Marius Chivu: In Denim we trust!
0Fiecare are o poveste legată de prima sa pereche de blugi. (S-a făcut şi o carte cu acest subiect.) Dovadă sînt chiar colaboratorii acestui dosar, care n-au rezistat tentaţiei de a spune, dincolo de alte lucruri, (şi) povestea personală a acestor pantaloni.
Istoria jeanşilor a început în secolul al XIX-lea, timp în care o serie de variaţii socio-politice au conturat metamorfoza unor pantaloni de mineri în articole vestimentare fetiş, prezentate pe catwalk. Ideea unui model de pantaloni ajunşi simbol pentru diverse contraculturi din societatea capitalistă are potenţialul unei mari naraţiuni, cum ar zice Lyotard. Una desfăşurată de-a lungul unui secol: între 1870 şi 1970.
Fiecare are în dulap cel puţin o pereche de blugi. Adică un mic articol din istoria omenirii, pe care îl îmbracă în mod regulat pe cîmp, pe stradă, la birou sau în club. Nu purtăm nişte simpli pantaloni, ci o bucată de denim încărcată de semnificaţie istorică. Supusă diferenţelor sociale, schimbărilor istorice, variaţiilor modei, gustului personal.
În America şaizecistă, purtai blugi şi te identificai simbolic cu clasa muncitoare. În România comunistă, purtai blugi şi te îndepărtai de clasa muncitoare, revendicîndu-te simbolic de partea cealaltă a Cortinei de Fier. Pentru Vestul capitalist şi pentru Estul comunist, blugii au reprezentat fie un simbol contestatar, fie un ideal subversiv. Politic vorbind, din punct de vedere vestimentar, istoria ultimului secol al omenirii are doi craci. Stîngul şi dreptul. Ambii din denim.
Foto dreapta: Levi Strauss (fotografie din anii 1850), cel care pe 20 mai 1873, împreună cu croitorul Jacob Davis, primeşte certificatul US Patent No. 139.121, considerat actul de naştere al blugilor. (Sursă: AP)
Blugii s-au transformat într-un obiect de consum produs la scară mondială. Blugii au fost interzişi, s-au traficat pe piaţa neagră, au fost contrafăcuţi. Blugii au devenit marcă socio-culturală. Blugii au intrat, şi au ieşit, şi au intrat în fashion din nou. Blugii au căpătat valoare de schimb, prestigiu cultural, semnificaţie politică. Blugii au devenit marfă, manifest, simbol, fetiş. Ce poţi cere mai mult unui obiect, în fond, atît de banal?!
Dosarul de faţă este deopotrivă o memorabilia şi un omagiu dedicat celei mai importante piese din dulapul nostru. Ce au însemnat şi ce mai sînt blugii în viaţa noastră? Cum îi mai purtăm şi cum ar trebui să-i purtăm? Ce spunem noi despre blugi vs ce spun blugii despre noi.
Vă plac blugii?
„Thomas Pynchon looks exactly like Thomas Pynchon should look. He is tall, he wears lumberjack shirts and blue jeans. He has Albert Einstein white hair and Bugs Bunny front teeth.“ (Salman Rushdie)
De la Truman Capote la Jean Genet, de la Karl Lagerfeld la Missy Elliott, toată lumea poartă sau a purtat blugi (oh, sper că le pot spune aşa, mi se pare mai sincer & mai asumat acest termen). Aşadar, care-i treaba cu blugii?
În momentul în care am primit propunerea de a scrie acest material, a apărut în discuţie, evident, şi tema – ghidul cultural al blugilor. Mi s-a propus o trecere în revistă a perioadelor de glorie în materie de jeanşi: perioadele flower-power, hip-hop, grunge, brit, glam etc. Sigur, poate ar fi fost mai util aşa. Dar mi-am dat seama că, de fapt, am o istorie mult mai personală cu blugii şi am decis să fac tot un fel de ghid cultural al lor, adaptat realităţii mele estetice.
În blugi: timeline din anul 1500 până în prezent
Nu ştiu dacă a fost chiar flower-power pentru că mama nu a gustat niciodată genul lui Janis Joplin. Ea întotdeauna a preferat un Aznavour, un Vîsoţki. Mă rog, indiferent de muzica ascultată la noi în casă, îmi aduc bine aminte de blugii evazaţi pe care îi purta, în special în anotimpurile romantice – toamna şi iarna. Blugul evazat, asociat perioadei flower-power, are o mare calitate – respectă femeia, domnule! O venerează, îi celebrează formele, prin talia lui înaltă, prin modul în care se mulează pe coapse. Sigur, există voci care spun că nu oricine poate purta blugi evazaţi. Aiurea, mama nu a fost niciodată o femeie înaltă sau exagerat de slabă. Şi, cu toate acestea, n-am cum să uit cele cîteva perechi de blugi pe care le primise de la sora lui tata, plecată prin ’74 în Franţa.
Sigur, chiar dacă în istoria mea personală nu şi-au făcut loc blugii care o făceau celebră pe Françoise Hardy în anii ’60, am crescut alături de blugii evazaţi ai mamei mele, purtaţi cu bluze din pînză topită, cu saboţi din lemn, cu toc foarte înalt, sau cu trenciuri matlasate, strînse pe talie.
Blugii aceştia m-au şi trădat, într-un fel. Pentru că mi-au distorsionat imaginea despre comunism – în epocă, aveam impresia că toate femeile sînt fericite, împlinite, libere, că spaţiul în care trăiesc e unul aproape perfect. Nu ştiam, atunci, că mama a avut grijă de asta, că, practic, a făcut magie, pentru a mă apăra pe mine. Habar n-aveam că modul ei de a purta blugi evazaţi nu avea legătură cu ce se întîmpla în jur, ci doar cu felul ei discret şi cald de a fi.
Citeşte continuarea pe dilemaveche.ro
Maurice Munteanu este fashion editor la revista ELLE.
Un vânzător chinez prezintă o pereche de blugi, în piaţa din Piaţa Templul Raiului din Beijing, pe 18 iunie 1985 FOTO AP
Se încarcă comentariile...
