Insurgent

Mănânci merdenea. Mai sunt opt minute până pleacă trenul. Acum te-a lovit foamea! De ce n-ai mâncat acasă roşii cu brânză? Eu ţi-am cumpărat roşiile. Hai, mănâncă-ţi merdeneaua că pierdem trenul!

Stai pe bancă, la trei paşi de vagon, cu căştile pe urechi, conectate la telefonul pe care-l ţii în poală, şi mănânci merdenea. Şuviţele de păr îţi cad peste faţă, dar nu-ţi pasă. Degetele tale sunt unsuroase. De la merdenea. Din când în când îţi treci degetele prin păr, ah!, îmi vine să-ţi înşfac merdeneaua, s-o arunc sub tren...

Îţi întind un şerveţel. Îl iei fără să ridici privirea de la merdenea. Îl mototoleşti în pumn. Îmi aprind o ţigară. Bine că nu mi-ai cerut un cheeseburger, preferatul tău! Merdenea, poftim, ţi-am luat merdenea! Plină de ulei! Cine, dracu’, te-a spurcat la merdenele? Colegii, nu-i aşa? În fiecare zi, când te-ai dus la şcoală, ai mâncat merdenele şi toate porcăriile de pe lumea asta: chipsuri, drageuri, batoane, chimicale! Îmi vine să te trag de păr, aici, pe peron, dar o să mă aresteze Poliţia şi nu merită pentru o merdenea... Mănâncă, pleacă trenul! Bine că scap de tine două luni, să nu te mai văd două luni, câţi nervi mi-ai făcut tot anul, du-te la bunică-ta, să mă suni când o zbura porcul, dar eu ştiu când o să mă suni, când o să rămâi fără credit la telefon, atunci o să te miorlăi că nu mai ai credit, să-ţi încarce bunică-ta creditul, auzi?

În mod sigur, maică-ta nu te-a făcut cu Duhul Sfânt. Eşti a mea, dar lumea ta nu mai este a mea.

Înfuleci merdeneaua ca un pui de lup. Asculţi muzică şi înfuleci. Ochii tăi sunt atât de limpezi. Sunt ochii maică-tii. Dar foamea ta este foamea mea. Şi eu înfulecam ca un pui de lup nuga, eugenii şi beam bragă, beam bragă ca spartul. Eşti a mea. În mod sigur, maică-ta nu te-a făcut cu Duhul Sfânt. Eşti a mea, dar lumea ta nu mai este a mea. Şi lumea ta, pe care ţi-o făureşti singură, devine din ce în ce mai îndepărtată pentru mine. Şi asta mă enervează. Rău! Pentru că am devenit un controlor şi un corector al lumii tale şi de aceea tu te-ai răsculat şi mă ţii departe de lumea ta.  

Arunc chiştocul la coşul de gunoi. Arunci şi tu hârtia unsuroasă de la merdenea. Te ştergi cu şerveţelul pe degete şi-ţi apuci telefonul: „Poţi să-mi iei o doză de Coca-Cola?“. Pleacă trenul în trei cinci minute! „Este ziua Americii. Happy Birthday America!“ – ochii tăi sclipesc de sete. „Avem nişte apă în rucsac. Îţi iau Cola când ajungem la bunică-ta! Hai să urcăm!“ S-o ia dracu’ de Coca-Cola!      

Tu urci ca o căprioară. Eu mai rămân cu picioarele înţepenite pe peron, dar cu o mână agăţat de bara vagonului. Mă uit spre locomotivă. Ştiu că vom străbate acelaşi drum, dar în lumi diferite, tu în lumea ta, care vrea să scape de sub stăpânirea lumii mele, eu în lumea mea, care devine tot mai săracă fără lumea ta. Impiegatul se pregăteşte să ridice paleta. „Hai, vii!“ mă chemi de sus. Sigur, sigur vin! Urc treptele vagonului şi pornesc pe culoar. Aud fluierul. Zgâlţăitul trenului mă întoarce la tine: „Jucăm şah?“ – te provoc. „Mai târziu“, răspunzi cu ochii pe telefon. Ştiu ce înseamnă răspunsul tău: „Niciodată“. Scot din rucsac sticla de Borsec: poftim, bea!