Aperitive rapide: Mini quiches delicioase cu spanac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Surprinde-ţi familia sau invitaţii cu minunatele mini quiches cu spanac, saţioase, gustoase şi rapid de preparat. Reţeta extrem de simplă este la îndemâna oricui.

Sunt mititele, sunt colorate, nu chiar dietetice, din cauza conţinutului de ouă şi smântână, dar sunt foarte gustoase şi potrivite ca o gustare sau la micul dejun, pentru un regim fără pâine şi/sau hipoglucidic, pentru că nu au crustă din aluat, scrie bucataras.ro.

Ingrediente:

400 grame frunze de spanac proaspete

250 grame ciuperci proaspete tăiate felii

3 linguri ulei (pentru sotat ciupercile şi spanacul)

4 ouă

100 grame mozzarella dată pe răzătoare

200 grame smântână

sare şi piper după gust

Mod de preparare:

Am preîncălzit cuptorul la 190 grade Celsius. Am încins puţin ulei într-o tigaie suficient de largă şi am sotat ciupercile până când s-au înmuiat (5-6 minute), apoi le-am scos cu spumiera şi le-am pus deoparte, într-un bol, scrie bucataras.ro. În aceeaşi tigaie am pus spanacul, tocat mai grosier, cu câteva linguri de apă, şi l-am călit la foc mediu timp de 3-4 minute (până când s-a înmuiat). Am scos şi spanacul tot cu spumiera, l-am scurs şi l-am pus în acelaşi bol cu ciupercile.

Într-un vas suficient de încăpător, am bătut ouăle, am adăugat ciupercile, spanacul, brânza şi smântâna; am amestecat şi am potrivit de sare şi piper. Am pus compoziţia în cupele tăvii de brioşe, având grijă ca deasupra să fie o felie de ciupercă (pentru decor).

Am introdus tava în cuptor pentru 20-25 minute, la foc mediu (până când scobitoarea introdusă în mijlocul unei brioşe a ieşit curată).  

image

Am aşteptat 1 minut înainte de a le scoate din tavă. Pot fi consumate atât calde cât şi reci.

image

Poftă bună!

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite