Telefoanele mobile, o adevărată ameninţare la educaţia copiilor: gadgeturile influenţează rezultatele la două dintre cele mai importante materii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii care deţin telefoane
mobile obţin rezultate scăzute la două dintre cele mai importante materii. Foto elesquiu.com
Copiii care deţin telefoane mobile obţin rezultate scăzute la două dintre cele mai importante materii. Foto elesquiu.com

Un studiu realizat pe 8000 de preşcolari a scos la iveală că folosirea gadgeturilor reprezintă o adevărată ameninţare la educaţia copiilor, acestea infuenţând atât rezultatele şcolare cât şi comportamentul celor mici.

Un nou studiu, realizat de Centru Educaţional de Cercetare din Irlanda, în care au fost implicaţi peste 8000 de copii din clasele primare, a scos la iveală că elevii care petrec mult timp pe calculator, la televizor şi butonând telefonul, au cele mai scăzute rezultate la citire şi matematică.

Autorii studiului au constatat că elevii din clasa a II-a care nu au avut un telefon, au obţinut note mult mai bune, comparativ cu cei care folosesc astfel de gadgeturi, scrie thejournal.ie.

90% dintre elevii de clasa a VI-a care au luat parte la studiu, deşi au avut un telefon mobil pe care l-au folosit în timpul liber, nu au fost afectaţi în ceea ce priveşte performanţa şcolară.

De asemenea, studiul a mai constatat că elevii de clasa a doua şi a şasea care aveau televizoare în dormitoare, au avut realizări semnificativ mai mici decât ceilalţi.

Perioadele lungi de timp fără supraveghere în care copiii folosesc internetul, se uită la TV sau se joacă pe calculator au un impact negativ, infulenţându-le inclusiv comportamentul, aceştia devenind mai agresivi, spun specialiştii.

După renunţarea la mobil, s-au înregistrat creşteri ale notelor cu aproape 15%, inclusiv în cazul elevilor consideraţi slabi, cercetătorii apreciind că aceste rezultate echivalează că încă cel puţin o săptămână de studiu în plus, în fiecare an.

Constatările acestui studiu consolidează rezultatele de la evaluările naţionale şi internaţionale anterioare, care au demonstrat că rezultatele la învăţătură sunt în strânsă legătură cu condiţiile de viaţă şi regulile impuse de părinţi. "Acest studiu arată că există mai multe moduri în care părinţii pot sprijini cu succes rezultatele şcolare ale copiilor. Profesorii pun mare accent pe abilitarea părinţilor de a face acest lucru, ei având un rol deosebit de important în procesul de învăţare“, a spus Dr. Lauren Kavanagh, unul dintre autorii studiului.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite