Femeia ideală. În mintea bărbatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe vremuri se spunea că femeia ideală este frumoasă, deşteaptă şi devreme acasă. Se poate oare întocmi un portret-robot al femeii perfecte? Şi dacă aceasta ar exista, câţi bărbaţi s-ar însura cu ea?

„Femeia ideală este o Pamela Anderson surdomută", sună unul dintre răspunsurile glumeţe întâlnite pe un site dedicat domnilor. În toate dezbaterile despre femeia ideală, cel mai discutat aspect este cel al frumuseţii. În teorie, orice bărbat visează să fie amantul unei femei precum Angelina Jolie, Shakira sau al unui top-model de succes care aţâţă simţurile cu un trup provocator.

Nu e nimic rău să visezi, ba chiar psihologii spun că este perfect normal. În realitate, însă, un bărbat oarecare cu greu ar fi în stare să lege două cuvinte inteligibile în preajma unei femei de asemenea calibru. Motivul este foarte simplu, fie că suntem sau nu dispuşi să recunoaştem, cu toţii aveam în minte o imagine foarte clară despre locul pe care îl ocupăm pe o scară a atractivităţii. Majoritatea celor care răsfoiesc reviste pline cu femei goale şi sunt în stare să dezabtă acest subiect ore în şir cu prietenii de pahar sunt conştienţi că cele la care râvnesc sunt dintr-o cu totul altă categorie, la care nu pot avea pretenţii.

Această diferenţă dintre vis şi realitate se poate verifica peste tot. În orice fel de colectiv vei găsi femei frumoase, cărora mulţi le fac ochi dulci, dar ele sunt singure, în timp ce o alta, mai puţin înzestrată de la natură se dovedeşte a avea un bărbat neaşteptat de arătos şi de cumsecade. „Se face o confuzie între idealul feminin propriu-zis şi idealul din punct de vedere sexual. Bărbaţii adoră să discute despre cele mai frumoase femei pur şi simplu pentru că astfel se autovalidează ca bărbaţi, fie şi la nivel strict imaginar. De altfel, şi femeile fac acest lucru, dar nu la fel de vocal. Practic, este un mecanism de îmbunătăţire a imaginii de sine", este de părere psihologul bucureştean Luminiţa Cernat.

Nici prea deşteaptă, nici prea proastă

Se vorbeşte foarte mult şi despre deşteptăciunea unei femei. Dacă este să privim la pseudo-modelele promovate cu sârg de presa de scandal, s-ar putea crede că frumuseţea e suficientă pentru a califica o femeie drept „super".

Nici măcar bărbaţii nu pot lua însă în serios o astfel de femeie, pe care cei mai mulţi şi-ar dori-o doar pentru o noapte-două. Pe de altă parte, nici femeile foarte deştepte nu au succesul asigurat. Există numeroase studii care arată că şansele unei femei de a-şi găsi un bărbat sunt cu atât mai mici cu cât coeficientul său de inteligenţă este mai ridicat.

„Ar fi greşit să spunem că bărbatul de azi încă mai crede că locul unei femei este la cratiţă şi, prin urmare, nu trebuie să fie deosebit de deşteaptă. Există însă o reticenţă în faţa unei femei prea inteligente, pentru că este probabil singura calitate graţie căreia aceasta poate ataca poziţia de conducător a bărbatului, poziţia de cap de familie", spune psihologul Luminiţa Cernat.

Idealul masculului feroce: femeia „caldă“ şi berea rece  Fotografii: shutterstock

Calm şi bun-simţ

Ar putea părea surprinzător pentru multe femei, dar studiile arată că bărbaţii preţuiesc o mulţime de calităţi mult mai profunde decât aspectul fizic. Una dintre cele mai apreciate calităţi este calmul. O femeie care ştie să rămână calmă într-o situaţie de criză, care este dispusă să discute în loc să facă o criză de nervi ori o scenă de gelozie are mai multe şanse de păstra un bărbat lângă ea decât una foarte frumoasă care se apucă să spargă farfuriile când este nemulţumită de ceva. Mână-n mână cu calmul este răbdarea. Bărbaţii preferă femeile care nu îi cicălesc şi nu îi împing de la spate, observă site-ul AskMen.com.

Un bărbat nu are nevoie de o femeie care să-l bată la cap să promoveze în carieră de pildă, preferând în schimb una care este capabilă să-i asigure sprijin şi încurajare în atingerea acestui scop. Un alt lucru pe care îl detestă bărbaţul este să fie criticat în faţa altora. Cu atât mai puţin este dispus să tolereze să fie ridiculizat când se află în compania prietenilor buni, chiar dacă femeia respectivă doar glumeşte ori se preface că glumeşte. „Pretind loialitate de la iubita mea, de la păstrarea unui secret până la afişarea unei imagini unite în public. Chiar dacă am greşit cu ceva, ea nu trebuie să-mi reamintească acest lucru în public. Discutăm acasă", spune Iulian Matei (30 de ani), din Bucureşti.

"Se face o confuzie între idealul femnin propriu-zis şi idealul din punct de vedere sexual.''
Luminiţa Cernat psiholog

Bărbaţii detestă extremele

Pentru generaţia tânără, petrecerile sunt o componentă esenţială a vieţii. Pentru foarte multe domnişoare, este ceva de neimaginat să nu fie sâmbătă seara într-o discotecă la modă. Din păcate pentru cele care speră ca astfel să-şi găsească un partener de viaţă, cei mai mulţi bărbaţi fac o distincţie netă între petrecăreţe şi femeile cu care merită să-ţi uneşti destinul.

image

Cu siguranţă, niciunul n-ar refuza o aventură cu o tânără delicioasă, veselă, care se unduieşte lasciv pe ringul de dans, dar dacă aceasta nu are şi altceva de oferit relaţia nu va dura. În mod paradoxal, nici femeile prea serioase, cele obsedate de carieră de pildă sau cele care aspiră la statutul de gospodină perfectă nu sunt foarte râvnite. „Există o problemă când femeia câştigă mai bine sau are un statut social mai ridicat, dar este vorba în primul rând de faptul că un bărbat se simte marginalizat atunci când femeia este atât de preocupată de munca sa încât nu-i mai acordă atenţie", spune Luminiţa Cernat.

Eternul feminin

Trăim într-o lume a superficialului, iar bărbaţii înşişi lasă de multe ori impresia că pentru ei contează mai mult frumuseţea decât sentimentul, dar psihologii sunt de părere că lucrurile nu stau chiar aşa. „În primul rând, un bărbat caută o relaţie din dragoste. Acest lucru poate lua prin surprindere multe femei, dar bărbaţilor le place să iubească şi să fie iubiţi la rândul lor. Problema este că multe femei par neimpresionabile şi reci. Nu este uşor să găseşti o femeie iubitoare şi este de înţeles de ce unii bărbaţi încearcă să nu piardă femeia perfectă pentru ei atunci când o găsesc", este de părere psihologul bucureştean Simona Ştiuriuc.

Bărbaţii caută femei care sunt gentile, feminine şi blânde pentru că aceste calităţi care fac dintr-o femeie o mamă îi atrag, mai spune aceasta, atrăgând însă atenţia că ei nu doresc o a doua mamă într-o relaţie. În ceea ce priveşte feminitatea, tinerele ar trebui să reziste tendinţelor modei unisex şi să nu se ferească de ţinute sau accesorii care să le pună în valoare graţia şi formele. „În lumea animalelor, masculii speciilor sunt cei coloraţi pentru a atrage femelele - păunul mascul este superb, în schimb păuniţa este plictisitoare. La oameni este invers. Femeile sunt cele colorate şi rafinate", explică Simona Ştiuriuc.

Provocarea sexuală

Sexul este preocuparea de căpătâi a celor mai mulţi dintre bărbaţi. Acest lucru se poate constata doar ascultând o conversaţie între masculii strânşi la o ţigară în pauză, dar este confirmat şi de numeroase studii. Astfel, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Indiana (SUA), 54% dintre bărbaţi se gândesc la sex de mai multe ori pe zi, în timp ce în rândul femeilor procentul este de doar 19%.

Există chiar studii care spun că un bărbat se gândeşte la sex o dată la 52 de secunde. Şi în acest caz, există o diferenţă marcantă între ceea ce visează bărbaţii şi ceea ce fac ei în realitate. „Ei sunt în general mai rezervaţi faţă de sex decât femeile. Bărbaţii ştiu ce vor în pat şi tind să caute asta. Apetitul sexual aventuros la majoritatea bărbaţilor nu există chiar şi când ei cred că îl au. În realitate, bărbaţii sunt conservatori", spune psihologul Simona Ştiuriuc. Din această cauză, ei vor fi incitaţi şi fascinaţi de o femeie provocatoare, care ştie să le menţină treaz interesul în
dormitor.

Decalogul perfecţiunii

Site-urile de specialitate au reunit în câteva puncte dorinţele arzătoare ale masculilor în ceea ce le priveşte pe femei. Iată zece dintre trăsăturile care i-ar convinge pe aceştia că femeia de lângă ei este cea care le va rămâne alături pentru totdeauna.

1 Femeia mulţumită de sine. Bărbatul nu caută o femeie perfectă la trup, ci una care să se simtă bine în pielea ei, cochetă, îngrijită şi îmbrăcată atrăgător.

2 Femeia încrezătoare în propriile forţe. Nimic nu atrage mai mult decât o femeie care emană siguranţă şi încredere în sine. Desigur, aceasta nu trebuie să cadă în păcatul aroganţei, ci doar să ştie ce vrea.

3 Femeia capabilă. Orice bărbat doreşte să fie cocoşul în casă însă el vrea să ştie că, la nevoie, se poate baza pe partenera sa, că aceasta poate prelua controlul şi rezolva o problemă.

4 Femeia care te pune în valoare. Este important pentru un bărbat ca partenera sa să-l pună într-o lumină bună în public, să îşi manifeste aprecierea şi să-l laude.

5 Femeia independentă. Bărbaţii detestă femeile slabe, care se agaţă practic de ei. Ei preferă în schimb femeile independente, care pot funcţiona cu succes şi în afara relaţiei de cuplu. O femeie care îşi face timp pentru ea şi preocupările sale îi oferă şi soţului o necesară libertate de mişcare, un spaţiu privat, astfel încât să nu se simtă sufocat.

6 Femeia dorită. O femeie cochetă, care păşeşte plină de încredere într-o încăpere şi are o conversaţie plăcută şi inteligentă va fi cu atât mai plăcută bărbatului său cu cât acesta citeşte interes în privirile celorlalţi.

7 Femeia dezlănţuită. Bărbaţii iubesc femeile care ştiu să-şi lase inhibiţiile la uşa dormitorului şi care sunt capabile chiar să preia iniţiativa în domeniul sexual.

8 Femeia hotărâtă. O femeie aiurită, care se apucă de tot felul de proiecte şi apoi se plictiseşte, nu inspiră încredere şi nu va fi luată foarte în serios. Bărbatul respectă determinarea, chiar dacă preocuparea în sine nu i se pare importantă.

9 Femeia fericită. Este vorba de acea persoană optimistă, care vede partea plină a paharului şi are umor. Mare parte din viaţa unui cuplu se petrece în afara aşternutului, iar bărbatul este fericit dacă acasă îl aşteaptă o atmosferă relaxată, o conversaţie veselă la cină, fără certuri, văicăreli sau bârfe răutăcioase.

10 Femeia care te face mai bun. Bărbaţii apreciază o persoană capabilă să-i asculte, să ofere o părere constructivă sau doar o vorbă bună. O astfel de atitudine naşte respect în sufletul bărbatului, care va învăţa astfel să se bazeze pe partenera sa, sentiment ce durează incomparabil mai mult decât frumuseţea ori atracţia sexuală.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite