3 idei simple de decorare a  mesei de Paşte

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul acesta petreceţi Paştele acasă, alături de familie şi prieteni...Ce poate fi mai frumos de atât? Pe moment nu îmi vine nimic în minte şi nici nu am să irosesc timpul căutând un răspuns...Deci rămânem la ideea că este de-a dreptul minunat să îi ai pe cei dragi aproape!

Mie chiar îmi place să primesc musafiri la masă, fie că este sărbătoare sau nu, şi, de fiecare dată, încerc să decorez casa şi masa cât pot de frumos. Aşa că şi pentru Paşte m-am documentat şi am găsit câteva variante extrem de interesante. Dacă vă plac, încercaţi să adoptaţi unul din stilurile propuse sau măcar să preluaţi câteva din elementele de acolo. Invitaţii vor fi de impresionaţi de atmosfera creată, iar dumneavoastră, ca şi gazde, vă veţi simţi foarte mândri de izbândă. Eu, cel puţin, aşa cred că se va întâmpla!

image

Acestea fiind spuse, iată ce puteţi pune pe masă pe lângă trandiţionalele ouă roşii şi bucate din carne de miel.

#1 Florile naturale nu trebuie să lipsească. Un buchet destul de mare din lalele colorate costă în medie 20-30 de lei. O investiţie ce merită a fi făcută pentru o zi atât de specială precum este Paştele! Şi câteva crenguţe sau fire de salcie se potrivesc de minune!

image
image

#2 Imprimeuri florale sau inspirate din natură. Faţa de masă cu imprimeuri florale, napronul cu păsări sau şerveţele cu iepuraşi sunt perfecte pentru ocazie. Au aşteptat un an de zile să fie folosite, aşa că bucuraţi-vă de ele! Cu cât sunt mai colorate, cu atât mai bine!

image

#3 Decoraţiuni tematice. Din ceramică sau din orice alt material, decoraţiunile specifice Paştelui, precum ouăle, iepuraşii, puii sau mieluşeii, pot contribui la desăvârşirea decorului. Dacă nu aveţi aşa ceva prin casă, decupaţi forme din hârtie colorată şi puneţi-le din loc în loc printre farfurii. Şi penele sunt potrivite pentru înfrumuseţarea mesei. 

image
image

//Sursă foto: Pinterest

Despre idei de decoraţiuni şi proiecte DIY am mai scris şi AICI.

Spor la decorat tuturor şi Paşte fericit alături de cei pe care îi iubiţi!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite