Controverse: Cărţile care îţi promit succesul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Publicaţiile motivaţionale se vând bine, deşi scepticii spun că ele le dau speranţe false celor care îşi doresc să obţină fericirea „în câţiva paşi“. Unii cred în ele, alţii - nu. Specialiştii spun că trebuie să ştii ce cărţi de dezvoltare personală să alegi. Pentru a vedea rezultatele, trebuie să aplici ceea ce citeşti, mai recomandă ei.

Cătălina B., din Bucureşti, citeşte cărţi motivaţionale de câţiva ani. „Am început să citesc acest tip de cărţi la îndrumarea managerilor mei. Am citit despre cum să-i influenţezi pe cei din jur, despre body-language, despre deprinderea abilităţilor de a-i motiva pe cei din jur, despre cum sa te cunoşti mai bine pe tine şi despre cum te percep cei din jurul tău", povesteşte tânăra de 27 de ani. Cătălina spune că aceste cărţi au ajutat-o, pentru că astfel şi-a identificat multe dintre punctele forte sau dintre cele slabe. „Şi asta a adus un plus în relaţiile personale şi profesionale", recunoaşte ea.

Tânăra dă şi câteva exemple concrete. „Am învăţat trucuri care mă ajută în carieră: pentru prezentări ştiu că trebuie să beau foarte multă apă înainte şi să respir adânc, ca să nu vorbesc prea repede, sau că trebuie să accentuez consoanele", adaugă ea. Cătălina a citit şi o serie de cărţi despre nutriţie, dar şi publicaţii cu sfaturi de la psihologi. Ea spune că toate au ajutat-o să-şi „construiască" un anumit stil de viaţă.

Nişate pe domenii

La fel ca ea, multe alte persoane aleg, atunci când intră într-o librărie, cărţi despre cum să atingi succesul în viaţă şi în afaceri dacă urmăreşti câţiva paşi simpli. „Cele 100 de secrete ale oamenilor de succes", „AND-ul succesului. Să ştii ce vrei ca să obţii ce-ţi doreşti", „Cum să construieşti relaţii de afaceri în 90 de secunde" sau „Fă saltul! Cum să spargi tiparele care te împiedică să te dezvolţi" sunt doar câteva dintre titlurile pe care doritorii le găsesc în oferta diferitelor edituri, ce au înţeles potenţialul de vânzare şi scot mereu noi şi noi astfel de apariţii. De altfel, cărţile de dezvoltare personală s-au dezvoltat pe nişe, unele fiind pentru amatori, altele pentru specialişti, astfel încât fiecare cumpărător să găsească ce îl interesează: volume despre spiritualitate, despre afaceri, despre dragoste şi relaţii armonioase în familie, dar şi despre psihologie.

Reprezentanţii Editurii Trei, specializată în volume de psihanaliză şi psihologie, spun că au constatat o cerere în creştere pentru acest tip de cărţi în ultimii ani. Şi din partea cititorilor care nu sunt neapărat avizaţi, dar şi din partea profesioniştilor din domeniu, care recomandă, la rândul lor, diferite astfel de volume celor aflaţi în terapie. Astfel că, anul trecut, editura a lansat o nouă colecţie, „Psihologia pentru toţi", care tratează teme din viaţa cotidiană - iubire, sexualitate, agresivitate, funcţionarea psihicului uman - şi care a fost primită foarte bine.

Printre bestsellerurile Editurii Trei se regăsesc „Cartea gesturilor", de Peter Collett, „Stările sufleteşti", „Imperfecţi, liberi şi fericiţi", de Christophe André, şi o serie de cărţi pentru părinţi -„Cum să le vorbim copiilor despre sexualitate", „Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău" şi „Cum să fii un tată bun pentru fiica ta".La Editura Humanitas, pentru că oferta de carte este foarte diversificată, ponderea cărţilor practice nu este semnificativă, spun reprezentanţii acesteia. Printre titlurile cele mai bine vândute sunt „Cuplul conjugal ori la bal, ori la spital", de Bebe Mihăescu, şi „Formula fericirii. Minunatele descoperiri ale neuropsihologiei de azi", de Stefan Klein.

Unii le privesc cu scepticism

Deşi au succes la vânzări, sunt mulţi şi cei cărora aceste cărţi li se par doar nişte „poveşti", care nu pot fi aplicate în fiecare caz. Mădălinei G. (26 de ani), de exemplu, nu îi plac cărţile motivaţionale pentru că pornesc de la prezumţia că „toţi oamenii intră cuminţi în sertarele lor şi că pot avea aceeaşi filosofie de viaţă". Ea spune că „toţi cei care le urmează sfaturile devin nişte roboţi". „Cărţile alea sunt pline de platitudini şi câteodată dau speranţe false, vezi cărţile care vor să te înveţe cum să devii milionar", spune Mădălina, care recunoaşte însă că nu a citit până acum nicio carte de acest gen, dar că a citit despre ele şi a decis să le evite.

„Ideea că un program în 10 sau 20 de paşi îţi face viaţa mai bună e o prostie. Fiecare are situaţia lui şi viaţa lui şi fiecare trebuie să aibă destulă luciditate pentru a-şi da seama cum îi e mai bine", spune ea. Mădălina, o pasionată de lectură, spune că învaţă mult mai multe lucruri din romanele pe care le citeşte decât ar putea învăţa dintr-o carte de dezvoltare personală.

„Învăţ cum să citesc o persoană, învăţ despre istorie, politică, psihologie, alte locuri de pe Pământ şi tradiţiile lor. Orice roman bine-construit te va învăţa ceva", adaugă ea, spunând că cei care preferă cărţile aspiraţionale sunt „cam leneşi şi caută o soluţie facilă". ; Au contribuit Mihaela Dincă, Sandra Scarlat

„Dezvoltarea personală e un mod de a trăi"

image

Cititorii pasionaţi găsesc o ofertă variată în librării şi la târguri

Adrian Popescu (26 de ani), psiholog, sociolog şi trainer, a înregistrat până acum trei audiobook-uri pe teme de dezvoltare personală: „Puterea emoţiilor în viaţă şi în afaceri", „Trepte spre succes" şi „Un strop de motivaţie".

Acesta recunoaşte că sunt foarte mulţi sceptici în ceea ce priveşte cărţile motivaţionale, dar spune că ei există în orice domeniu. „La început, când a venit dezvoltarea personală pe piaţa din România, când au început editurile să publice cărţi, cei mai mulţi au zis: «Lasă-mă cu americănismele, lasă-mă cu ideile astea, sunt unii care vor să facă bani». Dar trebuie să citeşti şi să înţelegi şi apoi să aplici. Există sceptici, am acasă un exemplu, tata, care încă de când am dat la psihologie mi-a zis «ce e prostia asta», pentru că psihologia a fost interzisă până în anii '90 şi nu puteai să citeşti o carte, nu aveai de unde să-ţi iei informaţia, să te cunoşti, să înveţi ce temperament ai, cum te motivezi", spune Adrian Popescu.

Trebuie citite de mai multe ori

Specialist în acest domeniu, Adrian Popescu explică şi de ce nu toţi cei care citesc aceste cărţi au rezultatele promise. „Ca să înţelegi o carte de dezvoltare personală e bine s-o citeşti de trei-patru ori, pentru că nu reţii tot de prima dată. Apoi, trebuie să aplici ceea ce scrie acolo", spune autorul, care a testat tot ceea ce recomandă. „Prima carte care a apărut în România, în 1999, a fost «Eficienţa în 7 trepte», de Stephen Covey, pe care am citit-o de şapte ori, pentru că nu erau altele atunci", spune el.

„Dezvoltarea personală e o şcoală, o ştiinţă, un mod de a trăi. Cei care creează programe, care îşi publică volumele, trăiesc şi fac aşa ceva. Nu poate să-mi spună cineva din afară că nu funcţionează. Cu acel cineva pot să mă întâlnesc şi să vedem de ce nu aplică ce e acolo, de câte ori a citit sau a ascultat, sau de câte ori a notat în agendă ce se spunea. Dacă aplici, atunci începi să vezi rezultatele. În plus, cu o floare nu se face primăvară. Trebuie să citeşti sau să asculţi mai multe", spune Popescu, care adaugă că, pentru a fi mai uşor înţelese, cărţile motivaţionale sunt construite ca o poveste, cu metafore şi multe exemple personale.

Plusuri  şi minusuri

Psihologul Lena Rusti, de la cabinetul Mentarex Consult, subliniază cum te poate influenţa lectura unor astfel de cărţi.

Avantaje:

- În orice sursă de informaţie poţi găsi ceva nou. Afli experienţele altora şi asta te poate ajuta să-ţi măreşti stima de sine şi să faci mai relaxat schimbări.
- Pot fi experienţe de conştientizare a propriei tale probleme şi a modului în care te raportezi la ea.
- Anumite informaţii dintr-o astfel de carte pot fi un bun subiect de comunicare. În acest fel, începi să capeţi mai multă încredere în tine.

Dezavantaje:

- A citi o astfel de carte ca pe un adevăr absolut poate duce la un comportament de persoană manipulată, care se identifică cu nişte reguli, dând la o parte realitatea.
- Riscă să creeze o dependenţă care duce în mod paradoxal la deresponsabilizare. Lectura cărţilor devine o fugă de realitate şi nu o asumare a ei.
- Unele au un grad mare de superficialitate. Citindu-le, anumite persoane riscă să se raporteze într-un mod ştiinţific la ele şi să devină patetice în ochii celorlalţi.

Mitul unei  reţete de-a gata

Oamenii îşi doresc să ajungă la o stare de echilibru interior, spune psihologul Lena Rusti. Cu cât mai mare este dezechilibrul între ceea ce îşi doreşte o persoană şi ceea ce este în viaţa sa într-un anumit moment, cu atât conştientizează şi poate să se motiveze să ajungă să-şi rezolve problemele. „Pentru aceste persoane, cărţile motivaţionale vând mitul unei reţete de-a gata, le creează sentimentul că citirea cărţii aduce în sine rezolvarea problemelor. Multe persoane caută în spatele acestora impulsul care le lipseşte din interior", spune psihologul.

Atunci când sunt fundamentate însă în principii nemanipulative, aceste cărţi pot să ajute persoana să se înţeleagă mai bine, să facă mici schimbări în viaţa sa, spune Rusti. „De aceea, multe persoane s-au simţit ajutate de astfel de cărţi în momentele de criză din viaţa lor".

Unele au valoare ştiinţifică, altele - nu

Sociologul Alfred Bulai spune că aceste cărţi se vând pentru că sunt marketizate foarte bine, speculându-se nemulţumirea oamenilor cu propria identitate. „Pe de altă parte, sunt simple, totul este redus la formule banale, care par mijloacele sigure pentru a rezolva o problemă. În plus, sunt împănate cu o serie întreagă de termeni, cuvinte care au rolul de a da un caracter ştiinţific. Au nume străine, componenete cu trimiteri la studii ştiinţifice, dar pe care nu le găseşte nimeni", explică sociologul, care spune că profilul cititorului e diferit, în funcţie de conţinut.

„Nu trebuie însă să bagatelizăm, unele pot avea elemente care să fie derivate dintr-o metodologie de lucru. Unele au valoare ştiinţifică. Exagerarea apare în momentul în care sunt vândute ca panaceu, ca rezolvator de orice probleme", conchide Bulai.


Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite