Cuplurile „zombie“ şi apariţia apocalipsei în relaţiile lipsite de pasiune: capcanele care duc spre moartea interioară a partenerilor

Dinamica pasiunii este oscilantă. Dacă nu faci nimic să o întreţii, ea se va stinge ca o flacară fără combustibil. Dacă relaţia ta este lipsită de fericire şi ajungi să te simţi „mort pe interior“, fiind blocat într-un soi de viaţă robotică, psihologii avertizează că s-ar putea să faci parte dintr-un „cuplu zombie“.

Au început să apară din ce în ce mai multe cupluri care din exterior par perfecte, aparent sunt bine, au copii extraordinari şi o carieră reuşită, însa „ceva“ nu-ţi permite să fii invidios pe mariajul lor care emană ceva neautentic. Uneori disimilează atât de bine, încât se pot convinge singuri că totul funcţionează. Totuşi, pentru unul sau chiar ambii parteneri, pasiunea nu mai există, simţindu-se morţi în interior.

Cuplurile care aleg ca o lungă perioadă să joace după acest scenariu ajung să obosescă, să nu mai aibă încredere în ei înşişi, să nu mai dea randament profesional şi să nu mai trăiască viaţa cu bucurie. Varianta că ar putea contribui să simtă real mulţumirea si armonia este exclusă din opţiunile lor, rămânând blocaţi într-un soi de viaţă robotică.

Relaţiile ajung să fie parte din iad

Terapeuţii întâlnesc multe cazuri de cupluri care ignoră semnele ce avertizează existenţa unor probleme profunde însă, în timp, relaţiile lor ajung la un nivel în care pot fi considerate parte din iad, fiind numite „căsătorii zombie“.

Cel mai adesea la psiholog ajunge unul dintre partenerii cuplurilor zombie, acuzând anxietate, atacuri de panică, depresii, nervozitate excesivă sau lipsa puterii de concentrare. În urma discuţiilor se află sursa acestor stări disfuncţionale, se ridică cortina aparenţelor şi iese la iveală lunga suferinţă, starea de iritare şi sentimentele negative înăbuşite de autoconvingerea mincinoasă că totul este bine. Aceste relaţii, chiar dacă nu sunt conflictuale şi gălăgioase, pot fi dăunatoare prin cronicizarea nemulţumirii şi a durerii ascunse.

Aşteptările tacite nu duc la schimbare. Speranţa că celălalt va înţelege de la sine şi se va schimba este zadarnică. Doar comunicarea şi iubirea pot ajuta dorinţa de conciliere şi redresare a relaţiei. Nu pune sacii grei ai responsabilităţii doar pe umerii celuilalt, eforturile se fac la unison. Nerăbdarea schimbării distruge efortul. Accentul ar fi bine să se pună pe acţiune concretă, nu pe aşteptarea de minuni. Apelarea la un specialist este cea mai buna varianată. Un prieten poate să te ajute, însă va avea tendinţa să fie subiectiv Keren Rosner, psiholog

Semne care indică faptul că faci parte dintr-un „cuplu zombie“

„Dacă am cunoaşte într-adevar intimitatea acestui gen de cupluri am observa efortul lor pentru păstrarea unor aparenţe în ochii celorlalţi şi în proprii ochi. Se prefac că totul este în regulă când de fapt nu este. Joacă un rol, alimentând iluzia că nu au probleme“, a spus psihologul Keren Rosner, exemplificând câteva din comportamentele specifice partenerilor care fac parte dintr-un astfel de cuplu:

• şi-au pierdut de mult entuziasmul, speranţa în armonie şi starea de bine;

• au activităţi sociale în care fiecare îşi joacă rolul de partener al „cuplului reuşit“, îşi însoţesc copiii în activităţi jucând rolul de părinţi participativi, însă acasă între cei doi este un gol dureros;

• discuţiile nu mai sunt de mult despre ei, sunt doar despre sarcinile casnice şi cele legate de copii;

• întâlnirile în afara casei sunt împreună cu prietenii sau copiii, niciodată nu rămân doar ei doi, apare discret câte un prieten/ prietenă din trecut sau un/o coleg/ă care „ştie să asculte şi îi înţeleg mult mai profund“ decât partenerul/ partenera. Nu este de mirare de ce sunt multe SMS-uri şi e-mail-uri către aceste persoane în special în weekend. Raspunsul este „doar un/o prieten/prietenă, nimic altceva“;

• timpul petrecut împreună nu este destinat unor activităţi comune, ci doar împărţirii proximităţii;

• nu se ceartă, nu-şi reproşează vădit lucruri, poartă nemulţumirea cu tristeţe şi cu tenacitate;

• mimează iubirea, poate chiar îşi fac mărturisiri de dragoste însă fără consistenţă;

• actul sexual nu mai are prospeţime şi nici urmă de pasiune, uneori este amânat destul de mult;

• există o tensiune fară a putea preciza ce se întamplă, simt că le este mai bine când celalalt nu este în preajmă;

• parcă îndeplinesc un rol, nu pot fi  autentici. Sunt nemulţumiţi, însă nu găsesc puterea, energia şi momentul să-şi exprime problemele. Ruminează gânduri legate de nemulţumirea sa, însă nu le destainuie celuilalt;

• se surprind că îşi doresc şi visează la altă viaţă, însă nu întreprind nimic;

• parcă cel mai important şi unicul lucru care îi interesează cu adevarat este dorinţa excesivă de a fi părinte bun şi/sau a caştiga preferinţa copiilor.

Motivele pentru care partenerii se ascund de realitate

„Această formă de degradare a relaţiei se poate produce pe parcurs sau în urma unei crize majore. Evitarea conflictelor, ascunderea şi neglijarea lor este ca şi cum dacă nu vorbim despre ele ne prefacem că nu există. Menţinem o «pace» artificială“, este de părere psihologul.

Keren Rosner a exemplificat câteva motive pentru care partenerii aleg să se ascundă de realitate:

• nu recunosc nefericirea şi nu verbalizează sincer ce îi nemulţumeşte;

• convingerea că oricum nu se vor rezolva problemele şi că nu are rost  să „tulbure apele“ inutil;

• nu-şi analizează momentul prezent al mariajului, să-l evalueze în conformitate cu planurile iniţiale;

• lipsa unui dialog onest şi eficient, convingerea că sinceritatea ar putea răni şi distruge, aşadar mai bine aleg tăcerea ca strategie;

• prezenţa prelungită a părinţilor în căminul conjugal, grija ca ei să nu vadă imperfecţiunile relaţiei;

• imaginea socială este importantă, iar un cuplu fără probleme este, desigur, admirat. Chiar imaginea pozitivă în proprii ochi este întreţinută dacă mimezi că ai o căsnicie bună, aşadar ai reuşit;

• sunt persoane care îşi construiesc idealuri şi nu admit să nu atingă acele standarde, când nu le iese menţinerea artificială a aparenţelor;

• lipsa exerciţiului de a rezolva problemele pe măsură ce apar, nu de a le lăsa să escaladeze până devin cornice;

• importanţa exagerată pe care o dau copiilor fără să înţeleagă că familia şi  siguranţa ei aduc fericire copiilor.

Graniţa după care situaţia devine greu de remediat

Rolul de victimă, suferinţa, apatia intră treptat în scenariul zilnic. Există o graniţă după care situaţia devine greu de remediat. „Nemulţumirea tacită şi prelungită a unuia sau a ambilor parteneri duce la suferinţe şi compromisuri şi mai mari. Apare tentaţia de a înşela partenerul. Lipsa de vitalitate şi neîmplinire în cuplu justifică dorinţa de a găsi aceste lucruri în afara familiei“, spune psihologul.

Nu infidelitatea generează aceste crize, ci crizele şi fisurile relaţiei duc spre acest comportament, care la rândul lui suplimentează tensiunileKeren Rosner, psiholog

Specialistul avertizează că starea aparentă de bine dacă este prelungită nepermis de mult poate îmbolnăvi relaţia, dar şi pe cei doi parteneri. Depresiile nu sunt străine acestor protagonişti, ei confruntându-se cu insomnii, lipsă de energie sau creativitate redusă. În loc să găsească resurse pozitive în relaţie, ele generează stres şi disconfort. 

Soluţii pentru ieşirea din criza „zombie“

Nu lăsaţi relaţia să ajungă să se atrofieze şi voi să trăiţi frustraţi şi plini de resentimente, recomandă Rosner. Soluţiile există însă trebuie să identifici în primul rând că trăieşti o „relaţie zombie“, să recunoşti că la tine lucrurile nu merg bine, să nu negi criza, să abandonezi convingerea că ţie nu şi se poate întampla şi să nu consideri o ruşine problemele de cuplu:

• lasaţi emoţiile să iasă la suprafaţă, vorbeşte despre ele cu partenerul, nu le nega. Colecţia de emoţii şi sentimente negative ascunse în sufletul tău nu-ţi fac niciun bine;

• petreceţi timp cu partenerul, singuri. Chiar dacă ai teama că o să te plictiseşti, că nu ai ce să-i spui, merită efortul. Aminţiti-vă la început ce mult va doreaţi să fiţi împreună;

• destăinuiţi-vă cum a evoluat dinamica ideilor despre viaţă, lume, cuplu, familie, iubire, evaluaţi care este stadiul în care vă aflaţi;

• exersaţi şi înmulţiţi contactele fizice, atingeri, mângaieri pe care să nu le faceţi convenţional ci să le simţiţi;

• priveşte în ochii partenerului, prin ochii partenerului, observă-l câteva minute excluzând orice critică sau resentimente;

• renunţă la frica sau comoditatea de a face eforturi pentru a-ţi recâştiga partenerul;

• în loc să îi repeţi detaşat un „te iubesc“ formal, adoptă atitudinea „sunt aici şi te ascult“;

• delimitează dormitorul, să fie zona voastră exclusivă. Schimbaţi obiceiul de a dormi cu copiii, nu este sănătos pentru ei şi nu este normal pentru un cuplu;

• fii atent la ce îţi spune partenerul, la nevoile lui.

Psihologii întâlnesc tot mai des exemple de „cuplu zombie“

„Am întalnit, de exemplu, un cuplu care poza într-un duo foarte reuşit însă în realitate el era constant nemulţumit de criticile subtile ale soţiei şi de lipsa ei de interes pentru gospodărie. Nu îi reproşa niciodată nimic, însa fierbea de furie când ea pleca de acasă în vizite şi nu îi lăsa mâncare gătită. Simţea cel mai dureros respingerile ei când iniţia relaţii sexuale. Nu spunea nimic, însa simţea pe zi ce trece cum îi scade energia şi dorinţa de a ajunge acasă. La rândul ei, era nemulţumită că soţul nu avea performanţe profesionale şi că nu o ajuta la treburile gospodăreşti.

Trăiau în aşteptarea unui miracol, care să rezolve într-un fel problema lor. Când ar fi trebuit să vorbească nu au făcut-o, iar la un moment dat a fost prea târziu. Au înecat relaţia într-un joc al aparenţelor şi un camuflaj al suferinţeiKeren Rosner, psiholog

Îşi dorea să aibă mai multe activităţi sociale însa nu îi marturisea niciodata soţului ce o frământă. Se comportau ca şi cum nu aveau ce să îşi reproşeze, însa cu timpul atenţia a fost îndreptată doar spre unicul copil, ei aproape nici nu se observau. Treptat acestă detaşare afectivă a făcut ca el să îşi găsescă o relaţie extraconjugală, iar ea să se prefacă că nu ştie şi că nu există aşa ceva. Chiar dacă toată lumea a ajuns să cunoască povestea lui, chiar dacă el se afişa cu cealaltă, ei încă jucau rolul cuplului mulţumit. Nu vorbeau despre ce se întamplă, nu atingeau subiectul relaţiei lui. Trăiau în aşteptarea unui miracol, care să rezolve într-un fel problema lor. Când ar fi trebuit să vorbească nu au făcut-o, iar la un moment dat a fost prea târziu. Au înecat relaţia într-un joc al aparenţelor şi un camuflaj al suferinţei“, a povestit psihologul.

Dacă nu se poate remedia sau reconstrui relaţia, dacă negocierea eşuează, specialistul recomandă ca fiecare să meragă pe drumul lui, amintind de scuza cu privire la binele copiilor, care este doar un motiv fals. Dacă nu se poate restabili o relaţie autentică, copiii vor avea un model greşit de relaţie şi o stare de bine neconvingătoare. Ei simt nefericirea chiar dacă voi nu o mărturisiţi.

„De multe ori am auzit parteneri care prea târziu regretau că nu au făcut schimbări, că nu au avut curajul să vorbească. Uneori risipeşti clipele vieţii, energia, fără să încerci să vezi ce se întâmplă dacă faci ceva concret: dacă vorbeşti deschis, spui ce te deranjează şi îţi exprimi emoţiile, daca te porţi autentic. Este dreptul fiecăruia să îşi traseze viaţa cum doreşte, este alegerea fiecăruia, nu lăsa frica şi laşitatea să îţi conducă deciziile“, a concluzionat psihologul Keren Rosner.