Ce înseamnă a te îmbrăca potrivit vârstei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca multe alte expresii: „haine potrivite situaţiei”, „potrivite siluetei”, „culori care se potrivesc”,  „accesoriile potrivite”, şi formularea „vestimentaţie potrivită vârstei” este des utilizată, interpretată subiectiv şi lipsită de un reper concret.

Cel mai des întâlnite întrebări pe care le primesc de la clienţi sau cursanţi, cu privire la acest subiect, sunt: “Este vârsta doar un număr?”, “Ar trebui să ne îmbrăcăm “cum simţim”” (ah, eterna expresie “mă îmbrac după cum simt”, în spatele căreia se află bănuiala că lucrurile nu stau bine, dar şi vanitatea de a nu întreba cum pot fi îmbunătăţite!), sau “Există croieli şi culori destinate fiecărei categorii de vârstă?”.

image

Interacţionând cu cele mai variate tipologii, inclusiv de vârstă, îmi este destul de evident că acesta nu este un concept categoric, ci este specific fiecărei persoane în parte, devenind astfel, până la un punct,  irelevant. Nu mergem pe stradă cu o etichetă pe care este imprimată vârsta şi nici nu trecem de vreun  control de calitate. Dacă o femeie are, la 45 de ani, datorită sportului intens, alimentaţiei sau geneticii, un corp la fel de frumos cu al majorităţii femeilor de 30 de ani, de ce s-ar îmbrăca precum majoritatea femeilor de 45 de ani?  Pe de altă parte, o rochie scurtă, plină de volane şi imprimeuri naive, poate arăta amuzant şi inocent pe o adolescentă subţire şi delicată de 14 ani, însă stânjenitor şi chiar riscant pe un trup de aceeaşi vârstă ale cărui forme sugerează plenitudinea feminităţii.

Oricât de tinere am părea la 40 ori 60 de ani, avem alte preocupări, stil de viaţă, obiective, vedem viaţa şi pe noi înşine diferit de  ceea ce se întâmpla la 20 de ani, aşadar a continua să purtăm jeansi sfâşiaţi,  tricouri cu mesaje rebele, aplicaţii naive (fluturi, funde, pisici), accesorii din plastic, sunt dovezi ale faptului că nu am reuşit să evoluăm. Vestimentaţia nu este neapărat expresia vârstei,  ci a momentului din viaţă în care ne aflăm, a experienţelor parcurse şi a statutului obţinut în urma acestora.
image

Mai mult decât atât, după 30 de ani, avem o disponibilitate financiară ce ne permite să facem alte alegeri decât la 18 ani şi este de la sine înţeles că vrem să utilizăm acest avantaj, să schimbăm magazinle în care facem cumpărături, calitatea hainelor şi accesoriilor - nimeni nu-şi doreşte să arate permanent ca un student care economiseşte pentru vacanţă.  Pentru mine, ceea ce purtam la 18 ani într-o zi, în ziua următoare devenea depăşit şi plictisitor pentru că aşa eram şi eu: nestatornică, nu-mi găsisem încă personalitatea. Acum prefer durabilitatea şi calitatea, cea mai bună pe care mi-o permit, şi aş alege oricând aceste caracteristici în defavoarea tendinţelor. 18 ani era vârsta experimentelor, a căutărilor,  ţinutele  preţioase ori de designer nu şi-ar fi găsit locul (pentru prea mult timp) în garderoba mea sau a oricărei tinere între 16 şi 26 de ani.

O persoană matură, femeie sau bărbat, după prima tinereţe, îşi poate oferi libertatea de a avea un stil propriu, individualizat, nu adoptat în masă de către toţi prietenii din grup şi poate purta cu naturaleţe ţinute sofisticate, care la 20 de ani ar fi părut prea studiate, artificiale.

Privind problema din sens invers, a vârstei sugerate de piesele vestimentare în raport cu proprii ani, mă duc cu gândul la atemporalii jeansi.  Arată excelent în adolescenţă, dar pot fi o notă de aer proaspăt şi la 50 sau 60 de ani, pe un corp frumos şi cu o atitudine relaxată. Pentru a nu exemplifica însă o zicală populară românească, o doamnă de 50 de ani va purta adolescentinii jeansi cu piese vestimentare  „mature”: escarpeni, blazer, poşetă structurată, culori estompate şi nu cu hanorace cu glugă, tricouri sau converse.

image

Piesele vestimentare clasice, pe de altă parte, pot aduce cu sine un aspect greoi, forţat, atât la vârste tinere, cât şi în pragul pensionării. Reinterpretarea accesoriilor, a aplicaţiilor, lungimilor sau siluetelor, păstrează în actualitate orice sacou sobru, orice costum masculin, din trei piese, orice fustă dreaptă. Ducesa de Cambridge, regina Letizia a Spaniei , Sofia Coppola, sau Marina Sturdza, respectiv Tom Ford, Daniel Craig şi regretatul Oscar de la Renta sunt exemple de abordări clasice ale vestimentaţiei, adaptate propriilor vârste şi, în acelaşi timp, actuale.

Când ne putem îmbrăca totuşi ultra-clasic, foarte riguros şi să arătăm şic? Începând cu şaptezeci de ani aş spune. Taioare, deux-pieces, coliere din perle, toate arată adorabil pe o doamnă de 70 de ani, la fel cum costumul din trei piese, batista şi pălăria îl înnobilează pe un domn de aceeaşi vârstă.

În concluzie, a ne îmbrăca potrivit vârstei presupune a fi conştient de etapa de viaţă în care ne aflăm, de propriul corp şi de modul în care vrem să fim percepuţi de cei din jur.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite