Au dat Parisul pe Piracanga

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Francezii şi prietenii lor se bucură de delicatese exotice
Francezii şi prietenii lor se bucură de delicatese exotice

Didier şi Sandrine, vecinii Laurei şi ai lui Florian Câmpean, petrec câte patru luni pe an într-o casă de pe plajele braziliene. Un francez de 50 de ani, campion în sport şi în viaţa pariziană, vrea să trăiască pentru totdeauna în Piracanga, locul în care nu ţi-e frică de viaţa din afara casei.

„Eu nu o să fiu niciodată gras. Nivelul meu natural de stres este atât de mare încât ard în câteva secunde ceea ce mănânc în câteva ore! Viaţa mea a fost întotdeauna extrem de ocupată. Am fost întâi profesor de sport, în acelaşi timp în care făceam atletism, skate, schi, rugby şi mai ales triatlon. Întotdeauna la viteză maximă şi întotdeauna numai cu dorinţa de a câştiga. Să câştig, să fiu cel mai bun - era singurul lucru care conta.

Mai citeşte şi:

VIDEO Deţinuţi şi partizani români la Berlin

Am concurat de 60 de ori în campionate de triatlon (înot-bicicletă-alergare), ba chiar şi la un campionat mondial. Pe urmă am devenit antrenor şi, mai apoi, timp de opt ani, am fost preşedintele Federaţiei Internaţionale de Triatlon. Asta a însemnat 45 de ţări de condus, un milion de sportivi, sute de curse, contracte TV, pachete de sponsorizări - cel mai înalt nivel de stres din viaţa mea.

Îmi plăcea la nebunie, iar de la un moment dat am început să mă întreb... de ce? Care e motivul pentru care făceam asta la nesfârşit, cui îi servea alergătura asta şi nevoia asta permanentă de a învinge? Aşa am descoperit că nu mi-am văzut fiul crescând, că nu mi-am iubit părinţii, că mi-am tratat de multe ori prietenii urât, că nu mi-am găsit niciodată timp să privesc natura, să mă ascult pe mine pe dinăuntru, să mă relaxez, doar să fiu.

Gălăgia şi poluarea din Paris, oraşul în care am trăit aproape toată viaţa mea, erau lucruri normale pentru mine. Când trăieşti toată viaţa într-o peşteră, habar nu ai că eşti într-o peşteră. Şi apoi a venit Piracanga."

L-am cunoscut pe Didier Lehenaff (50 de ani) într-o seară de iulie, la cină, la el acasă, în Piracanga. Noi căutam o cameră de închiriat într-o casă dotată cu toate facilităţile, el căuta chiriaşi pe termen lung şi aşa am bătut palma.

Am petrecut împreună vreo patru ore şi am plecat impresionaţi de pasiunea lui pentru o viaţă simplă, de iubirea lui pentru natură, de determinarea cu care ţinea la consumul raţional al apei, la reciclarea gunoiului, la protecţia mediului. Ne-a vorbit minute în şir despre culorile păsărilor din grădină, despre şopârle, despre fluturii care îi ţin companie la micul dejun.

„Piracanga este exact opusul vieţii mele de dinainte. Natura în deplinătatea ei, timp de respirat, de ascultat, de privit, timp de trăit. În Piracanga, ziua e zi, noaptea e noapte. Fără lumină artificială, fără viaţă artificială. Aici te calmezi, te linişteşti, nu-ţi mai e frică de viaţa din afara casei. Mâncare sănătoasă, exerciţiu fizic - mai un grădinărit, mai un surf, mai o plimbare lungă pe plaja pustie. Nu transport în comun, nu emisie de dioxid de carbon, nu motoare turate."

image

Didier vine în Piracanga împreună cu soţia lui, Sandrine (33 de ani), cam patru luni pe an, în funcţie şi de vacanţele şcolare ale lui Sandrine, care este încă profesoară la un liceu din Paris.

„În  viaţa mea au existat întotdeauna prietenii, dansul, distracţia, multă iubire şi multă libertate. Sunt profesoară de educaţie fizică, îmi iubesc meseria, ador copiii şi, după doi ani de lucrat în şcoala în care mi-am dorit cel mai mult să fiu, am anunţat că îmi dau demisia şi că plec într-o călătorie în America de Sud. Ceva din mine voia altceva, o viaţă fără şefi şi fără program fix, fără cineva care să-mi stea în cap şi să-mi spună ce e ok să fac şi ce nu. Vin cât pot de des în Piracanga. Aici nu e nevoie să pretinzi că eşti altcineva, nu te mai minţi pe tine, nu mai joci un rol ca să fii acceptat de societate, aşa cum se întâmplă în Paris. Aici simt că mă întorc la rădăcini, la esenţialul pe care l-am uitat...", povesteşte San-drine. Cum s-a schimbat viaţa lor în Paris, de când cu Piracanga?

Şi-au schimbat viaţa şi acasă

„Nu mai folosesc maşina şi transportul în comun, merg cât pot de mult pe jos, nu-mi mai pun întâlniri dimineaţa, la prima oră. Petrec timp cu oamenii pe care îi iubesc - prieteni, familie -, relaţiile mele au devenit mult mai pline de pace şi de iubire. Nu mai organizez evenimente sportive de dragul competiţiei, ci numai evenimente caritabile, în sprijinul naturii şi al oamenilor", explică Didier.

Pentru Sandrine, reîntoarcerea în Paris înseamnă distanţare de consumerism şi, mai ales, o schimbare totală în relaţiile cu oamenii şi cu ea însăşi. „Nu mă mai mint şi nu mai încerc să fiu ceea ce vor alţii să fiu. Trăiesc bine şi frumos. Filosofia asta de viaţă m-a condus către convertirea la budismul japonez predicat de călugărul Nichiren Daishonin. Acum caut un job unde să pot munci doar şase luni pe an, să câştig destul cât să le pot petrece pe celelalte şase în Brazilia." Didier este convins că vrea să locuiască în Piracanga permanent.

Didier şi Sandrine se simt fericiţi doar în Piracanga

image

„Ataşamentul meu pentru Paris şi pentru Franţa s-a epuizat. Vreau să mă întorc 110% la o viaţă simplă şi trează, departe de zgomot, de ipocrizia relaţiilor dintre oameni şi de superficialitatea societăţii consumeriste. M-am săturat de dictatura banilor şi de cursa continuă pentru îmbogăţire. Viaţa e în altă parte, viaţa e altceva. Eu sunt gata să mă mut în Brazilia -  o mai aştept doar pe soţia mea să se decidă".

"Gălăgia şi poluarea din Paris erau lucruri normale pentru mine. Când trăieşti toată viaţa într-o peşteră, habar nu ai că eşti într-o peşteră."
Didier Lehenaff
50 de ani

"Aici nu e nevoie să pretinzi că eşti altcineva, nu te mai minţi pe tine, nu mai joci un rol ca să fii acceptat de societate."
Sandrine Lehenaff
33 de ani

*Alte povestiri din Piracanga puteţi citi pe blogul viataprinbalonulroz.blogspot.com.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite