Soacrele care au îngrăşat avocaţii de divorţuri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
d

Jumătate din căsnicii ajung la coşul cu divorţuri. Trei sferturi din dosare conţin particulele ”mamă”, ”tată”, ”socru”. Şi aproape toate dosarele conţin cuvântul ”soacră”.

Când se mută în viaţa alesului ei, mireasa cară după ea un trecut ceţos, opt geamantane pline cu haine şi o maşină plină cu părinţi. Când se mută în viaţa adoratei lui, ginerică vine la pachet cu o sacoşă de cămăşi, o pungă de lame de ras şi o casă plină cu mami şi tati.

Dacă nu te poţi furişa în programul Prima Casă, ai să ajungi în programul Prima Masă aşezată de soacră-ta. Locuieşti cu ea, n-ai încotro. Primul lucru pe care trebuie să-l ştii despre socrii tăi este că niciodată nu vei fi demn de odrasla lor. Decât, eventual, după ce din amorul vostru rezultă doi copii reuşiţi, iar voi câştigaţi vârtos, având obligatoriu joburi din seria celor cu salarii nesimţite.

Coabitarea loveşte din nou

Carmen şi Silviu s-au căsătorit şi, ca să nu stea la mama ei – care nu fusese de acord cu această sudură conjugală – s-au mutat la mama lui. Care fusese de acord cu nunta, cu precizarea amabilă că noră-sa, deşi e frumuşică, profită de averea copilului ei. Băiatul era în posesia impresionantei averi de o cămăruţă în apartamentul mă-sii şi un dulap cu ciorapi, cămăşi, un calculator 486 (nu întrebaţi, nu vreţi să ştiţi) şi o colecţie de brelocuri. Oricum, în concluzie, dintre două acrituri, o aleseră pe cea cu mai puţin oţet.

Soacra a considerat că, atâta vreme cât vlăstarele familiei nu-i plăteau chirie, puteau măcar să asculte câte-o sesiune de comunicări, din când în când. Din oră-n oră, mai exact. De exemplu, tema uneia dintre ele a fost ”Cum să ne aliniem în faţa băii, ca să nu creăm busculade”. La alineatul trei, paragraful B, soacra a punctat că e normal să dăm prioritate celor vârstnici, căci ei ne-au crescut şi ne-au făcut ceea ce suntem astăzi (”nişte victime”, a bolborosit noră-sa în cerul gurii, apoi a tuşit, pentru un bruiaj rapid, care probabil i-a salvat viaţa). Vorbitoarea a continuat spiciul, netezindu-şi halatul cu buburuze: în zori, tata-socru va avea întâietate la baie, întrucât ”e cu prostata”, ca să cităm exact. A doua persoană care putea pătrunde în lăcaş va fi, evident, mama-soacră, deoarece avea o etate. Venea tare din urmă Silviu, fiindcă era fiu-său. Nu aşa a argumentat, dar a spus că un bărbat n-are nevoie de prea mult timp să-şi dea jos blana de pe faţă şi să se împroaşte cu apă pe ici, pe colo. Apoi, a adus o critică foarte constructivă la adresa lui Carmen, care, potrivit cronometrului special amenajat, petrecea între 28 şi 44 de minute în baie, în fiecare dimineaţă. Pe această cale, familia reunită se întreabă cu ce se ocupă ea acolo, de ce trebuie să ne epilăm doar la prima oră şi de ce trebuie să ne epilăm în general, dacă suntem deja măritate.

Au rezistat în casa groazei două săptămâni. Carmen, care ajunsese să facă duş cu o viteză de pompier tânăr, l-a pus pe Silviu să aleagă între organigrama de la wc şi fericirea în cuplu. El a fost chinuit de cârcelul uriaşei dileme, iar în cele din urmă i-a răspuns, cu o jumate de gură şi-un sfert din pulsul normal, că mama lui are dreptate. Datorau respect unor seniori care, deşi n-aveau de plecat nicăieri dimineaţa, aveau dreptul să ocupe baia la ora când ginerii lor se moţau pentru serviciu. Carmen şi-a strâns calabalâcul în aceeaşi zi – a ajutat-o şi soacră-sa, cu mare drag. A plecat fără să privească înapoi, ba chiar n-a privit nici în dreapta, nici în stânga, era s-o calce maşina.

Mamaia, perla familiei

Când Flori a anunţat că e gravidă, toată casa a ţopăit ca un ospiciu aflat în pană de sedative. Cea mai fericită era soacra mare, mama lui Dorinel. În fine, s-a născut mlădiţa şi-au adus-o acasă. În timp ce-şi ţinea comoara la sân, Flori se plictisea, pesemne, aşa că a început o conversaţie cu bebe: „Uite, puiule, a venit mamaie!”. Soacra a rămas în poziţia crăcănat-cu-mâinile-în-aer, ar fi putut apăra un unşpe-metri în Liga 1. Văzând că n-o bagă nimeni în seamă, fiindcă toţi se holbau la cocoloşul mâncăcios, s-a trântit într-un fotoliu şi-a început să explice, cu sughiţuri, că dacă a ajuns lumea să-i spună ”mamaie” la 59 de ani, atunci ea poate să se spânzure. Scena ar fi avut ceva cinematografic, dacă noră-sii nu i-ar fi picat din gură ”E bine că poţi!”.

Dorinel avea culoarea salamului de Sibiu, se uita când la nevastă-sa, când la mă-sa, nu ştia pe cine să pupe şi pe cine să ia la pumni. Până la urmă, şi-a tras lui un pumnişor în cap, ca să i se decanteze minţile. A întrebat-o pe maică-sa cum ar prefera să i se spună în loc de tradiţionalul şi românescul mamaie, atât de încărcat de spirit şi istorie. Ea a răcnit că vrea ca nepotu-său să-i spună ”mami”. Sau s-o strige pe nume, Melania. Flori a sărit ca din catapultă, era să scape copilul în maşina de spălat. ”Păi cum să te strige pe dumneata mami, când eu sunt mami?!”. ”Tu eşti mamă, nu mami!”, a corectat-o soacră-sa.

Cotcodăcelile au continuat ani de zile, băieţelul era deja la grădiniţă şi înţepenea de câte ori se reunea familionul, fiindcă trebuia să ţină minte apelativele: mă-sa era Mami, mă-sa mare era Meli, ta-su mare era Papi, mătuşă-sa de 64 de ani era Tuşi – ”tanti” i se păruse odios, ce era ea, şefă de gogoşerie?

Ceilalţi bunici au vrut să li se spună Momo şi Bobo. Preferau să aibă nume de pechinezi decât să audă lumea pe stradă că ei sunt mamaie şi tataie. Încă mai sperau să fie luaţi drept părinţi, deşi purtau amândoi haine de astrahan şi căciuli de nutrie.

Cuibuşor de nebunii

Denisa era o fată fericită, măritată cu Horia. Primiseră cadou de nuntă o garsonieră de la părinţii lui şi o garsonieră de la părinţii ei – ăştia bătrâni nu reuşiseră să se înţeleagă asupra faptului, deci s-au luat la întrecere, cine face mai repede credit ipotecar. Au ajuns cu limba scoasă la linia de sosire în acelaşi timp, poate şi pentru că, din toată fauna de bănci din jungla actuală, s-au dus toţi la aceeaşi sucursală. Ba mai mult, au cumpărat casele la 200 de metri una de alta.

Pe urmă, socrii au făcut o şedinţă de aşa-zisă familie (unde au uitat să-i invite şi pe tinerii căsătoriţi), urmau să decidă în care dintre cele două adăposturi vor locui iezii. S-au ocărât civilizat câteva ore, apoi a venit Horia într-o vizită inopinată, voia nişte murături de la mă-sa. A picat pe discuţie şi, în timp ce mesteca o gogonea, întrebat fiind unde vrea să-şi tricoteze cuibul, le-a zis două chestii: că se simte ca la tribunal, la divorţul părinţilor, cum a văzut el în filme, ceea ce e cool. Iar în altă ordine de idei, la el e simplu: vrea să stea în garsoniera care are mai multe îmbunătăţiri. Au câştigat la puncte socrii mici, fiindcă garsoniera luată de ei avea de toate, cum avea şi cealaltă, dar asta avea în plus o hotă.  

Una peste alta, tânăra familie s-a mutat aşadar unde-a decis capul creţ al familiei, apoi i-a închiriat unei studente garsoniera rămasă goală puşcă. Asta nu le-a fost iertat niciodată de către soacra mare (care, paradoxal, cumpărase o garsonieră mai mică). Au divorţat peste un an, când Denisa l-a găsit pe Horia meditând-o la matematică pe chiriaşă, în patul din locuinţa închiriată (”Ce vrei, dragă, e garsonieră, n-a avut loc de masă şi scaune, trebuia să stăm pe ceva!”). Da, doar că, pe cât posibil, puteau să stea pe ceva cu hainele pe ei – că oricum nici de şifonier nu era loc.

Soacra sună întotdeauna de două ori

Rar am văzut o soacră care să sune o singură dată. Se termină ţârâitul din telefon? Nu-i nimic, de-aia avem buton cu Redial. Cum îşi permit să doarmă când sună mami? Când în sfârşit nora răspunde cu vocea plină de holmotoace, soacra întreabă de fiu-său. Ăla doarme cu buricul orientat către Ursa Mare, n-aude niciodată telefonul (din fabricaţie, bărbaţii n-aud nimic în somn, în afară de alarma de la adorata lor maşină). Atunci, ca să nu-şi deranjeze odorul din somnul de frumuseţe, soacra admite să-i facă noră-sii capul varză. Asta mică mormăie cu un glas de zici că-i luată ostatică de rebelii ceceni şi are scoci la gură. Nimic n-o descurajează pe mama soacră, dă-o încolo de odihnă, că avem timp să ne umflăm de somn pe lumea cealaltă. Întotdeauna, veţi vedea, reîncarnarea şi paradisul sunt mai solide în discursurile socrilor.

Soacra îţi atrage atenţia că, din greşeală, ţi-ai luat bilete de vacanţă în Grecia, în loc să-ţi iei la Eforie. Nu poate pricepe de ce nu-ţi ajunge un pat ca să te simţi bine la mare şi ce-i rău în a mânca hamsii cu chifle, în loc să dai banii pe panaramele alea de creveţi. Ce fel de oameni mănâncă gândaci? Deschizi gura ca să-i spui că ăia nu sunt gândaci, sunt crustacee, dar îţi dai seama că te afunzi şi mai rău în năvod, aşa că taci.

Oricum îţi obturează ea gura cu alt subiect: de ce vă cumpăraţi pizza din oraş, când eu v-am adus destule sarmale cât să vă ajungă toată săptămâna? Păi aşa credeţi voi că se fac banii, îndopându-vă cu porcării? Venise în lipsa lor să le aducă oala cu mâncare şi, rănită fiind când a văzut fast-food în frigider, le lăsase un bilet: ”Văd că aţi preferat piţa şi lazania, nu-i nimica, vă las şi sarmalele mele modeste! Dar când o să faceţi gaxtrită să nu veniţi la mine!”. Auci! Ei nu îndrăzniseră niciodată să-i spună că sarmalele ei aveau mai multă grăsime decât grăsimea însăşi şi mai mult orez decât Vietnamul. Desigur, nu i-ar putea răni sentimentele.

Câtă vreme ai o soacră, nu vei avea nicio grijă că te îneci cu pufuleţi în casă şi mori singur, ca un idiot, fără o lumânare la cap. Ea te sună din cinşpe-n cinşpe minute şi, dacă nu răspunzi, sună la 112. Şi acolo o cunoaşte toată lumea, deci poţi conta pe promptitudinea serviciilor.

Ţin minte o nevastă proaspăt înşelată, nervoasă, plânsă, încă neconsolată, care s-a trezit cu soacră-sa la uşă (normal), iar asta i-a zis: ”Ce mizerie e aici! Am la ţară un porc pe care nu l-aş lăsa în apartamentul vostru!”. Iar noră-sa i-a răspuns: ”Am aici un porc pe care nici eu n-am să-l mai las în apartamentul nostru!”.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite