflictul se dă între dorinţa de a fi mamă şi dorinţa ca viaţa să-şi urmeze cursul „ca înainte“.

„De asemenea, reiese că ea obişnuieşte să nu decidă pentru ea. Cel mai adesea s-a întâmplat ca lucrurile să se întâmple de la sine sau ca alţii să aleagă pentru ea. Acum se află în contextul în care trebuie să se împace cu alegerile pe care alţii le-au luat pentru ea, doar că responsabilitatea acceptării maternităţii este una foarte serioasă. Trăirile şi astfel de frământări sunt fireşti şi cel mai probabil vor fi depăşite“, spune specialistul. În caz contrar, acesta îi recomandă ajutor specializat pentru a înţelege cu adevărat cauzele sentimentelor contradictorii.

Pe de altă parte, psihoterapeutul Virgil Rîcu face o paralelă între trăirile unei femei însărcinate şi relaţia cu propria mamă. „Conform observaţiilor psihanaliştilor, felul în care o femeie întâmpină sarcina este în strânsă legătură cu istoria personală a relaţiei cu propria mamă. Dacă relaţia viitoarei mame cu propria mamă a fost una suficient de bună, femeia va avea încredere că în capacitatea ei de a fi o mamă bună pentru că ea însăşi a avut un model de mamă bună pe care l-a internalizat sănătos“, spune acesta.

La fel, dacă în schimb relaţia cu propria mamă a fost una dificilă, caracterizată prin respingere, lipsă de susţinere, competiţie ostilă, atunci – în viziunea psihologului – experienţa maternităţii este foarte probabil să fie una dificilă, marcată de nelinişti (chiar panică) şi nesiguranţe profunde.

Pentru toate femeile, experienţa maternităţii activează experienţa relaţiei cu propria mamă – prin urmare, o recomandare utilă pentru viitoarele mame: dacă vreţi o experienţă frumoasă a maternităţii, lucraţi înainte la relaţia cu propria mamă,

spune Rîcu.

Problemele „de după“

Oricât de pregătiţi cred că sunt părinţii, naşterea primului copil îi ia prin surprindere. Trăirile din acel moment şi din perioada următoare nu pot fi anticipate. Fiecare dintre ei are propriul mod de a se adapta la noua situaţie.

„Apariţia unui copil este un test pentru gradul de maturitate al fiecăruia dintre cei doi parteneri. Este de asemenea o experienţă ilustrativă pentru felul în care fiecare dintre ei a depăşit sau a integrat diferite «rituri de trecere» (cum ar fi celebrul «complex al lui Oedip»)“, spune Virgil Rîcu.

Psihoterapeutul îi dă ca exemplu pe bărbaţii cărora le este dificil să-şi regăsească iubita în proaspăta mamă şi evită pe cât posibil relaţiile sexuale cu aceasta. „Pentru ei, femeile se împart în iubite şi mame, două categorii care – în mintea lor – nu trebuie să se amestece. Acest mod de a gândi lucrurile este o reminiscenţă a felului în care ei au încercat să depăşească între 3 şi 6 ani «complexul lui Oedip»: au putut renunţa la mamă doar negându-i acesteia sexualitatea“, continuă Rîcu.

În viziunea sa există şi o altă categorie de bărbaţi care regresează, se comportă ca şi cum ei înşişi ar fi copii, iar nou-născutul ar fi... fratele lor mai mic. De aceea apar gelozia, sentimentul de a fi „neglijaţi“ şi cereri de atenţie de-a dreptul comice.

Pe de altă parte, femeile care nu s-au simţit bine sexual cu partenerii lor se folosesc acum de copil pentru a evita relaţiile sexuale.

Uneori, se poate întâmpla ca respingerea soţului să «coincidă» cu «plecarea la mama» sau cu instalarea acesteia în domiciliul conjugal, cumva creându-se impresia unui matriarhat în care soţul nu a contat decât ca «instrument» pentru a-i face femeii un copil,

spune acesta.

Alte probleme în cuplu pot fi cauzate de faptul că, în foarte multe cazuri, ideile celor doi parteneri în ceea ce priveşte îngrijirea şi educaţia copilului diferă. Multe femei se comportă posesiv cu copilul şi sabotează toate încercările tatălui de a interveni, ironizându-le, caricaturizându-le şi prezentându-le într-o manieră care le cataloghează drept absurde. „Tatăl se descurajează repede (poate îi şi convine puţin) şi renunţă «în favoarea ei», doar pentru a se trezi mai târziu cu reproşul că «el este un egoist care nu se implică deloc!»“, avertizează specialistul.

În concluzie, „apariţia unui copil scoate la suprafaţă tot felul de dificultăţi nebănuite anterior care uneori pot duce chiar la destrămarea cuplului“, spune Rîcu.

„Schimbarea este uneori într-atât de mare încât pentru unii părinţi noul rol devine înspăimântător mergând până la a simţi că nu pot face faţă sau că îşi pierd libertatea – ceea ce-i împinge, mai ales pe taţi, să meargă până la refuzul asumării rolului de părinte“, spune psihologul Viorel Nedelcu.

image

Dacă mama suferă de depresie postnatală, efectele acesteia îşi vor pune amprenta şi asupra copilului

Depresia postnatală îi poate afecta pe ambii părinţi

Multe femei trec, după naştere, prin momente mai puţin fericite, cauzate de depresia postnatală. De unde vine ajutorul în acest caz? Realizează mama respectivă, de una singură, că are probleme sau cei din jurul ei trebuie să fie atenţi?

„Sprijinul poate veni din partea celor apropiaţi. De obicei, depresia post-partum începe să se atenueze în două săptămâni, dar poate reapărea pe parcursul primului an după naştere. În cazul în care persistă sau are un grad mai mare de intensitate, ajutorul specializat este cel mai recomandat“, spune psihologul Viorel Nedelcu.

Îl afectează pe nou-născut depresia mamei având în vedere că este dependent de ea? „Comunicarea dintre mamă şi copil este una specială. Ei se simt reciproc unul pe celălalt şi inevitabil în cazul depresiei postnatale copilul preia, trăieşte şi metabolizează interior starea mamei“, avertizează Nedelcu.

În ciuda separării fizice de după naştere, produsă prin tăierea cordonului ombilical,

legătura dintre cele două minţi – cea a mamei şi cea a copilului – rămâne una foarte strânsă. În această situaţie, dacă mama se află în depresie post-partum, copilul devine mai irascibil, mai agitat, plânge mai des, are un apetit alimentar scăzut şi un grad redus de implicare şi răspuns la stimulii externi,

spune psihologul.

Specialiştii susţin că şi bărbaţii pot fi afectaţi de acest tip de depresie.

„Se pare că 1 din 10 bărbaţi reclamă astfel de simptome. Unele studii confirmă depresia post-partum la bărbaţi, dar nu există o tendinţă de acceptare generală, care să confirme acest aspect. În cazul în care depresia se instalează şi devine îngrijorătoare, ajutorul specializat reprezintă o foarte bună opţiune“, recomandă psihoterapeutul.
 

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite