„Cât rezişti fără smartphone?”, întrebarea care a dat startul unei competiţii bizare: ce condiţii trebuia să îndeplinească învingătorul VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Oddity Central
FOTO Oddity Central

Cu un procent mai mare de 80% de dependenţi de smartphone, dintr-o populaţie de 50 de milioane de locuitori, Coreea de Sud a dat startul unei competiţii bizare, „Space Out“, în cadrul căruia testează şi premiază dependenţii de tehnologie care rezistă fără dispozitivele preferate.

Din 1500 de aplicanţi, 60 de sud-coreeni au fost aleşi să îşi lase dispozitivele tehnologice la intrarea unui parc din Seoul şi să stea 90 de minute pe iarbă, fără să desfăşoare vreo activitate. Câştigătorul concursului a fost desemnat cel care a reuşit să îşi menţină ritmul cardiac stabil până la sfârşitul timpului desemnat.

Conceptul acestui concurs unic, organizat ca un semnal de alarmă pentru persoanele dependente de tehnologie, a fost lansat în 2014, însă pentru că răspunsul publicului la iniţiativă a fost pozitiv, competiţia a devenit o tradiţie anuală. Participanţii selectaţi anul acesta au fost duşi într-un parc public din Seoul, unde au fost rugaţi ca pe durata competiţiei să nu vorbească, să nu doarmă, să nu mănânce, să nu se mişte prea mult şi, mai ales, să nu folosească dispozitive tehnologice. Pe tot parcursul evenimentului, ritmul cardiac al concurenţilor a fost monitorizat. Anul acesta, titlul a mers la rapperul local cunoscut drept Crush, care a declarat că, pentru el, experienţa a fost cu adevărat relaxantă.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite